Categorii
Mașini electrice

Cât te costă să încarci o mașină electrică la început de 2023?

Mașinile electrice nu mai sunt un moft sau o apariție trecătoare pe străzile din orașele sau zonele în care locuim. Mai mult, România este una dintre țările în care numărul de mașini electrice achiziționate a crescut simțitor în 2022 – 11.954, dublu față de anul 2021, iar tendința pare să rămână aceeași.

Deși mașina electrică a depășit statutul de „gadget”, problemele principale rămân – unde o încarci și cât de costă acest lucru? Aceste întrebări sunt din ce în ce mai presante mai ales acum, în deja cunoscutele condiții socio-economice și geopolitice – criza energetică și conflictul din Ucraina.

În cele ce urmează, vom încercă să îți oferim un răspuns cât mai aproape de adevăr la aceste două întrebări, dar și câteva informații interesante despre mașinile electrice.

Unde poți încărca o mașină electrică?

Rețeaua autohtonă de încărcare pentru mașinile electrice s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Dacă în urmă cu mai mulți ani, găsirea unei stații electrice de încărcare era o adevărată aventură, iar soluțiile puse la dispoziție erau rudimentare și lente, în prezent, țara noastră se poate mândri cu puncte de încărcare performante (aprox. 1000 de locații), care pot fi găsite în fiecare oraș mare din țară. De asemenea, ele pot fi încărcate la locul de muncă, dacă acest dispune de o stație de încărcare, în parcările centrelor comerciale precum Kaufland, Carrefour, Lidl sau Mega Image sau la unele benzinării care oferă această oportunitate.

Mai există și varianta de a încărca mașina în confortul și liniștea propriului cămin. Totuși, trebuie să ai în vedere faptul că instalarea unei stații de încărcare la tine acasă trebuie efectuată de o echipă de consultanți și tehnicieni de la unul dintre operatorii specializați. Aceștia te vor ghida prin întregul proces, de la alegerea stației de încărcare electrică a mașinii acasă cea mai potrivită pentru nevoile tale și până la instalarea propriu-zisă a acesteia. În multe cazuri este furnizată, de asemenea, asistența tehnică pentru stația de încărcare.

Dacă la început era mai greu să vezi care este cea mai apropiată stație de încărcare, acum ai posibilitatea de a accesa, de exemplu, platforma PlugShare, care îți oferă informații despre locația lor, tipul acestora (rapide sau normale) sau tarifele percepute.

Pentru mai multe informații, poți consulta articolul nostru special dedicat acestui subiect, pe care îl poți găsi aici.

De ce ai nevoie pentru a-ți încărca mașina?

Dacă vrei să folosești o stație de încărcare publică, o să ai nevoie de următoarele:

  • cablu de încărcare
  • punct de încărcare (stația publică de încărcare)
  • dispozitiv de plată (încărcarea poate fi plătită prin card sau aplicație, în funcție de furnizorul de servicii ales).

Pentru a încărca mașina la o stație de încărcare acasă, ai nevoie de:

  • putere electrică suficientă acasă (min 3 kW doar pentru stație – fără a socoti restul de consumatori electrici din casă: becuri, TV, mașină de spălat, fier de călcat, plită/cuptor electric etc.)
  • cablu de încărcare
  • punctul de încărcare (stația de încărcare privată)
  • cardul sau aplicația pentru a activa încărcarea (în funcție de felul stației de încărcare: cumpărată sau închiriată).

Cât durează o sesiune de încărcare?

Aceasta depinde de mai mulți factori: puterea de încărcare (puterea în kW a prizei de pe stația de încărcare), puterea maximă acceptată de încărcătorul de bord al vehiculului, tipul de cablu utilizat și, desigur, de capacitatea de stocare a bateriei și de nivelul de încărcare.

 De obicei, pentru o mașină medie cu o baterie de 25 de kWh sunt necesare:

  • 8 ore de încărcare la domiciliu (cu o putere medie de 3 kWh).
  • 2 ore de încărcare la stațiile de încărcare mai rapide (cu putere cuprinsă între 7.4 și 22 kWh).
  • Încărcare de 30 de minute la stații de încărcare chiar mai rapide (cu putere cuprinsă între 43 kWh și 50 kWh).

Cât te costă?

În urmă cu câțiva ani, încărcarea unei mașini era gratuită în majoritatea locațiilor, dar acest lucru s-a schimbat între timp. În cele ce urmează vom trece în revistă care sunt tarifele percepute de principalele platforme care oferă soluții de încărcare a mașinilor electrice.

  1. Stațiile de încărcare E.ON Drive

La stațiile E.ON Drive tarifele sunt:

  • 2.29 lei/kWh la o stație de încărcare în curent alternativ (AC). 
  • 2.85 lei/kWh în curent continuu (DC)

Există și posibilitatea de a achiziționa un abonament lunar prepaid la prețul de 150 de lei. La crearea contului E.ON Drive, această sumă se retrage din contul tău bancar și, atunci când suma scade sub 30 de lei, se va percepe automat suma de 150 de lei. 

Accesul la stațiile se face:

  • pe login.eondrive.ro.
  • din aplicaţia E.ON Drive.
  • cu cardul E.ON Drive (cu acest card în valoare de 100 de lei poți să îți încarci mașina mai rapid). 

Cu acest abonament, tarifele sunt 2.05 lei/kWh (11-22kw – AC), respectiv 2.55 lei/kWh (DC). Toate tarifele se aplică per unitate de încărcare: 1 unitate de încărcare = 1 kWh.

De asemenea, există posibilitatea de a descărca aplicația E.ON Drive, care te ajută să găsești cea mai apropiată stație de încărcare și să plătești direct din aplicație.

  1. EVConnect

În reţeaua EVConnect, tariful este de 1.89 lei/kWh pentru încărcare la curent alternativ (AC) și de 2.32 lei/kWh pentru a încărca la curent continuu (DC). 

Ca și în cazul E.ON Drive, ai posibilitatea să îți creezi un abonament la prețul de 119 lei + TVA / lună: 55 de unități de încărcare (kWh) incluse. După epuizarea cantității de kWh/lună din abonament, se va aplica tariful standard. 

La orice stație din această rețea ai obligativitatea să încarci de minimum 5 lei.

Dacă se consumă mai puțin decât cantitatea din contract, diferența nu se va acumula de la o lună la alta. Fiecare tip de abonament vine cu un card RFID, care poate fi folosit în orice stație din această rețea. De asemenea, acest card te ajută să pornești/oprești încărcările mai convenabil și mai rapid.

  1. Enel X

Pentru a încărca în rețeaua Enel X este perceput un tarif de 1.89 lei/kWh la curent alternativ și de 2.29 lei/kWh pentru încărcare rapidă DC (curent continuu). 

Pentru utilizatorii care au abonament, prețurile sunt mai mici. Cei care au cont activ în aplicația JuicePass pot încărca pentru 1.69 lei/kWh la curent alternativ și 2.09/kWh lei la curent continuu. 

Există mai multe planuri de loialitate, precum Basic, Premium, Basic X și Premium X. De exemplu, cei cu contul Premium au posibilitatea de a rezerva un punct de încărcare pentru 9 lei/lună. Utilizatorii care dețin Premium X au, pe lângă prețurile amintite mai devreme, și oportunitatea de a alege să plătească o taxă fixă de 140 RON/lună = 120 de unități de încărcare (120 kWh). Dacă se depășesc 120 de unități, se aplică automat planul Plată/Consum Basic. De asemenea, aceștia au și acces nelimitat la serviciul de rezervare + orice tip de conector.

  1. Mol Plugee

La stațiile MOL Plugee cei care nu sunt înregistrați (care nu au aplicația) plătesc 2.3 lei pe unitate (AC – 22-43 KW), 2.7 lei/unitate pentru DC (50-70 KW) și 3.3 lei/unitate (DC peste 75 KW), în timp ce userii înregistrați plătesc 2, 2.6 respectiv 3.2 lei pe unitate.

  1. Renovatio (Kaufland)

O încărcare la Renovatio te va costa 1.99 lei/unitate (AC – putere între 4kW – 22kW) și 2.49 lei/unitate pentru alimentare DC (fast charge), putere mai mare de 22kW. 

Stațiile pot fi accesate în baza unui cupon Kaufland pe care îl primești automat în contul tău din aplicația e-charge. Sesiunea de încărcare poate fi realizată doar din aplicația e-charge și prin activarea cuponului virtual Kaufland. 

Există și varianta prin care poți să alimentezi gratis, beneficiu care se acordă însă pe baza unor cupoane pe care le primești dacă ai făcut cumpărături în valoare de minimum 500 de lei în magazinele Kaufland într-o lună anterioară.

În concluzie, deși acum ceva timp încărcarea unei mașini electrice necesita minimum de efort și aproape zero efort financiar, majoritatea stațiilor de încărcare putând fi folosite gratuit, schimbările din ultimii ani și situația economică și politică au schimbat această stare de fapt. Chiar și așa, achiziționarea unei mașini electrice este un lucru pe care mulți români și-l doresc, care vine la pachet cu costuri mai mici și cu o mai mare importanță acordată protejării mediului înconjurător.

Surse

Ghid despre mașinile electrice

Ghid despre încărcarea mașinilor electrice

Totul despre încărcarea unei mașini electrice: durată, tipuri de acumulatori și categorii de stații de încărcare

MAȘINILE ELECTRICE DIN ROMÂNIA ÎN 2023

Număr record de mașini electrice vândute în România în 2022

PlugShare

Încărcarea bateriei mașinii electrice: completă sau parțială

E.ON Drive

Renovatio e-charge

Aplicația JuicePass

MOL Plugee tarife

Tot ce trebuie sa stii despre accesul la statiile Renovatio e-charge din parcarile magazinelor Kaufland

Kaufland Card

EVConnect tarife

Citește mai multe despre acest subiect:

  1. Clasică sau electrică? Cum să calculezi eficiența când cumperi o mașină
  2. Vrei să ai propria stație de încărcare a mașinii tale electrice? Află ce trebuie să faci
  3. Statistici privind parcul auto din România
  4. Mai bine de o treime dintre români ar cumpăra o mașină electrică