Cea de-a doua ediție a Programului Rabla pentru Electrocasnice din acest an, cu un buget de 50 de milioane de lei, va începe luni, 21 noiembrie, de la ora 10.00, persoanele fizice interesate având la dispoziție cinci zile pentru înscriere în aplicația informatică, informează Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Bugetul alocat de AFM în acest an pentru cele două sesiuni ale programului a fost de 100 de milioane de lei, cu 25 de milioane de lei mai mult față de anul trecut.
Primul pas, și cel mai important, pentru cei care doresc să se înscrie în program, este să își creeze un cont de utilizator, aici. Prin intermediul acestui cont, ei vor putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape. În cazul în care cei interesați au deja un cont de utilizator, creat în edițiile anterioare ale programului, nu trebuie să creeze altul, ci este necesară doar autentificarea utilizând adresa de e-mail și parola setate deja. În cazul în care datele contului au fost uitate, acestea pot fi recuperate urmând pașii descriși în aplicația informatică.
După înscrierea solicitanților prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecție, în aplicația informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program.
Calendarul de desfășurare a programului pentru această sesiune este următorul:
- Înscrierea persoanelor fizice în aplicație, prin crearea conturilor de utilizator (21.11.2022, ora 10.00– 25.11.2022, ora 23.59);
- Etapa I: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (05.12.2022, ora 10.00 – 09.12.2022, ora 23.59, sau până la epuizarea bugetului de 25 mil. lei);
- Etapa II: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile și tabletele (12.12.2022, ora 10.00 – 16.12.2022, ora 23.59 sau până la epuizarea bugetului de 10 mil. lei);
- Etapa III: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (19.12.2022, ora 10.00 – 23.12.2022, ora 23.59 sau până la epuizarea bugetului de 15 mil. lei).
Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor dintr-o categorie este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.
Echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt:
- 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
- 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
- 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
- 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
- 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
- 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
- 500 de lei pentru laptopuri;
- 300 de lei pentru tablete.
Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicația informatică. Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalitățile de achiziționare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.
Persoana fizică care a selectat un voucher în prima ediție și ulterior nu l-a utilizat, nu mai poate selecta un voucher pentru aceeași categorie pe parcursul aceluiași an calendaristic. De asemenea, persoana fizică care a beneficiat deja de un voucher dintr-o categorie nu mai poate beneficia de același tip de voucher pe parcursul aceluiași an calendaristic.
Listele cu beneficiarii aprobați vor fi publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunea dedicată programului.
Toate conturile comercianților, create în edițiile anterioare ale Programului, rămân valabile și pot fi utilizate și în sesiunile de anul acesta.