Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adus, miercuri, o serie de clarificări referitoare la mecanismul de plafonare a prețului la energie aplicabil de la 1 ianuarie 2023.
Astfel, clienţii casnici cu un singur loc de consum beneficiază automat, fără alte formalităţi, de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului, așadar nu trebuie să depună la furnizor nicio declarație pe proprie răspundere.
Potrivit ANRE, în cazul clienţilor finali casnici, preţul final plafonat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reședință, astfel:
- clientul final casnic cu un singur loc de consum beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar;
- clientul final casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu poate beneficia de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum.
Trebuie să depună o Cerere şi Declaraţie pe proprie răspundere la furnizor următoarele categorii de clienți:
- clienţii finali casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor;
- cei care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ;
- familiile monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ;
- clienţii finali casnici cu mai multe locuri de consum care vor să beneficieze de preţul plafonat pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu/reşedinţă.
În ce privește preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică, pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025, ANRE vine cu următoarele precizări:
- pentru cca. 5 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus şi se aplică următoarelor categorii de clienţi:
a. al căror consum lunar este cuprins între 0 și 100 kWh inclusiv;
b. care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
c. care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
d. familii monoparentale care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
- pentru cca. 2,8 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,80 lei/kWh cu TVA inclus, pentru consumul lunar cuprins între 100,01 și 255 kWh; consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus;
- în cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună, întregul consum se facturează la maximum 1,3 lei/kWh cu TVA inclus, de acest plafon beneficiind cca. 0,8 milioane de clienţi casnici.
Cererile şi Declaraţiile pe proprie răspundere (click pe ele pentru a le descărca) pot fi depuse la furnizorii de energie electrică atât în format fizic, cât şi în format electronic.
UPDATE. Ministrul Energiei anunță eliminarea declarației pentru românii cu mai multe locuri de consum
Guvernul va da o ordonanță de urgență prin care va elimina declarația pe proprie răspundere pentru persoanele care au mai multe locuri de consum, a transmis, pe Facebook, Virgil Popescu, ministrul Energiei.
„Referitor la prevederea din legea aprobată de Parlament prin care românii cu mai multe locuri de consum au obligația să dea o declarație pe proprie răspundere, anunț că situația este în curs de rezolvare.
Încă de la sfârșitul săptămânii trecute, premierul Nicolae Ciucă a trasat sarcina creării unui proiect de ordonanță care să ELIMINE aceste declarații, pentru ca toți cetățenii să beneficieze de tarifele plafonate indiferent de numărul locurilor de consum.
Proiectul va fi finalizat și pus în transparență decizională în seara aceasta, urmând să fie aprobat săptămâna viitoare, în cadrul ultimei ședințe de guvern de anul acesta”, a transmis Popescu pe rețeaua de socializare.
Atenție! Este vorba doar despre declarația pe care ar fi trebuit să o depună persoanele care au mai multe locuri de consum.