Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce pentru prima dată obligativitatea distribuitorilor de a plăti compensații consumatorilor afectați de întreruperi tranzitorii (întreruperi cu durata mai mică sau egală cu 1 secundă) sau de întreruperi scurte neplanificate (întreruperi cu durata cuprinsă între o secundă și 3 minute), dacă numărul acestora depășește o anumită valoare.
Astfel, dacă numărul întreruperilor scurte neplanificate ce afectează un loc de consum și/sau de producere racordat la rețelele electrice de înaltă tensiune depășește 10/an, consumatorul va primi o compensație de 300 lei/depășire.
Pentru locurile de consum alimentate la medie tensiune (MT) și/sau joasă tensiune (JT) este luat ca indicator numărul cumulat al întreruperilor tranzitorii și scurte neplanificate, raportate la o durată de o săptămână, după cum urmează:
- Până la data de 31.12.2022, pentru depășirea a 10 întreruperi/saptămână în mediul urban, respectiv a 20 de întreruperi/săptămână în mediul rural, operatorul de distribuție plătește compensație de 10 lei la MT, respectiv 5 lei la JT, pentru fiecare depășire.
- De la data 1.01.2023, pentru depășirea a 10 întreruperi/saptămână, indiferent de mediu, se plătesc aceleași compensații ca la pct. A.
Aceste precizări se regăsesc într-un proiect de Ordin pentru aprobarea Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aflat în consultare publică.
Conform Notei de prezentare, față de varianta în vigoare a Standardului, proiectul include în principal prevederi referitoare la:
- obligația operatorilor de distribuție (OD) concesionari de a monitoriza și transmite ANRE, în cadrul raportului anual privind indicatorii de performanță a serviciului de distribuție, numărul întreruperilor tranzitorii și a celor scurte neplanificate, ce afectează locuri de consum și/sau de producere indiferent de nivelul de tensiune la care sunt racordate, într-un an calendaristic;
- numărul maxim al întreruperilor scurte neplanificate ce pot afecta într-un an calendaristic un loc de consum și/sau de producere racordat la înaltă tensiune;
- numărul cumulat al întreruperilor scurte neplanificate și tranzitorii ce pot afecta într-o săptămână un loc de consum și/sau de producere racordat la medie sau joasă tensiune;
- obligația OD de a plăti compensații clienților finali afectați, dintr-o zonă de rețea, pentru depășirea numărului cumulat al întreruperilor scurte neplanificate și tranzitorii ce pot afecta într-o săptămână un loc de consum și/sau de producere racordat la medie sau joasă tensiune;
- compensațiile se plătesc automat, fără a fi necesară o solicitare din partea clienților;
- calendarul de dezvoltare de către OD concesionari a activității de monitorizare în stațiile electrice a mărimilor prevăzute de Standard;
- obligația OD de a monta analizoare de calitate și monitoriza pe o perioadă de minimum 7 zile calendaristice continuitatea în alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum și/sau de producere dintr-o zonă de rețea, afectate de întreruperi scurte neplanificate și tranzitorii, la depășirea numărului cumulat stabilit prin Standard sau la sesizări ale utilizatorilor referitoare la numărul de întreruperi tranzitorii și neplanificate scurte în punctul de delimitare de medie sau joasă tensiune al instalațiilor de utilizare. În cazul în care rezultatele monitorizării evidențiază depășirea numărului cumulat de întreruperi tranzitorii și neplanificate scurte stabilit prin Standard, OD au obligația de a plăti compensații utilizatorilor afectați;
Găsești mai multe informații în Proiectul de ordin, disponibil pe pagina ANRE.