Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Intreaba-expertii-nostri

Întreabă un expert

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

  • Acasă
  • Fii informat
  • Scădere semnificativă a gazelor cu efect de seră în ultimii ani, în Uniunea Europeană

Scădere semnificativă a gazelor cu efect de seră în ultimii ani, în Uniunea Europeană

Emisiile de gaze cu efect de seră (GES) au scăzut în ultimii 14 ani cu 24% în Uniunea Europeană, relevă cele mai recente date ale unui raport Eurostat.

Numai anul trecut s-a înregistrat o scădere de 9% față de 2019. În 2020, emisiile de gaze cu efect de seră generate de industria din UE au reprezentat echivalentul a 3,5 miliarde de tone de CO2.

Acest tip de gaze influențează fenomenul global al schimbărilor climatice, iar CO2 este gazul cu efect de seră generat masiv și produs în mod obișnuit de activitățile umane.

AEA (Air Emissions Accounts) oferă anual date detaliate pentru 64 de activități de producție precum și pentru gospodării. Activitatea cu cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră în anul 2020 a fost industria prelucrătoare (740 de milioane de tone de CO2 – adică 21% din totalul GES emise), urmată de furnizarea de energie electrică, gaze, apă caldă și aer condiționat (719 milioane de tone de CO2 – circa 21% din total) și activitățile din gospodării (693 milioane de tone de CO2 – 20% din totalul GES emise). Gospodăriile emit gaze cu efect de seră pentru transport, încălzire și în alte scopuri.

Conform studiului realizat, între 2008 (primul an de referință disponibil) și 2020, cea mai mare scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră a fost înregistrată la furnizarea de energie electrică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-41%), urmată de minerit și exploatările din cariere (-38%) și industria prelucrătoare (-27%).

Uniunea Europeană s-a angajat, prin Pactul Verde European să atingă neutralitatea climatică până în 2050, adică zero emisii nete de gaze cu efect de seră. Atingerea acestui obiectiv înseamnă o transformare a societății și a economiei Europei, care va trebui să fie eficientă din punct de vedere al costurilor și corectă și echilibrată din punct de vedere social. 

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Comentarii

Comentariile sunt închise.

Adauga-un-comentariu