Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Adopția vehiculelor electrice în Europa: Provocări și soluții

Vehiculele electrice au luat cu asalt piața globală a industriei auto. Motoarele electrice nu produc CO2 și sunt o alternativă ecologică la cele cu combustie internă. Datorită acestor beneficii însemnate pentru mediul înconjurător, tranziția către vehicule electrice (full electric sau hibrid) beneficiază de suport guvernamental susținut în majoritatea statelor din Europa.

În acest articol vom prezenta statistici referitoare la rata de adopție a vehiculelor electrice, care este stadiul actual al ecosistemului european, ce provocări întâmpină acesta și ce soluții se pot implementa.

Statistici despre industria vehiculelor electrice

În anul 2021, vânzările de vehicule electrice au crescut cu 80%, iar una din 5 mașini achiziționate a fost electrică. În prezent, acestea reprezintă aproximativ 1.5% din totalul de vehicule din parcul auto la nivel european și 7.2% din cel global. 

Conform analiștilor EY, numărul vehiculelor electrice va crește la 65 de milioane până în 2030 și se va dubla până la 130 de milioane până în 2035.

Ecosistemul european pentru vehicule electrice

Unii specialiști afirmă faptul că viitorul aparține mașinilor electrice. Totodată, o serie de factori trebuie să se alinieze într-un ecosistem care să susțină această tranziție.

În prezent, există eforturi corelate care conduc către un viitor eco-friendly și eficient energetic, precum: 

  • Un total de 24 de țări și-au asumat obiectivul de a opri până în 2035 vânzările de mașini și camionete echipate cu motoare diesel sau pe benzină;
  • Producătorii de automobile rescriu modelele de afaceri și reinventează sistemele de propulsie. Cei mai mari jucători de pe piața de mașini electrice s-au angajat să crească numărul de modele disponibile și să sprijine producția de vehicule comerciale ușoare;
  • Pentru a încuraja adopția acestora, guvernele oferă stimulente, inclusiv sume bonus și avantaje fiscale cumpărătorilor de vehicule electrice;
  • Clienții sunt interesați de stimulente, prețuri de operare mai ieftine și performanța îmbunătățită a vehiculelor electrice. Costul total de proprietate al acestora este în acest moment în majoritatea statelor europene comparabil cu alternativele pe bază de benzină sau diesel; 
  • Prețul de producere a bateriilor a scăzut drastic, iar numărul stațiilor de încărcare a crescut;
  • Multe companii aleg în prezent vehicule electrice utilitare. Acestea sunt din ce în ce mai competitive în raport cu alternativele diesel, iar trecerea la electric le sporește acreditările ecologice și reputația.

Provocări pentru ecosistem

Un factor care împiedica până recent achiziționarea unui vehicul electric era costul. Într-un studiu realizat în 2020, 63% dintre persoanele întrebate au afirmat că o astfel de investiție este peste posibilitățile lor financiare. 

În prezent, scăderea costului bateriilor și a parității prețurilor dintre vehiculele electrice și cele cu motor cu combustie internă generează o serie nouă de provocări:

  • Extinderea infrastructurii

Șoferii sunt îngrijorați de gradul de disponibilitate al infrastructurii publice de încărcare, în special pentru călătoriile realizate pe distanțe mari. Cum tot mai multe persoane achiziționează vehicule electrice, crește și concurența pentru spațiile de încărcare.

De asemenea, costul de instalare – de la 2.500 dolari pentru un încărcător mai lent până la 35.800 dolari pentru un încărcător rapid – plus taxele diverse, cum ar fi cele pentru avize și autorizații, fac din stațiile de încărcare o investiție costisitoare.

  • Lipsa interoperabilității între stațiile de încărcare

Utilizarea unui punct de încărcare pentru vehicule electrice nu este la fel de simplă ca a unuia pentru mașinile pe bază de combustibili fosili. Lipsa interoperabilității, datorată în mare parte absenței standardelor comune, limitează utilizatorii în ceea ce privește locul din care să încarce și plata pentru acest serviciu. În plus, fiabilitatea slabă pe unele rețele și nivelurile variabile de servicii pentru clienți contribuie la frustrarea șoferilor.

