Printr-o propunere de directivă a Comisiei Europene referitoare la echipamentele radio, portul de încărcare și tehnologia încărcare rapidă vor fi armonizate. Astfel, USB-C va deveni portul standard pentru toate telefoanele inteligente, tabletele, camerele, căștile, difuzoarele portabile și consolele video portabile. În plus, Comisia propune separarea vânzării încărcătoarelor de vânzarea de dispozitive electronice, conform unui comunicat al instituției.
Prin această decizie, Comisia Europeană face un pas important împotriva deșeurilor electronice și a inconvenientelor cauzate consumatorilor de prevalența diferitelor încărcătoare incompatibile pentru dispozitivele electronice.
Cu toate că prin colaborarea cu industria producătoare din ultimii ani, bazată pe o abordare voluntară, numărul de încărcătoare pentru telefoane mobile a fost redus de la 30 la 3, încă nu a fost stabilită o soluție de încărcare exhaustivă pentru toate dispozitivele relevante.
Propunerile Comisiei:
- Un port de încărcare armonizat pentru dispozitivele electronice: USB-C va fi portul comun. Aceasta va permite consumatorilor să își încarce dispozitivele cu același încărcător cu port USB-C, indiferent de marca dispozitivului.
- Tehnologia de încărcare rapidă armonizată va contribui la prevenirea faptului că diferiți producători limitează în mod nejustificat viteza de încărcare și va ajuta la asigurarea faptului că viteza de încărcare este aceeași atunci când se utilizează orice încărcător compatibil pentru un dispozitiv.
- Separarea vânzării unui încărcător de vânzarea dispozitivului electronic: consumatorii vor putea cumpăra un nou dispozitiv electronic fără un încărcător nou. Acest lucru va limita numărul încărcătoarelor nedorite sau neutilizate. Se estimează că reducerea producției și eliminării noilor încărcătoare va reduce cantitatea de deșeuri electronice cu aproape o mie de tone pe an.
- Informații mai pertinente pentru consumatori: producătorii vor trebui să furnizeze informații relevante cu privire la performanța de încărcare, inclusiv informații privind puterea cerută de dispozitiv și dacă acesta permite încărcarea rapidă. Astfel, consumatorii vor putea vedea mai ușor dacă încărcătoarele lor pe care le posedă îndeplinesc cerințele noului lor dispozitiv sau vor putea să aleagă un încărcător compatibil. Împreună cu celelalte măsuri, acest lucru ar ajuta consumatorii să limiteze numărul de încărcătoare noi achiziționate și i-ar ajuta să economisească 250 de milioane EUR pe an care ar fi cheltuiți cu achiziții inutile de încărcătoare.
Revizuirea Directivei privind echipamentele radio face parte din acțiunea mai amplă a Comisiei de abordare a durabilității produselor, în special a produselor electronice de pe piața UE, care se va afla în centrul unei viitoare propuneri privind produsele durabile.
Care sunt etapele următoare
Propunerea de directivă revizuită privind echipamentele radio urmează să fie adoptată de Parlamentul European și de Consiliu. După care, Comisia apreciază că o perioadă de tranziție de 24 de luni de la data adoptării va oferi industriei suficient timp pentru a se adapta înainte de intrarea în vigoare.
Pentru a avea în cele din urmă un încărcător comun, este necesară interoperabilitatea deplină la ambele capete ale cablului: dispozitivul electronic și sursa externă de alimentare cu energie. Finalizarea interoperabilității dispozitivului va fi realizată prin punerea în practică a propunerii menționate, iar interoperabilitatea sursei externe de alimentare va fi abordată în cadrul revizuirii Regulamentului privind proiectarea ecologică al Comisiei. Aceasta va fi lansată mai târziu în cursul acestui an, astfel încât intrarea în vigoare a celor două propuneri să poată fi sincronizată.
În 2020, în UE au fost vândute aproximativ 420 de milioane de telefoane mobile și alte dispozitive electronice portabile. În medie, consumatorii dețin aproximativ trei încărcătoare de telefon mobil, dintre care utilizează două în mod regulat. Cu toate acestea, 38 % dintre consumatori declară că s-au confruntat cel puțin o dată cu probleme legate de încărcarea telefonului mobil deoarece încărcătoarele disponibile erau incompatibile. Situația nu este doar neplăcută, ci și costisitoare pentru consumatori, care cheltuiesc aproximativ 2,4 miliarde EUR anual pentru încărcătoare independente care nu sunt furnizate împreună cu dispozitivele electronice. În plus, se estimează că încărcătoarele eliminate și neutilizate vor genera până la 11 000 de tone de deșeuri electronice în fiecare an.