Sari la conținut
Close Menu
Despre EnergieDespre Energie
  • Știri
    • Gaze naturale
    • Eficiență energetică
    • Energie electrică
    • Prosumatori
  • Sfaturi practice
    • Gaze naturale
    • cum-citesti-corect-eticheta-energetica-a-electrocasnicelor-din-locuinta-ta-despre-energieEficiență energetică
    • Energie electrică
  • Ghidul tău
    • Gaze naturale
    • Eficiență Energetică
    • Energie electrică
    • Prosumatori-puterea-limita-a-instalatiilor-creste-la-100-kWProsumatori
  • Reglementări
    • Obligatia-de-inmagazinare-subterana-a-gazelor-indeplinita-in-procent-de-141%Gaze Naturale
    • Preturi-la-energie-in-scadereEficiență energetică
    • Energie Electrică
    • Liberalizarea pieței
  • Studii
    • Statisticile energiei
    • Studii pe îndelete
  • Cine suntem
  • Întrebări frecvente
    • Gaze naturale
    • Eficiență energetică
    • Energie electrică
    • Racordarea-prosumatorilor-la-rețelele-electrice-de-interes-publicProsumatori
Noutăți

Mașina electrică iarna: cum crește consumul de încărcare și ce trebuie să știi

2 dec. 2025

Umiditatea și condensul: Impactul asupra consumului energetic în sezonul rece

20 oct. 2025

Care e cel mai rentabil sistem de încălzire pe vreme răcoroasă de toamnă?

6 oct. 2025
Facebook Instagram LinkedIn YouTube
Despre EnergieDespre Energie
  • Știri
    • Gaze naturale
      31 articole
    • Eficiență energetică
      29 articole
    • Energie electrică
      79 articole
    • Prosumatori
      12 articole
  • Sfaturi practice
    • Gaze naturale
      34 articole
    • cum-citesti-corect-eticheta-energetica-a-electrocasnicelor-din-locuinta-ta-despre-energie Eficiență energetică
      205 articole
    • Energie electrică
      111 articole
  • Ghidul tău
    • Gaze naturale
      13 articole
    • Eficiență Energetică
      43 articole
    • Energie electrică
      44 articole
    • Prosumatori-puterea-limita-a-instalatiilor-creste-la-100-kW Prosumatori
      8 articole
  • Reglementări
    • Obligatia-de-inmagazinare-subterana-a-gazelor-indeplinita-in-procent-de-141% Gaze Naturale
      16 articole
    • Preturi-la-energie-in-scadere Eficiență energetică
      4 articole
    • Energie Electrică
      25 articole
    • Liberalizarea pieței
      5 articole
  • Studii
    • Statisticile energiei
      25 articole
    • Studii pe îndelete
      24 articole
  • Cine suntem
  • Întrebări frecvente
    • Gaze naturale
      45 articole
    • Eficiență energetică
      5 articole
    • Energie electrică
      39 articole
    • Racordarea-prosumatorilor-la-rețelele-electrice-de-interes-public Prosumatori
      1 articole
Despre Energie
 
Acasă | Ghiduri | Energie electrică | Cum instalezi o stație de încărcare pentru mașina electrică la bloc. Ghid complet cu pași, costuri și avize
Cum instalezi o stație de încărcare pentru mașina electrică la bloc. Ghid complet cu pași, costuri și avize
Energie electrică

Cum instalezi o stație de încărcare pentru mașina electrică la bloc. Ghid complet cu pași, costuri și avize

27 mai 2025
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Ți-ai cumpărat o mașină electrică și acum te întrebi cum să-ți instalezi o stație de încărcare, ca să o încarci acasă? Mai ales că stațiile publice sunt mereu aglomerate și cu tarife din ce în ce mai mari. Dacă locuiești la bloc, procesul poate părea complicat la prima vedere. Și ai dreptate, ar fi totul mai ușor dacă ai locui la casă, însă nici la bloc nu e imposibil. În acest ghid îți explicăm pas cu pas tot ce trebuie să știi pentru a-ți instala propria stație de încărcare, fie că vorbim despre un loc de parcare în subsolul blocului, fie despre un garaj separat pe care îl deții.

Instalarea unei stații de încărcare acasă nu doar că îți oferă confort, ci și economii pe termen lung. Să vedem împreună cum poți face acest lucru legal, sigur și eficient.

Avantajele instalării unei stații de încărcare acasă

În primul rând, hai să trecem în vedere avantajele, ca să știm concret de ce merită această bătaie de cap. Iată câteva din principalele argumente:

Confort și disponibilitate

Încărcarea acasă îți permite să pleci în fiecare dimineață cu bateria plină, fără să depinzi de stațiile publice sau să planifici traseele în funcție de punctele de încărcare disponibile.