  • Rețele electrice suprasolicitate

Adoptarea accelerată a vehiculelor electrice adaugă o cerere și mai mare de energie. De asemenea, a ști când și unde este nevoie de această putere suplimentară este o altă provocare cu care operatorii rețelelor de distribuție se confruntă. 

Cu toate acestea, există un risc mai mic de supraîncărcare a rețelei dacă mașinile electrice ar fi încărcate în afara orelor de vârf care pot varia în funcție de țară sau regiune.

  • Sursa de producere a energiei din rețea

Rețelele electrice „gri”, cu dependența lor ridicată de combustibilii fosili, scad eficiența vehiculelor electrice ca modalitate prin care firmele și consumatorii își reduc emisiile. Prin urmare, este esențial ca rețeaua să fie decarbonizată cât mai mult posibil, în primul rând prin decarbonizarea producției de energie, pentru a convinge cumpărătorii că trecerea la un vehicul electric este o investiție care merită și care reduce emisiile de carbon.

  • Unele materii prime sunt rare și în cantități limitate

Vehiculele electrice folosesc de aproximativ șase ori mai multe materii prime decât cele clasice. Până în 2040, se estimează o creștere de 30 de ori a cererii de astfel de materiale. Totodată, se anticipează că va exista o lipsă de nichel și provocări în creșterea producției de litiu. Acest lucru poate determina producătorii să utilizeze materiale de calitate inferioară, fapt ce ar afecta negativ performanța bateriei.

Potențiale soluții

Tehnologia joacă un rol esențial în construirea unei infrastructuri de rețea eficientă și menținerea unei aprovizionări constante cu energie și materii prime. Disponibilitatea acestor resurse va susține adoptarea pe scară largă a vehiculelor electrice la un cost accesibil.

  • Stații de încărcare smart și flexibile

Tehnologia de încărcare inteligentă utilizează capacitatea nefolosită a bateriilor pentru a furniza energie suplimentară rețelei în perioadele de cerere maximă sau, în unele cazuri, doar întrerupe inteligent sau reduce puterea de încărcare. Această soluție ar permite proprietarilor de vehicule electrice să își programeze încărcarea în funcție de constrângerile de putere, cost și prioritate și să vândă energia neutilizată înapoi în rețea. 

Astfel, tehnologia de încărcare inteligentă poate mări capacitatea rețelei, anticipa perioadele de cerere mare, reduce riscul de suprasolicitare și evita creșterea prețului.

  • Sisteme de management mai inteligente

Conectivitatea cu IoT (Internet of Things) și utilizarea algoritmilor bazați pe inteligență artificială într-o platformă digitală integrată ar permite monitorizarea în timp real a funcționării și performanței surselor de generare de energie verde și a consumului. În plus, un sistem de management smart poate susține stabilitatea rețelei, livrarea continuă de energie și prețuri constante în piață.

  • Monitorizarea bateriei, analiză și reciclare

Această soluție permite întreținerea predictivă și optimizarea bateriei pentru o durată de viață cât mai mare. Se reduce astfel nevoia de achiziționare a uneia noi și, totodată, se pune mai puțină presiune pe lanțul de aprovizionare. 

De asemenea, monitorizarea și culegerea constantă de date, facilitate de tehnologiile AIoT (Artificial Intelligence of Things), pot ajuta utilizatorii să ia decizii mai bune cu privire la momentul reutilizarii sau reciclării bateriilor.

În concluzie, prin alinierea reglementărilor, politicilor statelor, stimulentelor și investițiilor tehnologice, adopția de vehicule electrice pe scară largă în Europa devine posibilă. Iar pentru a îndeplini acest obiectiv, este necesar ca ele să fie la fel de accesibile și ușor de utilizat ca o mașină convențională.

Dacă vrei să afli mai multe despre piața auto a vehiculelor electrice, îți recomandăm să citești și următoarele articole:

Surse

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *