OMV Petrom, E.ON România și Enel sunt cei mai doriți angajatori din sectorul energetic, potrivit unui studiu realizat de Catalyst Solution în perioada februarie-mai a acestui an, la care au participat peste 19.000 de respondenți. În clasamentul general, care include 98 de companii, sectorul energetic este reprezentat în prima jumătate de OMV Petrom – locul 6, E.ON România – locul 38 și Enel – locul 47, în vreme ce Engie ocupă locul 71, iar Electrica locul 79. Primele trei poziții sunt ocupate de Continental, Oracle și Microsoft.
Recunoașterea performanțelor, factor decident în alegerea companiei
Primii trei factori în funcție de care candidații își aleg compania preferată rămân și în acest an recunoașterea performanțelor angajaților, prezența unei atmosfere de lucru plăcută, prietenoasă și existența unor manageri/lideri care încurajează și susțin dezvoltarea angajaților. Asigurarea unui loc de muncă sigur se pare că a devenit un factor mai puternic în procesul de analiză al angajatorilor, urcând câteva trepte anul acesta față de 2019, potrivit sursei citate.
Echilibrul între viața personală și cea profesională, cel mai important obiectiv
Păstrarea unui echilibru între viața personală și cea profesională, respectiv atingerea unui nivel salarial superior în următorii trei ani sunt cele mai importante obiective profesionale în rândul candidaților. Acestea sunt urmate de procesele de dezvoltare și creștere în carieră, aspecte care ar trebui să fie evidențiate de către angajatorii care susțin și încurajează programele de învățare și dezvoltare ale propriilor angajați, o arată rezultatele studiului din acest an.
Pentru prima dată, studiul analizează și motivele pentru care respondenții au părăsit locul de muncă anterior
Din numărul mare de motive specificate de respondenți, nemulțumirea față nivelul salarial a reprezentat pentru 35,4% dintre aceștia principalul motiv de a pleca de la ultimul loc de muncă. Întrebați ulterior care a fost procentul minim de creștere salarială dorit, cei mai mulți au indicat 16-20% și 26-30%. Dacă luăm în considerare și obiectivele profesionale pe care le urmăresc candidații, atunci observăm că lipsa oportunităților de avansare în cadrul companiei reprezintă un motiv bine întemeiat pentru care angajații decid să părăsească locul de muncă, conform studiului Catalyst.
La studiul Cei mai doriți angajatori 2020 a participat un eșantion reprezentativ format din 19.281 respondenți reprezentați de candidați cu studii superioare, atât juniori, cât și candidați cu experiență din toată țara, cu profil Business, IT&C, Inginerie, Științe Sociale și Medical/Farma. Studiul reprezintă un instrument complex de referință din piață care măsoară nivelul de atractivitate al angajatorilor din România și oferă o înțelegere a comportamentului candidaților și așteptările acestora în raport cu angajatorii locali, potrivit Catalyst Solution.