România a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, cel mai mic preț mediu la gazele naturale din Uniunea Europeană, conform Eurostat, și se clasează între țările cu cele mai mici prețuri la electricitate.
Modificările au fost aprobate de către ANRE prin Ordinul nr.178/2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 942 din 14 octombrie 2020.
Ghidul programului „Electric Up” a fost finalizat și include informaţii referitoare la condiţiile de finanţare, procedurile de înscriere, evaluare şi selecţie a proiectelor şi informaţii generale privind implementarea și monitorizarea acestora.
ANRE a aprobat un nou Regulament de desemnare a furnizorilor de ultimă instanță (FUI) de energie electrică care stabileşte procedura de desemnare a FUI care vor activa începând cu data de 01 ianuarie 2021.
Puterea instalațiilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile pe un loc de consum până la care un consumator persoană fizică se poate încadra în categoria prosumerilor va fi mărită la 100 kW, de la 27 kW cât este în prezent.
Costurile cu proiectarea și execuția instalației de racordare a locurilor de consum deținute de clienții finali noncasnici, cu lungime de până la 2.500 metri, vor fi suportate de către operatorii de distribuție concesionari
Toţi clienţii finali au dreptul de a-şi alege furnizorul cu care să încheie contracte aferente furnizării gazelor naturale în regim concurențial.
ANRE a stabilit un stoc minim de gaze naturale pe care furnizorii au obligația de a-l deține pentru asigurarea continuității în alimentare.
Utilizatorii îşi vor putea încărca maşinile în toate staţiile de încărcare ale proiectului NEXT-E prin intermediul platformei interoperabile de la Hubject.
Ghidul de finanțare pentru Programul Rabla pentru Electrocasnice a intrat în dezbatere publică în data de 21 septembrie.
ANRE a actualizat aplicația web pentru compararea ofertelor-tip de furnizare a gazelor naturale astfel încât clienții finali să aibă posibilitatea de a se informa cât mai corect și complet.
Comisia Europeană a prezentat joi o modificare a propunerii de lege europeană a climei, pentru a include obiectivul de reducere a emisiilor cu cel puțin 55 % până în 2030 ca etapă preliminară către atingerea obiectivului de neutralitate climatică până în 2050.