Lunile de vară sunt printre cele mai bune perioade ale anului în care poți să pui la cale noi planuri în ceea ce privește schimbarea centralei termice, de exemplu, sau îmbunătățirea întregului sistem de încălzire al locuinței tale. În această perioadă se pot face lucrări de amenajare și recondiționare a instalațiilor vechi sau, de ce nu, se poate instala un sistem nou de încălzire. Chiar dacă sistemul „clasic”, bazat pe conducte și calorifere, rămâne o variantă la care nu multă lume renunță ușor, poate că n-ar fi o idee rea să încerci să îți montezi un sistem de încălzire prin plintă, una dintre cele mai noi metode de încălzire existente pe piață.
În cele ce urmează, vei afla mai multe despre cum funcționează sistemul de încălzire în plintă, tipuri de încălzire prin plintă, cum se montează acest sistem și care sunt avantajele care decurg din folosirea lui.
Principiul de funcționare
Un sistem de încălzire prin plintă funcționează după niște reguli destul de simple. Acesta este un sistem de mici dimensiuni, al cărui principiu de funcționare este convecția naturală, un principiu care își găsește aplicabilitate și în cazul ventiloconvectoarelor, despre care am vorbit mai pe larg aici, sau al convectoarelor electrice.
Ce presupune mai exact acest lucru? În interiorul echipamentului (plintei) sunt montate niște miniradiatoare. Acestea încălzesc masa de aer dintr-un anumit spațiu, iar acesta se ridică prin fantele superioare ale plintei. După ce aerul cald a ajuns la tavan, aerul rece este “forțat” să coboare și să pătrundă prin fantele inferioare ale plintei pentru a porni un nou ciclu de încălzire. Datorită circulației naturale, aerul devine cald într-un timp foarte scurt.
Sistemul de încălzire prin plintă poate fi folosit în orice tip de încăpere sau spațiu, precum apartamente, case, birouri, spații comerciale sau clădiri administrative. De asemenea, datorită dimensiunilor reduse, plinta nu deranjează vizual.
Tipuri de încălzire prin plintă
Tipurile de încălzire prin plintă sunt strâns legate de sursa de energie pe care o ai disponibilă. Acestea pot fi de două feluri:
- Electrică
- Agent termic (gaz)
Fie că este vorba de curent electric sau de gaz, acesta este criteriul cel mai important pe baza căruia vei alege tipul de încălzire în plintă – sursa de energie. De aceea se recomandă, în caz că deții deja o centrală termică, să optezi pentru sistemul bazat pe circulația agentului termic prin plintele radiante.
Dacă însă ești decis să alegi încălzirea în plintă ce are ca sursă curentul electric, cel mai important lucru pe care trebui să îl ai în vedere este ca instalația electrică să fie corect dimensionată pentru a asigura o funcționare optimă și sigură a sistemului de încălzire.
Cum se montează?
Montajul acestui sistem de încălzire interesant este un proces foarte ușor, dacă se respectă întocmai toți pașii necesari. Totuși, ca și în alte cazuri, îți recomandăm să apelezi la specialiști autorizați atunci când te decizi să montezi acest sistem. Iată însă care sunt pașii mai sus-amintiți:
- Montează plintele cu ajutorul unor dibluri și cleme.
- Instalează micro radiatoarele (miezul radiant).
- Instalează fețele radiante ale plintei, care sunt, în mod obișnuit, niște panouri din aluminiu cu fante superioare și inferioare. Acestea asigură circulația aerului.
- Leagă sistemul la sursa de energie (electricitate sau agent termic). În cazul în care folosești agentul termic, este recomandată folosirea unui distribuitor-colector pentru a te asigura că sistemul de încălzire funcționează corect.
- După ce toate legăturile sunt făcute, fă o probă a sistemului și verifica dacă există module nefuncționale sau dacă sunt pierderi de căldură.
- Închiderea finală a plintelor se poate realiza cu fețe decorative de diverse modele și culori.
Care sunt avantajele?
Popularitatea crescândă a acestor sisteme de încălzire se datorează în mare măsură și numeroaselor avantaje care vin la pachet cu ele. Iată o listă a acestor avantaje:
- Sunt sigure
Încălzirea prin plintă este o soluție foarte sigură, mai ales dacă ai copii mici, deoarece are un risc scăzut de producere a arsurilor la atingerea radiatoarelor sau a țevilor.
- Asigură o bună încălzire a pereților
Acest avantaj este important deoarece rezolvă problema mucegaiului și a umidității prin faptul că aerul cald se ridică uniform de la nivelul podelei, pereții sunt încălziți, iar suprafața lor se menține constant uscată.
- Dimensiunile mici ale plintelor radiante
Acest lucru îți permite să le așezi sub ferestrele panoramice fără a deranja vizual și dă impresia de spațiu mai mare prin lipsa țevilor și caloriferelor. În același timp, se creează o perdea termică eficientă.
- Intervenții de urgență mult ușurate
În cazul în care ai o defecțiune, poți interveni rapid, fără să fie nevoie să distrugi pardoselile sau să spargi pereții, lucru care ar duce la creșterea cheltuielilor alocate reparațiilor.
- Încălzirea uniformă a camerelor
Sistemul de încălzire prin plintă păstrează, în anumite limite, o temperatură constantă peste tot în cameră.
- Poate fi montat și ascuns cu ușurință
Acest sistem este perfect pentru tine dacă îți dorești să te bucuri de spații mari, aerisite, fără țevi, calorifere sau alte elemente ale unui sistem clasic de încălzire.
În concluzie, instalarea unui sistem de încălzire prin plintă este o idee bună dacă îți dorești să ai parte de mai mult spațiu în locuința ta. De asemenea, nu trebuie trecută cu vederea nici eficiența acestuia sau faptul că oferă un aer aerisit și cochet locuinței tale. Te-am convins să îl încerci și tu?