Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Stiri-si-noutati-din-domeniul-energiei

Știri

Ce mai este nou în domeniu? Ce se discută? Care sunt subiectele importante?

Intreaba-expertii-nostri

Întreabă un expert

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Dilemele electromobilității

Sectorul transporturilor reprezintă un vector fundamental al dezvoltării economice și este absolut necesar pentru bunăstarea noastră, dar motoarele și mașinile clasice consumă aproximativ 65% din produsele petroliere, fiind responsabile de emisii de carbon ce se ridică la aproximativ 14% din emisiile globale, conform datelor International Energy Agency (IEA) și Environmental Protection Agency (EPA- US).

Guvernele prezintă vehiculele electrice ca fiind o posibilă opțiune pentru decarbonizarea sistemului de transporturi, însă adoptarea noilor tehnologii la nivelul utilizatorilor este încă într-o etapă incipientă. Conform datelor IEA, la sfârșitul anului 2019 circulau la nivel mondial aproximativ 7,2 milioane de mașini electrice, fiind înregistrată o creștere cu aproximativ 40% comparativ cu anul precedent.

O serie de articole și studii publicate de experți ai Internațional Association for Energy Economics (IAEE) arată că subvenționarea stațiilor de încărcare ar duce la o creșterea a numărului de mașini electrice, iar acordarea de granturi pentru dezvoltarea infrastructurii de încărcare are o eficiență mai mare, comparativ cu o subvenționare a valorii de achiziție a mașinilor electrice, ceea ce nu s-ar regăsi într-o dezvoltare a sistemului de transport ecologic. Un studiu realizat în Germania relevă faptul că, în fiecare an, o nouă stație de încărcare este asociată cu o creștere a numărului de mașini cuprinsă între 0,3 și 0,7 mașini electrice.

Dar, o dezvoltare accelerată a transportului electric va duce la o creștere a consumului de energie electrică, în mod deosebit dimineața devreme și seara, când energiile prietenoase cu mediul nu sunt la un nivel ridicat. Totodată, sunt necesare o serie de investiții în infrastructura de distribuție, dar și în noi unități generatoare de electricitate.

Experții recomandă ca, pentru dezvoltarea transportului electric în orașe, normele urbanistice să conțină noi prevederi, astfel încât ansamblurile rezidențiale, mall-urile și parcările publice să implementeze sisteme de încărcare și spații dedicate mașinilor electrice. O altă soluție ar fi ca parcările să fie dotate cu sisteme fotovoltaice care să asigure energia necesară stațiilor de încărcare. Marea provocare rămâne dezvoltarea transportului electric pe distanțe mari, în mod deosebit a transportului de mărfuri, ce necesită autonomiii mărite, stații de încărcare rapidă și rețele de distribuție cu capacități optime pentru a susține înfrastructura de încărcare a mijloacelor rutiere alimentate cu energie.

Sunt mașinile electrice un subiect folosit strategic numai pentru a disimula interesul pentru mediu sau reprezintă o dorință reală a statelor pentru decarbonizare și implementarea unor programe durabile pentru protecția mediului?

IEA previzionează că până în 2030, stațiile publice de încărcare a mașinilor electrice vor ajunge la aproximativ 11 milioane la nivelul întregii lumi, dacă politicile guvernelor se vor implementa în totalitate, deservind astfel 140 de milioane de mașini electrice. Tranziția la energii regenerabile și mașini electrice nu va ajunge la rezultatele așteptate fără o colaborare între clienții finali, companii și guverne, în vederea decarbonizării industriei transporturilor. Potențialii clienți sunt încă reticenți privind autonomia, respectiv costurile de achiziție și operare a mașinilor electrice, chiar dacă numeroase companii petroliere și producători auto au anunțat deja că alocă miliarde de dolari în anii care urmează pentru dezvoltarea sustenabilă a transporturilor electrice.

Surse:

www.iea.org

www.epa.gov

www.iaee.org

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Comentarii

Comentariile sunt închise.

Adauga-un-comentariu