Economii semnificative

Costul energiei electrice pentru încărcarea acasă este considerabil mai mic decât tarifele stațiilor publice de încărcare rapidă. Poți economisi între 40-60% din costurile de „alimentare” a mașinii.

Încărcare optimizată

Acasă poți programa încărcarea, iar acum multe stații inteligente îți permit să controlezi procesul prin aplicația de pe telefon. Încărcarea optimizată poate să-ți prelungească durata de viață a acumulatorilor.

Creșterea valorii proprietății

O stație de încărcare instalată corespunzător poate crește valoarea locului de parcare, a garajului și implicit a proprietății tale în cazul unei vânzări.

Siguranță și securitate

Pentru că nu mai trebuie să lași mașina nesupravegheată la stațiile publice pentru perioade lungi de timp, siguranța bunului tău crește.

Cum instalezi o stație de încărcare pentru mașina electrică la bloc. Ghid complet cu pași, costuri și avize

Înainte de toate, alege tipul stației de încărcare

Pe piață găsești două tipuri principale, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale. Stațiile AC (cu curent alternativ) sunt cele mai populare pentru uz casnic. Cu o putere cuprinsă între 3,7 kW și 22 kW, îți încarcă mașina în 4-12 ore – perfect pentru încărcarea peste noapte. Prețurile variază între aproximativ 1.500 lei (sau chiar mai puțin – 500-700 de lei pentru cele portabile) și 7-10.000 de lei, ceea ce le face accesibile pentru majoritatea proprietarilor de mașini electrice.

Pe de altă parte, stațiile DC (cu curent continuu) au puteri între 25 kW și 150 kW și îți pot încărca mașina în 30-90 de minute. Ele vin însă cu un preț ceva mai mare începând de la 1.800-2.000 de lei și putând urca și peste 50.000 de lei în cazul în care vrei inclusiv să monetizezi încărcările pe care le-ar face altcineva. Cu alte cuvinte, sunt cele de care ai nevoie pentru stațiile comerciale.

Strict pentru uzul tău personal și încărcarea peste noapte, o stație AC de 7,4 kW sau 11 kW este cel mai probabil cea mai potrivită alegere: îți oferă încărcarea completă peste noapte și o poți achiziționa la un preț relativ accesibil.

Identificarea scenariului tău

Primul pas este să determini exact în ce situație te afli, ca să știi ce trebuie să faci mai departe. Să le luăm pe rând.

Scenariul 1. Garaj sau loc de parcare la subsol / în imobil la care racordul electric existent are capacitatea de a prelua și puterea adițională a stației

Acest scenariu se aplică când:

  • Ai un loc de parcare în subsolul/curtea/garajul individual din subsolul blocului
  • Există deja o priză în zona locului tău de parcare 
  • Instalația electrică existentă poate prelua puterea suplimentară necesară stației de încărcare

Pentru a verifica dacă te încadrezi în acest scenariu:

  • Verifică dacă există deja o priză în zona locului tău de parcare
  • Măsoară distanța până la tabloul electric al blocului
  • Identifică traseu posibil pentru cabluri
  • Contactează administratorul blocului sau asociația de proprietari pentru a afla:
    • Puterea disponibilă în tabloul electric general
    • Starea tehnică a instalației electrice comune
    • Lucrări de modernizare planificate

Scenariul 2. Racord insuficient sau inexistent

Acest scenariu se aplică atunci când ești într-una din situațiile de mai jos:

  • Garajul nu este racordat la rețeaua de electricitate SAU
  • Instalația existentă nu poate prelua puterea suplimentară necesară și e nevoie de un spor de putere SAU
  • Asociația de proprietari nu își dă acceptul pentru utilizarea instalației comune și trebuie făcut un racord separat SAU
  • Ai un garaj în afara blocului, amplasat legal pe domeniu public/privat

Pentru acest scenariu trebuie să verifici dacă garajul are deja branșament electric. Dacă nu există, atunci va trebui să urmezi pașii pentru racordarea la rețea. În același timp, trebuie să evaluezi și accesibilitatea pentru lucrările de instalare.

