Potrivit unui articol al Breakthrough Institute, în ultimii ani se pot observa din ce în ce mai multe exemple de țări care înregistrează o de scădere a emisiilor de CO2, în tandem cu creșterea economică, semnalând faptul că legătura între emisiile de CO2 și creșterea economică începe să se rupă. Deși este puțin probabil să existe o legătură între cei doi factori, există o mulțime de exemple de țări precum Singapore, România și Irlanda care se confruntă atât cu o creștere economică extrem de rapidă, cât și cu reduceri mari ale emisiilor de CO2, notează sursa citată.
Începând din anul 2005, 32 de țări cu o populație de cel puțin un milion de oameni au rupt complet această presupusă interdependență dintre emisiile de CO2 și creșterea economică. Printre țările aflate în această situație se numără și țara noastră, alături de: Statele Unite, Japonia, Mexic, Germania, Regatul Unit, Franța, Spania, Polonia, Olanda, Belgia, Portugalia, Suedia, Ungaria, Belarus, Austria, Bulgaria, El Salvador, Singapore, Danemarca, Finlanda, Slovacia, Norvegia, Irlanda, Noua Zeelandă, Croația, Jamaica, Lituania, Slovenia, Letonia, Estonia și Cipru.
Graficul 1 de mai jos prezintă scăderile emisiilor teritoriale (albastru) și creșterile PIB (roșu).
La începuturile industrializării, o mare parte din această creștere a bunăstării umane a fost propulsată de o creștere economică rapidă, determinată în mare parte de politica industrială condusă de stat, în special în țările cu venituri sărace până la mijlocii.
Cu toate acestea, această creștere a avut un cost: între 1990 și 2019, emisiile globale de CO2 au crescut cu 56%. Din punct de vedere istoric, creșterea economică a fost strâns legată de creșterea consumului de energie – și, în special, de creșterea emisiilor de CO2 – determinându-i pe unii să susțină că o lume mai prosperă este una care are în mod necesar mai multe consecințe asupra mediului nostru natural și asupra climei. Există o dezbatere academică intensă despre capacitatea noastră de a „decupla absolut” emisiile de creșterea economică – adică măsura în care adoptarea tehnologiei energiei curate poate permite emisiilor să scadă în timp ce creșterea economică continuă.
Lucrurile au început însă să se schimbe în ultimii 15 ani. În ciuda unor previziuni ale unui secol XXI dominat de cărbune, utilizarea globală a cărbunelui a atins punctul culminant în 2013 și este acum în declin structural. Omenirea a reușit să facă energia curată ieftină, costurile de stocare a energiei solare și a bateriei scăzând de 10 ori din 2009. Lumea a produs mai multă energie electrică din energie curată – solară, eoliană, hidro și nucleară – decât din cărbune în ultimii doi ani.
Mai mult, cererea pentru produsele petroliere este în scădere și companiile se așteaptă la un declin în continuare, pe măsură ce consumatorii trec din ce în ce mai mult la vehiculele electrice.
Din fericire, există dovezi din ce în ce mai clare că lumea este pe calea de a rupe complet această legătură între emisiile de CO2 și creșterea economică.,demonstrând că legăturile dintre emisiile și activitatea economică nu sunt o lege imuabilă, ci mai degrabă pur și simplu un rezultat al mijloacelor noastre actuale de producere a energiei.
Există o gamă largă de rate de creștere economică în perioada 2005-2019 în rândul țărilor care se remarcă prin această decuplare absolută. Este oarecum contraintuitiv, întrucât nu există o relație semnificativă între rata de creștere economică și magnitudinea reducerilor de emisii.
Surse:
