Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Proiect ANRE: Firma autorizată pentru verificarea şi revizia instalaţiilor interioare de gaz va recomanda clienţilor montarea detectoarelor de monoxid de carbon

În situația în care, în urma verificării sau reviziei tehnice a instalației de utilizare, operatorul economic autorizat constată existența într-o încăpere a unui aparat consumator de combustibili gazoși care este racordat la coș sau este cu flacăra liberă, acesta recomandă clientului final instalarea unui detector de monoxid de carbon, potrivit unui proiect de ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Proiectul modifică şi completează Ordinul nr. 179/2015 privind aprobarea procedurii referitoare la verificările și reviziile tehnice ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare. După cum se cunoaşte, aceste operaţiuni sunt obligatorii şi se efectuează, o dată la doi ani în cazul verificării, respectiv o dată la 10 ani pentru reviziile tehnice ale instalaţiilor interioare de gaze naturale, termene care rămân valabile în continuare. La fel şi prestarea serviciilor care se execută în baza unui contract de către o firmă autorizată ANRE, aleasă de client, care este responsabilă de buna funcționare a instalației interioare de gaze naturale.

Una dinte prevederile proiectului se referă la revizia tehnică periodică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale care înlocuiește verificarea tehnică periodică a acesteia, din același an. În acest caz, următoarea verificare tehnică periodică este scadentă la termenul de maximum 2 ani de la data realizării reviziei tehnice. Următoarea revizie tehnică periodică este scadentă la termenul de maximum 10 ani de la data realizării reviziei tehnice.

Includerea testării funcționării detectorului automat de gaze la locul de consum și a electroventilului prin acționarea butonului de „Test” al detectorului, ca operațiune necesară realizării verificării tehnice a instalației de utilizare a gazelor naturale, este o altă noutate din proiect.

Totodată, clientul final răspunde, atât pentru eventualele consecințe apărute ca urmare a neefectuării verificărilor și/sau reviziilor tehnice a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, potrivit proiectului de ordin a cărui formă finală se va cunoaşte după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

Pe aceeași temă:

Pune-te la adăpost de evenimentele tragice: verifică instalațiile de utilizare a gazelor naturale!

Când și cu cine faci verificarea instalației interioare de gaz și a centralei termice

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *