Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Stații de încărcare a vehiculelor electrice în clădirile noi

  • Proprietarii de clădiri noi sunt obligați să instaleze puncte de reîncărcare a autovehiculelor electrice

Reguli noi pentru investitorii/proprietarii de clădiri în ceea ce privește echiparea tehnică a acestora și montarea de stații de încărcare pentru vehicule electrice sunt aduse de Legea nr. 101/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, publicată în Monitorul Oficial în data de 1 iulie.

Gradul de echipare și termenele în care trebuie realizate sunt stabilite funcție de anumite criterii (destinația clădirii – rezidențial, nerezidențial, mixt; construcție nouă/construcție renovată).

Astfel, potrivit articolului 13 din lege, în cazul clădirilor nerezidențiale noi, precum și în cazul renovării majore a clădirilor nerezidențiale, care au mai mult de 10 locuri de parcare, altele decât cele deținute și ocupate de întreprinderi mici și mijlocii, investitorii/proprietarii acestora, după caz, sunt obligați să instaleze cel puțin un punct de reîncărcare pentru vehicule electrice, precum și tubulatura încastrată pentru cablurile electrice pentru cel puțin 20% din locurile de parcare prevăzute, pentru a permite instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice, atunci când:

  • parcarea se situează în interiorul clădirii și, în cazul renovărilor majore, măsurile de renovare includ parcarea sau infrastructura electrică a clădirii;
  • parcarea este adiacentă clădirii și, în cazul renovărilor majore, măsurile de renovare includ parcarea sau infrastructura electrică a parcării.

De asemenea, în cazul clădirilor nerezidențiale existente cu peste 20 de locuri de parcare, proprietarii acestora au obligația de a instala până la data de 1 ianuarie 2025 un număr de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice minimum egal cu 10% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice. Excepție fac clădirile nerezidențiale existente, deținute și ocupate de întreprinderi mici și mijlocii.

În cazul clădirilor rezidențiale noi, precum și în cazul renovării majore a clădirilor rezidențiale existente, care au mai mult de 10 locuri de parcare, investitorii/proprietarii acestora, după caz, sunt obligați să asigure instalarea tubulaturii încastrate pentru cabluri electrice pentru fiecare loc de parcare, pentru a permite instalarea într-o etapă ulterioară a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice în următoarele cazuri:

  • parcarea se situează în interiorul clădirii și, în cazul renovărilor majore, măsurile de renovare includ parcarea sau infrastructura electrică a clădirii;
  • parcarea este adiacentă clădirii și, în cazul renovărilor majore, măsurile de renovare includ parcarea sau infrastructura electrică a parcării.

În cazul clădirilor cu funcțiuni mixte rezidențiale și nerezidențiale, noi sau care sunt supuse unor lucrări de renovare majoră, acestea sunt încadrate diferențiat, după tipul de funcțiune, iar cerințele privind electromobilitatea, aplicate clădirii în ansamblu, rezultă prin cumularea cerințelor aplicabile fiecărei funcțiuni în parte.

Prevederile nu se aplică:

  • clădirilor noi rezidențiale și nerezidențiale sau clădirilor existente rezidențiale și nerezidențiale care sunt supuse unor renovări majore, care au mai mult de 10 locuri de parcare pentru ale căror lucrări de construire au fost depuse cereri de autorizație de construire până la data de 10 martie 2021;
  • clădirilor existente rezidențiale și nerezidențiale care sunt supuse unor renovări majore pentru care costul estimativ al instalațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice și de încastrare, prevăzut în devizul general și specificat în memoriul pe specialități, depășește 7% din costul total al renovării majore a clădirii;
  • clădirilor publice care fac obiectul unor cerințe comparabile, în conformitate cu Legea nr. 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi;
  • în situația în care infrastructura încastrată se bazează pe microsisteme izolate, iar aplicarea prevederilor ar conduce la probleme semnificative pentru funcționarea sistemului energetic local și ar pune în pericol stabilitatea rețelei locale.

Legea stabilește obligații și pentru distribuitorii de energie electrică, care vor trebui să realizeaze racordarea la rețeaua electrică de interes public a stațiilor de încărcare împreună cu infrastructura electrică aferentă acestora în procedură simplificată, în conformitate cu reglementările specifice emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în acest scop. Autorizarea instalării stațiilor se va face tot în baza unor proceduri simplificate, în maximum 45 de zile de la depunerea cererii și a documentației necesare.

Modificările au în vedere și angajamentele Uniunii Europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40% până în 2030 prin comparație cu nivelul din 1990 și să ajungă la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până la jumătatea secolului.

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *