Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Eolienele și panourile solare și-au crescut producția de energie în primele 5 luni

Producţia din centralele electrice eoliene în primele cinci luni ale acestui an a fost de 3602,2 milioane kWh, în creștere cu 9%, respectiv cu 300,8 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Totodată, energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice a fost de 737,8 milioane kWh, în creștere cu aproape 5%, respectiv cu 32,3 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

Pe de altă parte, producţia din termocentrale a fost de 8245,6 milioane kWh, în scădere cu 1990,3 milioane kWh (-19,4%). Producţia din hidrocentrale a fost de 5644,0 milioane kWh, în scădere cu 1603,2 milioane kWh (-22,1%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 5143,0 milioane kWh, în creștere cu 629,5 milioane kWh (+13,9%).

În perioada ianuarie-mai 2020, resursele de energie primară au scăzut cu 11,2%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 3,8%, față de aceeași perioadă a anului precedent, conform INS.

Principalele resurse de energie primară în perioada 1.I-31.V.2020 au totalizat 12787,9 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 1605,7 mii tep faţă de perioada similar din 2019.

Producţia internă a însumat 7650,9 mii tep, în scădere cu 866,3 mii tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 5137,0 mii tep.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 26537,0 milioane kWh, în scădere cu 1060,4 milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019.

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 21798,8 milioane kWh, cu 6,8% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 9,0%, iar consumul populaţiei a crescut cu 2,9%.

Exportul de energie electrică a fost de 2234,4 milioane kWh în creștere cu 634,6 milioane kWh.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2503,8 milioane kWh, în scădere cu 115 milioane kWh.

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *