Puterea calorifică superioară a gazelor naturale (PCs) reprezintă energia totală, respectiv cantitatea de căldură, degajată prin arderea completă, în aer, a unui metru cub de gaze naturale şi este exprimată în kWh/mc. Cantitatea de căldură degajată poate varia în funcţie de compoziţia chimică a gazelor naturale, aceasta din urmă fiind determinată de sursa lor de provenienţă.
Puterea calorifică a gazelor naturale este determinată pentru fiecare zonă de calitate gaze, după caz, de către producatori, transportatori și distribuitorii de gaze naturale, în funcţie de arondarea consumatorului la una din zonele de calitate stabilite în conformitate cu Regulamentul de măsurare emis de către ANRE. Stabilirea zonelor de putere calorifică s-a realizat pe baza fluxurilor de gaze naturale, a surselor de proveniență a acestora, astfel încât PCs într-o anumită zonă să fie constantă, marja maximă acceptată de variaţie fiind de +/- 2%.