Numărul prosumatorilor din România ar putea ajunge, la sfârșitul acestui an, la circa 140.000, iar până în 2030 este anticipat să urce de 2,5 ori, până la circa 350.000, potrivit Raportului Anual privind activitatea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru anul 2022.
Vorbim despre o dinamică spectaculoasă, de la 46.500 de prosumatori în decembrie 2022, la 140.338 la sfârșitul anului în curs, pentru ca la finalul anului 2025 să se ajungă la existenţa a cca. 236.000 prosumatori.
Estimările de creștere a numărului de prosumatori au la bază ipoteza menținerii trendului de creștere înregistrat în anul 2022, efectele stimulării dezvoltării de capacități de producere a E-SRE deținute de prosumatori, inclusiv prin creşterea pragului de la 100 kW la 400 kW şi acordarea de facilităti pentru prosumatori ca urmare a aplicării programului AFM Casa Verde Fotovoltaice.
“Având ȋn vedere aceste evoluții, este de așteptat să apară congestii sau lipsa de capacitate pentru conectarea de noi capacităţi regenerabile în rețelele electrice ale operatorilor de distributie, după un trend similar înregistrat în ceea ce privește conectarea regenerabilelor ȋn perioada 2012-2016 asupra rețelelor de transport”, avertizează ANRE.
Majoritatea certificatelor de racordare emise de operatorii de distribuţie (89%) cu calitatea de prosumator aparţin persoanelor fizice, restul de 11 % aparţinând prosumatorilor persoane juridice.
De asemenea, este de așteptat apariția şi formarea de microgrid-uri (micro-rețele) şi a piețelor locale de energie, odată cu formarea agregatorilor şi a comunităților de energie.
Ca avantaje, cu cât producția energiei electrice este mai aproape de locul de consum, cu atât pierderile de transport/distribuţie ale acesteia sunt mai mici și, implicit, economiile vor deveni mai substanțiale.
O soluţie pentru a elimina costurile cu pierderile de transport/distribuţie este de a opta pentru descentralizarea sistemului de producţie prin crearea unor cooperative de mici producători. Micile cooperative înseamnă descentralizarea sistemului național, dar nu la nivel de individ, ci la nivel de comunități.
Energia solară este o soluție foarte bună pentru clădirile izolate, care nu sunt conectate la rețeaua electrică. Date fiind costurile foarte ridicate de racordare pe care le-ar implica conectarea lor, un sistem de producție fotovoltaică și un set de acumulatori sunt o alegere financiară mai bună, se mai arată în raportul ANRE.
Sursa: ANRE