Cum instalezi o stație de încărcare pentru mașina electrică la bloc. Ghid complet cu pași, costuri și avize

Scenariul 1. Garaj la subsol sau în imobil, iar alimentarea stației se face prin racordul existent

Aspecte legale și administrative

Obținerea acordului asociației de proprietari

Primul pas în procesul administrativ este obținerea acordului de la asociația de proprietari. Pentru asta, vei avea nevoie de mai multe acte:

  • Cerere scrisă către asociația de proprietari
  • Planul tehnic al instalației propuse
  • Angajamentul că vei suporta toate costurile
  • Proiectul tehnic al instalației, avizat de un specialist
  • Acordul în scris de la vecini

Evaluarea instalației electrice existente

Primul pas crucial este evaluarea instalației electrice actuale pentru a determina dacă poate prelua puterea suplimentară necesară stației de încărcare. Pentru asta solicită unui electrician autorizat să o evalueze, analizând puterea disponibilă în tabloul electric al blocului, starea conductorilor și a siguranțelor, și posibilitățile de încărcare suplimentară a instalației comune.

Calculul consumului suplimentar pentru o stație de 7,4 kW se va face astfel:

  • 7,4 kWh pe oră de încărcare
  • 30-50 kWh pentru o încărcare completă
  • 400-800 kWh pe lună (în funcție de utilizare)

Amplasarea stației

Va trebui să ții cont de câteva restricții pentru amplasarea stației:

  • Distanța minimă între stația de încărcare și mașină trebuie să fie de minim 80 cm
  • Înălțimea de montaj e undeva la 1,2 – 1,8 m față de sol
  • Dacă o amplasezi la exterior, vei avea nevoie și de protecție împotriva intemperiilor

Lucrări pregătitoare

  • Trasarea și săparea canalelor pentru cabluri
  • Montarea tuburilor de protecție
  • Instalarea cablurilor de alimentare și de comandă
  • Pregătirea suportului de fixare pentru stație
  • Verificarea și pregătirea punctului de împământare

Etapele instalării

  • Oprirea curentului electric în zona de lucru
  • Conectarea în tabloul electric cu protecțiile necesare
  • Montarea stației de încărcare pe suport
  • Realizarea conexiunilor electrice în stație
  • Verificarea continuității și izolației tuturor circuitelor
  • Testarea funcționării protecțiilor diferențiale
  • Configurarea parametrilor stației de încărcare
  • Prima încărcare de test cu vehiculul

Pentru stațiile inteligente, se poate apoi trece la conectarea la WiFi, setarea aplicației mobile prin care poți monitoriza progresul de încărcare, poți programa încărcarea pentru anumite ore, poți vedea consumul și costurile și poți seta notificările despre starea încărcării.

Procesul verbal de recepție se încheie la finalizare, acesta urmând să fie întocmit de electricianul autorizat.

Costuri pentru Scenariul 1

Stația de încărcare

  • Stație AC 7,4 kW: 1.500 – 2.500 lei
  • Stație AC 11 kW: 2.000 – 3.500 lei
  • Stație inteligentă cu WiFi: +300-500 lei

Lucrări de instalare

  • Manoperă electrician autorizat: 800 – 1.500 lei
  • Materiale electrice (cabluri, siguranțe): 300 – 800 lei
  • Lucrări civile (canale, fixări): 200 – 600 lei

Documentație și avize

  • Proiect de execuție: 200 – 400 lei
  • Avize și verificări: 150 – 300 lei
  • Procesul verbal de recepție: 100 – 200 lei

Total estimat pentru Scenariul 1: 3.250 – 7.800 lei

Scenariul 2. Racord inexistent sau cu putere insuficientă

Când instalația existentă NU poate prelua puterea suplimentară sau din alte motive (cum ar fi refuzul asociației de a-și da acordul) ai nevoie de un racord separat, ai la dispoziție două variante tehnice:

1. Amplificarea racordului existent (spor de putere)

Această variantă presupune creșterea puterii disponibile la racordul actual și se aplică când garajul este conectat la instalația blocului, dar aceasta nu are puterea suficientă.

Etapa 1. Obținerea ATR (Aviz Tehnic de Racordare) pentru spor de putere

Depui cererea la operatorul de rețea (E-Distribuție Muntenia, E-Distribuție Transilvania, Distribuție Oltenia, Rețele Electrice Banat sau Rețele Electrice Dobrogea, în funcție de zona în care te afli) pentru obținerea ATR-ului. Cererea trebuie să cuprindă:

  • Datele de identificare ale locului de consum actual
  • Datele tale de identificare ca utilizator
  • Puterea suplimentară solicitată (7,4-11 kW pentru stația de încărcare)
  • Justificarea necesității (instalarea stației de încărcare pentru vehicul electric)
  • Planul de situație cu amplasarea stației propuse
  • Copia actului de identitate
  • Actul de proprietate asupra locului de parcare/garajului

Etapa 2. Evaluarea tehnică și emiterea ATR-ului

Operatorul de rețea va evalua cererea și va emite ATR-ul pentru sporul de putere solicitat, specificând condițiile tehnice care trebuie îndeplinite.

