Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content

Cum alegi bicicleta electrică potrivită

Bicicletele electrice sunt din ce în ce mai populare, numărul acestora fiind prevăzut să crească puternic în următorii 10 ani. Până în 2023, se estimează că numărul acestora va ajunge la nivel global la 300 de milioane de unități. Față de 2019, când numărul lor era de 200 de milioane, acestea au un potențial de creștere de aproximativ 50%.

Ce beneficii oferă bicicleta electrică

Adoptarea pe scară largă a bicicletei electrice se datorează beneficiilor pe care acestea  le oferă, iar printre care cele mai importante sunt:

  • Eficiență crescută ca mijloc de transport – Un e-bike, datorită vitezei de deplasare mai mare față de o bicicletă tradițională, îți permite să ajungi repede și cu mai puțin efort la destinație. De asemenea, acesta te ajută să eviți traficul și ambuteiajele; 
  • Oferă acces facil și suport la pedalat – Traseele care ar fi în mod normal peste nivelul tău de anduranță devin accesibile. Motorul bicicletei preia efortul, iar tu pedalezi atât cât este confortabil pentru tine; 
  • Adoptarea unui stil de viață activ – Un studiu realizat în șapte țări europene arată faptul că „folosirea bicicletei electrice duce la o sporire semnificativă a activității fizice a oamenilor care aleg să nu mai folosească mașina proprie sau transportul în comun, în timp ce pierderile cauzate de trecerea de la bicicleta normală la cea electrică au fost mici întrucât distanțele parcurse pe cea electrică sunt mai mari.”;
  • Variantă de transport prietenoasă cu mediul – Distanțele pe care le-ai parcurge în mod normal cu o mașină pot fi realizate cu ușurință cu ajutorul unui e-bike, mai ales pentru că acesta este cu mult mai puțin poluant decât un autoturism; 
  • Întreținere ușoară – Acest aspect este similar cu întreținerea unei biciclete clasice: înlocuiești plăcuțele și discurile de frână, cablurile și manetele uzate și faci mentenanță periodică motorului.

5 detalii la care să fii atent pentru a găsi bicicleta electrică perfectă pentru tine

Alegerea unui e-bike pornește de la nevoile tale. De aceea, înainte de a cumpăra o bicicletă electrică, răspunde la următoarele întrebări:

Cu ce scop o cumperi?

O bicicletă poate fi utilizată pentru:

  • Plimbări prin oraș sau navetă – Aici bicicletele electrice de oraș și cele pliabile sunt varianta cea mai potrivită. Ele au anvelope și șei mai înguste, potrivite pentru asfaltul și traseele din mediul urban, o greutate mai mică față de alte tipuri și roți de dimensiuni variabile în funcție de gradul de încărcare;
  • Pentru păduri și terenuri accidentate – Dacă parcurgi trasee forestiere ușor denivelate care nu solicită mult componentele bicicletei, varianta optimă în acest caz este un mountain bike electric (e-MTB – bicicletă de munte). Are motor puternic, autonomie mai mare decât o bicicletă urbană, aderență bună pe pământ și îți oferă suport la urcarea și coborârea de pe pante. Dacă parcurgi drumuri montane dificile, bicicletele MTB electrice de tip fat bike (roți groase) sunt cele mai potrivite pentru tine. Acestea atenuează șocurile de pe traseu mulțumită roților cu pneuri mari. În plus, depui efort minim datorită susținerii oferite de motor chiar și în zone foarte greu accesibile. Ele excelează și în condiții off-road cu nisip, zăpadă sau pietriș. Nu în cele din urmă, mai există opțiunea de biciclete downhill (de coborâre) proiectate să reziste la solicitări extreme, precum sărituri;
  • Pentru oraș sau off-road – Bicicletele electrice trekking îmbină puterea unui e-MTB, dar și caracteristicile unei biciclete de șosea (greutate mică pentru viteză de pedalare mai mare, materiale durabile și ușoare, design aerodinamic). Acestea îți oferă o versatilitate sporită pentru mai multe tipuri de teren.

Unde o vei depozita?

Bicicletele pliabile și cu roți mici (20 de inch) sunt cel mai ușor de depozitat, dar și de transportat pe scări. 

Există și modele cu roți mari (28 de inch) care au nevoie de un spațiu mai mare de stocare. În schimb, acestea îți oferă viteză de deplasare mai mare și opțiunea de a monta un portbagaj.

Confort vs. efort?

Poți opta pentru un e-bike cu pedalare asistată (cunoscute și ca pedelec) sau pentru un model  cu putere constantă. La cea dintâi, motorul se pune în funcțiune în momentul în care începi să pedalezi și te ajută să mergi mai repede sau să menții o viteză cu un efort mai mic. Bicicletele cu motoare cu putere constantă au un buton de ON/OFF, iar odată apăsat, acestea merg fie că pedalezi sau nu.

Ce buget aloci acestei investiții?

Există opțiuni pentru orice buget, cu performanță și caracteristici aferente. Pentru o bicicletă cu o autonomie cât mai mare, vei avea nevoie de o sumă de bani proporțională.

Pe piață, modelele de bicicletă electrică pornesc de la 2300 lei, iar dacă vrei una direct de la producători recunoscuți la nivel global (Bosch, Yamaha, Brose, Shimano), prețul începe de la 9500 lei.

Ce performanțe dorești să aibă?

Bicicleta electrică are câteva componente esențiale care o diferențiază de una tradițională și îi dictează nivelul de performanță:

Motorul

Cu cât acesta e mai puternic, cu atât vei parcurge mai ușor trasee accidentate și dificile. De asemenea, în funcție de poziționarea acestuia, pe butucul din față (front hub), cel din spate (rear hub) sau pe centru (mid-drive), centrul de greutate și manevrabilitatea se schimbă.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este image-7.png

Pentru trasee relativ simple, fără pante abrupte, un motor cu puterea de 250-500 de wați este suficient. În schimb, pentru dealuri dificile, asistență motorie crescută sau dacă greutatea ta depășește 90 de kilograme, un motor cu tracțiune medie între 500 și 750 de wați este recomandat în acest caz, deși sunt mai scumpe și supuse uzurii.   

Bateria și încărcătorul

Bateriile pot fi din plumb-acid sigilate (SLA), nichel-metal hibrid (NIMH) sau litiu-ion. Acestea din urmă sunt cele mai eficiente din punct de vedere energetic, au cea mai lungă durată de viață și o greutate mult mai mică. O încărcare completă pentru acest tip de baterie durează între 2 și 6 ore în funcție de producător, iar o durată de viață variază între 500-800 de cicluri de încărcare (aproximativ 3 ani de mers zilnic). 

Unii producători menționează că bateriile lor pot rezistă până la 2000 de cicluri de jumătate de încărcare. În plus, aceasta poate fi înlocuită simplu cu una nouă. 

Autonomia unei biciclete electrice poate varia intre 16 km si 90 km. Desigur, acest lucru depinde și de alte aspecte, precum viteza pe care o atinge, greutatea biciclistului, nivelul de asistență ales și tipul traseului parcurs.

Controllerul

Acesta pune, la propriu, bicicleta în mișcare. El poate fi considerat  „unitatea centrală”  de unde vin și pleacă toți conductorii electrici. Toate componentele – senzorul de pedalare, motorul, bateria și accelerația – trec prin această componentă foarte importantă. 

În concluzie, există multe opțiuni de e-bike-uri din care poți alege. Cel mai important este să știi care este scopul pentru care ai nevoie de o bicicletă electrică, dacă ai spațiu de depozitare, ce nivel de efort poți face și ce buget ești dispus să aloci achiziției.

Dacă vrei să afli mai multe informații cum poți face alegeri sustenabile pentru a proteja mediul înconjurător, îți recomandăm să citești și aceste articole:

Surse

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email
cum sa alegi bicicleta electrica potrivita

Cum alegi bicicleta electrică potrivită

Îți prezentăm un ghid despre cum alegi bicicleta electrică potrivită pentru tine, punctăm principalele beneficii pe care aceasta le oferă, criteriile cele mai importante pentru achiziționare, precum și informații despre componentele unui e-bike.

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.