Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content

Care sunt cele mai bune invertoare solare în 2022 și cât costă?

Creșterea accelerată a prețurilor la energie a făcut ca mulți dintre români să caute variante pentru a-și reduce facturile și pentru a deveni mai eficienți energetic. Aproape 24.000 de români au devenit prosumatori și au implementat, pe cont propriu, proiecte energetice care au reușit, împreună, să ajungă o capacitate instalată de circa 200 MW. Potrivit estimărilor oficialilor ANRE, numărul prosumatorilor ar putea crește de cinci ori până la sfârșitul anului viitor. 

Montarea de panouri fotovoltaice este o variantă care se bucură de un interes din ce în ce mai mare. Deși majoritatea oamenilor își doresc să implementeze proiecte de acest tip, sunt numeroase situațiile în care ori nu știu exact care sunt cele mai bune panouri fotovoltaice, ori cele mai bune invertoare sau baterii solare, iar din acest motiv caută răspunsuri pe diferite grupuri dedicate prosumatorilor sau instalării de panouri fotovoltaice. De aceea, prin acest articol dorim să răspundem la întrebarea: Care este cel mai bun invertor solar?

Totodată, cu ajutorul nostru, poți afla și care sunt cele mai eficiente panouri fotovoltaice consultând ghidul dedicat special acestui subiect.

Ce este un invertor solar?

Este unul dintre cele mai importante componente ale unui sistem fotovoltaic. Acesta preia curentul continuu produs de panourile solare și îl convertește în curent alternativ.

Invertorul solar este cea mai sofisticată parte a oricărui sistem fotovoltaic și, din păcate, este și elementul cu cele mai mari șanse de a dezvolta diferite probleme. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că invertoarele sunt de obicei amplasate afară, în condiții meteorologice nefavorabile, inclusiv ploaie, umiditate și căldură extremă.

Aproape toate invertoarele solare sunt complet rezistente la intemperii și pot fi instalate în siguranță în exterior, însă este o idee foarte bună să îl instalezi într-o locație protejată sau umbrită pentru a evita expunerea la condițiile meteorologice amintite mai devreme, care pot reduce performanța și durata de viață. Durata de viață a unui invertor solar va crește semnificativ prin amplasarea acestuia în interiorul unui garaj, de exemplu, unde este ferit de lumina directă a soarelui. 

Care sunt componentele acestuia?

  • Microcontroller, care este componenta principală. Are rolul de a controla oprirea și pornirea semnalelor, în funcție de cerințe, astfel încât să asigure un flux continuu de curent electric și să prevină supravoltajul.
  • Tranzistor bipolar de joncțiune, cu rolul de a regla semnalele electrice.
  • Punte electrică H, care permite aplicarea unei tensiuni pe o sarcină în orice sens. Are patru întrerupătoare componente, care funcționează alternativ, cu rolul de a aplica, succesiv, o tensiune pozitivă (+) sau negativă (-) la nivelul invertorului.
  • Tranzistor cu efect de câmp, denumit și tranzistor unipolar, această componentă are rolul de a comanda intensitatea curentului electric dintr-un circuit.
  • Transformator, care aduce tensiunea convertită la valorile necesare utilizării practice a electricității.

Cum funcționează?

Toată energia captată de panourile solare poate fi trimisă direct către invertor sau poate fi stocată într-o baterie pentru o utilizare ulterioară. Atunci când este trimisă către invertor, acesta o preia sub formă de curent continuu variabil și o transformă în curent alternativ de 120V/240V. Aparatele din casă funcționează pe curent alternativ, nu pe curent continuu, iar aici își intră în rol invertorul solar..

Tipuri de invertoare solare

  1. Invertoare de baterii

Sunt, la rândul lor, de două feluri – unidirecționale și bidirecționale. Cele unidirecționale preiau curentul continuu de la bornele de acumulatori și realizează conversia în curent alternativ. Cele bidirecționale se folosesc în sistemele de tip magistrală de curent alternativ, iar pe lângă conversia curentului continuu din acumulatori în curent alternativ, asigură și controlul tensiunii și curentului folosit pentru încărcarea bateriei de acumulatori. 

  1. Invertoare în șiruri

Sunt cea mai obișnuită opțiune de invertor pentru uz rezidențial și există de obicei un invertor de șiruri pentru fiecare instalație solară. Numele de „invertoare în șiruri” se datorează faptului că un șir de panouri solare sunt conectate la acestea. 

Fiecare șir transportă curentul continuu de 12 V pe care îl produc panourile solare către invertor, unde este convertit în curent alternativ de 240 V,  care face posibilă utilizarea aparatelor electrice. 

  1. Microinvertoare

După cum sugerează și numele, microinvertoarele sunt foarte mici (au dimensiunea unei cărți), iar raportul dintre panourile solare și microinvertoare este de 1:1. Avantajul unui microinvertor, printre altele, este faptul că optimizează fiecare panou solar individual, ceea ce oferă mai multă energie. 

Spre deosebire de invertoarele în șiruri, microinvertoarele monitorizează, de asemenea, performanța fiecărui panou individual, în timp ce invertoarele de șir arată performanța fiecărui șir. Acest lucru face ca microinvertoarele să fie o variantă mai bună pentru instalațiile cu probleme de umbrire sau cu panouri pe mai multe planuri îndreptate în diferite direcții. Acestea sunt mai eficiente, dar adesea costă mai mult decât invertoarele în șiruri.

  1. Hibride

Un invertor hibrid este o combinație între un invertor clasic și un invertor de baterie și este, de asemenea, varianta cea mai bună, un soi de star în ceea ce privește tehnologia din domeniu. Acesta este o alegere populară pentru proprietarii de case interesați de opțiunile de stocare a energiei (chiar dacă proprietarul casei nu este încă pregătit să instaleze o baterie), deoarece adăugarea unei baterii va fi pe viitor un proces mult mai puțin costisitor. Un invertor hibrid are toate caracteristicile pe care le cauți la un invertor fotovoltaic.

Dacă vrei să afli mai multe informații despre lucrurile pe care trebuie să le ai în vedere atunci când alegi un invertor solar, poți să citești aici articolul nostru dedicat acestui subiect.

Care sunt cei mai importanți producători de invertoare?

În ultimii ani, dezvoltarea din ce în ce mai accentuată a acestui domeniu a dus la apariția mai multor producători, însă există câteva companii care se remarcă prin vechime în piață, servicii premium, produse de calitate și fiabilitate.

  1. Huawei

Cunoscuta companie chineză cu sediul în Shenzen este unul dintre cei mai mari producători globali de invertoare solare, componente pentru acestea, dar și de panouri fotovoltaice. Cele mai cunoscute invertoare sunt modelele SUN2000-L1 monofazat (transportul curentului continuu convertit în curent alternativ se va realiza printr-un singur circuit) și SUN2000-M1 trifazat (transportă curentul convertit în rețeaua electrică trifazică, ceea ce permite o distribuire mai mare de energie electrică). De obicei, acest al doilea tip de model este folosit pentru imobile unde există consumatori mari sau pentru uz industrial.

  1. Fronius

O companie austriacă, cu sediul în Wels, Austria, Fronius a fabricat primul său invertor solar în 1994 și de atunci a devenit unul dintre cei mai buni producători de invertoare solare de pe tot globul. Cel mai cunoscut model al companiei este Primo, care are variante de 3,4,5,6 respectiv 8.2 KW.

  1. SolarEdge

Fondată în 2006, SolarEdge este una dintre cele mai importante companii la nivel global în domeniul energiei solare, producând panouri fotovoltaice, componente și invertoare solare. Produsul de top al companiei este invertorul HD Wave, cu variantele de 3,4,5,6,8 respectiv 10 KW. Un amănunt interesant este faptul că această companie pune la dispoziția clienților o platformă care îi ajută să monitorizeze performanța invertorului în timp real.

  1. Delta Solar Solutions

Delta Solar Solutions a fost fondată în 1971 în Taipei, Taiwan, și este un producător de invertoare solare și componente pentru acestea. Invertoarele solare Delta sunt ușor de instalat și sunt foarte eficiente, iar compania pune la dispoziția clienților o gamă largă de produse care pot fi utilizate atât în ​​scopuri rezidențiale, cât și comerciale. 

Cel mai cunoscut model este Home Series, cu variantele de 2.5,3,4 respectiv 5 KW.

  1. SMA Solar Technology

SMA este un producător de invertoare solare cu sediul în Germania și este considerat cel mai mare producător de invertoare în șiruri. Invertoarele solare SMA sunt considerate cele mai bune invertoare solare din lume datorită calității lor ridicate și faptului că se oferă perioade de garanție de până la 20 de ani. 

Produsul de top al companiei este Sunny Boy, un invertor eficient și fiabil, cu variantele de 3,3.6,4,5 respectiv 6 KW.

Care sunt cele mai bune invertoare în 2022?

Site-ul specializat în domeniu cleanenergyreviews.info a realizat un clasament al celor mai bune și mai eficiente invertoare rezidențiale pe baza următoarelor criterii:

  • Calitate și fiabilitate
  • Servicii și suport
  • Preț
  • Caracteristici
  • Monitorizare
  • Garanție 

©cleanenergyreviews

Așa cum putem observa, cel mai bun invertor în 2022 este Primo, de la Fronius, urmat de HD Wave de la SolarEdge și SUN2000-L1 – Huawei.

Cât costă?

Acum că am aflat care sunt cele mai bune invertoare solare în 2022, întrebările care, probabil, sunt și cele mai importante, rămân: se găsesc în țara noastră? Dacă da, cât costă?

Am făcut un studiu de piață pentru tine și am găsit câteva informații care sperăm să îți fie de ajutor. Veștile sunt bune – majoritatea invertoarelor se găsesc în țara noastră. Iată care sunt și prețurile:

  • Prețurile unui invertor Fronius Primo poate varia între 5864 și 10.514 RON (TVA inclus). Totuși, în cazul unor anumite tipuri de invertoare trebuie să discuți cu respectivii comercianți pentru a plasa o precomandă.
  • Prețul unui HD Wave de la Solar Edge variază între 3892 și 10.355 RON (TVA inclus).
  • Sun2000L1 poate fi achiziționat cu prețuri începând de la 4.399 RON (varianta de 3KW).
  • Prețul unui invertorul Sunny Boy de la SMA începe de la 5.596 RON.
  • Modelul SG Premium de la SunGrow poate fi achiziționat cu un preț începând de la 4354 RON.

În concluzie, este bine de știut faptul că majoritatea invertoarelor de calitate există și în România, însă este foarte important să știi exact care este varianta potrivită pentru proiectul tău. De aceea, noi îți recomandăm să discuți cu specialiști din domeniu înainte de a face o achiziție, deoarece ei îți vor explica în detaliu de ce este bine să alegi un invertor în detrimentul altuia.

Surse:

Best Solar Inverters 2022

Cleanenergyreviews.info

Aproape 24.000 de prosumatori au reuşit să facă ce nu a făcut statul în 30 de ani: au ridicat pe cont propriu proiecte de producţie a energiei de 200 MW

BEST 9 SOLAR INVERTER MANUFACTURERS IN THE WORLD

Top 10 pv inverter companies in the world in 2022

Ce sunt invertoarele solare – clasificarea lor

Lista invertoarelor care respectă prevederile Ordinului ANRE nr.30/17.05.2013

Ce este invertorul și care este rolul său

Fronius

SolarEdge

Huawei

Invertor HUAWEI SUN 2000L 3KTL-L1, 3KW

Invertor hibrid monofazat Huawei SUN2000-5KTL-L1, 5 kW, 5000 W

Invertor On Grid monofazat SMA Sunny Boy 3.0-1AV-41, 3.0 kW, Smart Connected

Invertor On-Grid monofazat Sungrow SG5.0RS, 5 kW, 7.5 kW peak

Citește mai multe pe acest subiect

  1. Cum să alegi un sistem fotovoltaic potrivit
  2. Ghid pentru instalarea panourilor solare
  3. Cum alegi cele mai bune lămpi solare pentru grădina ta?
  4. Panouri fotovoltaice la bloc

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.