Numărul prosumatorilor din România crește vertiginos, astfel că la finele lunii noiembrie 2024, conform datelor ANRE, ajunsese la 195.000. Estimările pentru anii următori sunt de dublare, poate chiar triplare a acestei cifre, pe măsură ce programe precum Casa Verde Fotovoltaice vor continua să acorde sprijin financiar celor care doresc să devină producători de energie verde.
Care este durata de exploatare a panourilor fotovoltaice și ce facem cu panourile solare instalate cu ani în urmă și care sunt uzate sau au ieșit din garanție de mult timp, aflați din cele ce urmează.
Cât rezistă panourile solare
Majoritatea modulelor fotovoltaice au garanție de performanță de 25 sau 30 de ani. Asta înseamnă că randamentul lor este asigurat cu condiția respectării unor principii de mentenanță și de bună exploatare. Modulele fotovoltaice au o degradare medie anuală de 0,4-0,55%, spun specialiștii, astfel încât ajung ca după 25 de ani de la instalare să aibă o performanță de aproximativ 85%.
Avem totuși exemple pe piață, și nu puține, despre longevitatea unor sisteme care funcționează la un randament încă foarte bun, la peste 40 de ani de exploatare, chiar dacă au beneficiat de o tehnologie mult inferioară comparativ cu ceea ce avem noi astăzi.
Este important de știut că atunci când aceste panouri ies din uz, sunt deteriorate de grindină/ploaie sau pur și simplu dorim să le înlocuim cu altele noi, le putem recicla în anumite condiții.
Ce spune legislația europeană despre deșeurile de tipul panourilor PV
În Europa, Directiva privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (WEEE) reglementează reciclarea echipamentelor de mici și mari dimensiuni care au panouri solare integrate și impune obligații producătorilor pentru a asigura sisteme de colectare și reciclare. De asemenea, pentru fiecare echipament în parte este specificată cota de reciclare și/sau reutilizare. În cazul panourilor fotovoltaice cota este de 70%.
De aceea, pe piața de profil sunt firme care preiau de la consumatori, fie direct fie prin reciclatori autorizați panourile PV, și care încearcă, într-o primă fază, să le repună în circuit, după ce le „repară” și le testează, asigurându-se astfel că au anumite performanțe în exploatare.
Pe de altă parte, panourile fotovoltaice sunt compuse din materiale care pot fi recuperate și reciclate ulterior, cum ar fi sticla, aluminiul, siliciul și alte metale rare. Majoritatea componentelor pot fi reutilizate pentru a fabrica noi panouri sau alte produse. Există deja programe specializate de reciclare pentru panourile fotovoltaice, iar acest proces devine din ce în ce mai eficient.
Care sunt pașii de urmat dacă ai panouri solare la care vrei să renunți și costurile aferente
- Contactează firma de la care ai achiziționat panourile PV. Dacă aceasta nu oferă servicii de reciclare post vânzare și nici nu are un partener pe parte de reciclare atunci
- Contactează o firmă specializată în reciclarea acestui tip de deșeu.
- Verifică dacă firma este licențiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru a avea siguranța că este un operator economic autorizat să presteze toate activitățile necesare: depozitare, tratare, reciclare și eliminare nepoluantă, cu tehnologii care permit tratarea deșeurilor colectate la standardele europene de calitate.
- Stabilește împreună cu firma selectată ziua și ora la care dorești să fie preluate aceste panouri.
Trebuie să știi că prețul pornește de la 130-150 lei pentru reciclarea unui panou de dimensiunea standard 1×1,6m, la care se adaugă taxa de transport, în funcție de distanța de la domiciliul tău la locul de depozitare.
Dacă poți să te deplasezi tu la locul de depozitare, e și mai bine, scapi de taxa de transport, dar ai de luat în calcul atât vehiculul cu care efectuezi transportul cât și manipularea acestor panouri, greutatea nefiind deloc neglijabilă, în jur de 15-20kg/panou.
Deși panourile fotovoltaice sunt o soluție excelentă pentru generarea de energie curată, trebuie să luăm în calcul și provocările legate de reciclarea acestora. Gestionarea eficientă a deșeurilor rezultate este obligatorie pentru a reduce cât mai mult impactul lor ecologic și pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a energiei solare.
Aceste provocări pot fi depășite prin investiții serioase în tehnologie, reglementări adecvate dar și educarea consumatorilor în acest sens.
Citește și:
Surse:
E-ON Asist Complet – Verificare instalatii gaz | Revizie instalatii gaz
Organizatie Colectare si Reciclare DEEE | Environ
Centru de colectare si reciclare hartie carton deseuri plastic – Lion Recycle
Panouri solare pentru locuinta sau afacerea ta – StratoSpark.ro