Perioada de implementare a proiectelor din cadrul programului Casa Vede Fotovoltaice 2023 va fi prelungită la 18 luni, a anunțat, marți, Ministerul Mediului, decizia având în vedere dificultățile întâmpinate de beneficiari în obținerea certificatelor de racordare. În acest sens, a fost modificat și semnat proiectul de modificare a Ghidului de finanțare, astfel încât să se remedieze blocajele din cadrul programului și să protejeze interesele…
Sărbătorile de iarnă nu trebuie neapărat să însemne o factură mai mare în lunile următoare. Uite câteva mici schimbări, ca să economisești.
2/3 dintre gospodării utilizează centrale termice pe gaz și doar 20% mai sunt conectate la sisteme centralizate. Care sistem e mai bun?
Vești bune pentru firmele mici și mijlocii (IMM-uri) și operatorii din domeniul HORECA (Hoteluri, Restaurante, Catering) care vor să aplice pentru finanțarea ajutorului de minimis acordat prin intermediul programului Electric Up 2024, ciclul 2. Ministerul Energiei a anunțat prelungirea sesiunii de înscriere în cadrul programului, de la 14 noiembrie până la data de 16 decembrie 2024, ora 23:59:59, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului energiei…




