Etapa 3. Contractul pentru spor de putere și executarea lucrărilor

După acceptarea condițiilor din ATR, se încheie contractul pentru sporul de putere. Lucrările de amplificare a racordului se execută de către operatorul de rețea sau firme autorizate și pot include:

  • Înlocuirea contorului 
  • Înlocuirea cablurilor de alimentare
  • Modernizarea tabloului electric
  • Verificarea și punerea sub tensiune cu noua putere

2. Realizarea unui racord nou

În anumite situații, poate fi mai avantajos să realizezi un racord nou, separat, dedicat exclusiv stației de încărcare. Acest lucru se aplică mai ales în cazul garajelor separate, când amplificarea racordului existent nu este posibilă din motive tehnice, sau când asociația de proprietari nu își dă acordul.

Etapa 1. Obținerea ATR pentru racord nou

Depui cererea la operatorul de rețea pentru obținerea ATR-ului pentru un racord nou. Cererea trebuie să cuprindă:

  • Datele de identificare ale noului loc de consum (garajul/locul de parcare)
  • Datele tale de identificare ca utilizator
  • Tipul instalațiilor (stație de încărcare pentru vehicul electric)
  • Data estimată pentru punerea sub tensiune
  • Puterea instalată solicitată (de obicei 7,4-11 kW pentru stația de încărcare)
  • Certificatul de urbanism pentru garaj (dacă este cazul)
  • Planul de situație la scară cu amplasarea garajului
  • Copia actului de identitate
  • Actul de proprietate asupra garajului sau contractul de închiriere pe termen lung
  • Acordul scris al proprietarului terenului (dacă garajul este pe teren închiriat/concesionat)

Etapa 2. Obținerea avizului tehnic

Operatorul de rețea va evalua cererea și va emite avizul tehnic de racordare, specificând condițiile tehnice pentru noul racord.

Etapa 3. Contractul și lucrările de racordare

După acceptarea ofertei, se încheie contractul de racordare cu operatorul de rețea. Lucrările de racordare se execută de către operatorul de rețea sau firme autorizate și includ:

  • Instalarea contorului și tabloului electric
  • Realizarea conexiunii la rețeaua de distribuție
  • Verificarea și punerea sub tensiune

Etapa 4. Contractul de furnizare

Exact ca la un apartament de locuit, va trebui să închei un contract de furnizare a energiei electrice cu un furnizor la alegere.

Mai multe informații despre procedură cu toate situațiile care pot să apară, găsești în articolul dedicat „Care sunt etapele și documentele necesare pentru racordarea la rețeaua de energie electrică?„.

Costuri pentru Scenariul 2

Varianta 1. Amplificarea racordului existent (spor de putere)

Costuri pentru spor de putere:

  • Taxa pentru obținerea ATR: 100 – 300 lei
  • Taxa pentru spor de putere: 300 – 800 lei (în funcție de puterea suplimentară)
  • Lucrări de amplificare racord: 800 – 2.000 lei

Stația de încărcare:

  • Stație AC 7,4 kW: 1.500 – 2.500 lei
  • Stație AC 11 kW: 2.000 – 3.500 lei
  • Stație inteligentă cu WiFi: +300-500 lei

Lucrări de instalare:

  • Manoperă electrician autorizat: 1.000 – 2.000 lei
  • Materiale electrice (cabluri, siguranțe): 500 – 1.200 lei
  • Lucrări civile (canale, fixări): 300 – 800 lei

Documentație și avize:

  • Proiect de execuție: 300 – 600 lei
  • Avize și verificări: 200 – 400 lei
  • Procesul verbal de recepție: 150 – 250 lei

Total estimat pentru amplificare racord: 5.150 – 11.150 lei

Varianta 2. Racord nou

Costuri de racordare la rețea:

  • Taxa pentru obținerea ATR: 200 – 500 lei
  • Taxa de racordare pentru putere până la 10 kW: 500 – 1.500 lei
  • Lucrări de racordare (contor, cabluri): 1.000 – 3.000 lei
  • Tablou electric complet: 800 – 1.500 lei

Stația de încărcare:

  • Aceleași costuri ca mai sus: 1.500 – 4.000 lei

Lucrări de instalare:

  • Manoperă electrician autorizat: 1.000 – 2.000 lei
  • Materiale electrice: 500 – 1.200 lei
  • Lucrări civile: 300 – 800 lei

Costuri administrative:

  • Documentație pentru racordare: 500 – 800 lei
  • Avize și autorizații: 300 – 600 lei

Total estimat pentru racord nou: 6.600 – 16.900 lei

Opțiuni de finanțare și facilități

Programul Rabla Plus

  • Voucher de până la 10.000 lei pentru stația de încărcare
  • Se aplică doar pentru stații certificate și instalatori autorizați

Facilități fiscale locale

  • Unele primării oferă reduceri la impozitul pe clădiri
  • Facilități pentru autorizațiile de construire

Finanțare bancară sau produse oferite de furnizori în rate

  • Credite pentru îmbunătățiri locuință cu dobânzi avantajoase
  • Unele bănci au produse speciale pentru mobilitate electrică
  • Unii distribuitori de stații sau furnizori de energie au produse dedicate care includ inclusiv montajul, punerea în funcțiune și realizarea instalației electrice

Leasing operational

  • Unele companii oferă stații în leasing pe 2-4 ani
  • Sunt incluse instalarea, întreținerea și asigurarea

Concluzii

Instalarea unei stații de încărcare acasă reprezintă una din cele mai importante investiții pe care le poți face odată cu achiziția unei mașini electrice. Beneficiile – confort, economii financiare, siguranță și independență – depășesc cu mult costurile inițiale. Desigur, instalarea costă timp, bani și energie pe care le investești în birocrația aferentă, însă la final vei fi mai bine dotat cu infrastructura necesară tranziției spre mobilitatea electrică. Cu planificare atentă și execuție profesională, vei avea ani de zile încărcarea convenabilă și economică chiar la (sau foarte aproape de) ușa ta.

Surse: 

  • ANRE
  • Care sunt etapele și documentele necesare pentru racordarea la rețeaua de energie electrică?
  • Emag.ro

Citește și:

  • Tipuri de stații de încărcare mașini electrice, mufe, conectori și viteze de încărcare explicate
  • 10 informații esențiale despre stațiile de încărcare electrice
Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Related Posts

Mașina electrică iarna: cum crește consumul de încărcare și ce trebuie să știi

2 dec. 2025

De ce e important să ai baterii de stocare la un sistem de panouri fotovoltaice

8 sept. 2025

Schimbarea furnizorului de energie, de câte ori pot să-l schimb și cât mă costă?

1 sept. 2025

Ce face furnizorul tău de energie electrică și cum se împart banii din factură?

25 aug. 2025
Recomandări

Mașina electrică iarna: cum crește consumul de încărcare și ce trebuie să știi

2 dec. 2025

Umiditatea și condensul: Impactul asupra consumului energetic în sezonul rece

20 oct. 2025

Care e cel mai rentabil sistem de încălzire pe vreme răcoroasă de toamnă?

6 oct. 2025

Aerul condiționat ca sursă de căldură – trucuri pentru confort și economie

29 sept. 2025
Ultimele știri

Felicitări câștigătorului campaniei „Comportamentul energetic al românilor în anul 2025”!

29 oct. 2025

Intră în campania „Comportamentul energetic al românilor în 2025” și poți câștiga un card eMag de 500 de lei

15 oct. 2025
Energie electrică

Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetelor de energie este funcțională

20 aug. 2025
Despre Energie
Facebook Instagram LinkedIn YouTube
  • Știri
  • Sfaturi practice
  • Ghidul tău
  • Reglementări
  • Studii
  • Cine suntem
  • Întrebări frecvente
  • Evenimente
  • Media
  • Video
  • Contact
  • Protecția datelor
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • REGULAMENT OFICIAL AL CAMPANIEI „Comportamentul energetic al românilor în 2025”
© 2025 Despre Energie. Designed by REEA.

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.

Folosim cookies pentru a optimiza experienţa ta pe acest site. Continuarea folosirii site-ului se consideră acceptul tău, și poți să modifici setările de la butonul alăturat. Citește aici mai multe detalii. AcceptSetari
Privacy & Cookies Policy

Confidentialitate

Folosim cookies pentru a-ţi oferi cea mai bună experienţă de utilizare a acestui site. Dintre aceste cookies, unele sunt necesare pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a website-ului. Ele sunt stocate în browser-ul tău.
Necesare
Întotdeauna activate
Cookies necesare sunt esențiale pentru ca acest website să funcționeze corespunzător. Aici sunt incluse funcționalități de bază și aspecte de securitate. Aceste cookies nu stochează date personale.
Nu sunt necesare
Orice cookies care nu sunt necesare pentru buna funcționare a acestui website. Sunt cookies care colectează informații personale prin analytics, reclame sau conținut integrat. Avem nevoie de acceptul tău pentru a folosi acest tip de cookies.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