Bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus va fi suplimentat cu 20 milioane de lei, în condițiile în care bugetul inițial, de 200 milioane de lei a fost epuizat integral în doar două luni de la lansarea programului, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu.
În cadrul Programului Rabla Plus se acordă două tipuri de ecotichete, respectiv 45.000 de lei pentru mașinile full electrice și 20.000 de lei pentru mașinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou.
Cei care vor dori să renunțe la o mașină veche, poluantă, și să achiziționeze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât și de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.
Programele Rabla Clasic și Rabla Plus pentru anul 2021 au debutat în data de 26 aprilie, una dintre marile noutăți fiind majorarea primei de casare de la 6.500 de lei la 7.500 de lei.
În cadrul Programului Rabla Plus 2021 s-au înscris la producători/dealeri auto 4.343 persoane fizice, până în prezent fiind achiziționate 590 autovehicule noi (358 pur electrice, 232 electrice hibrideși o motocicletă electrică).
Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic este 150 de zile de la data emiterii, respectiv 240 zile pentru Programul Rabla Plus, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziție a autovehiculului nou.