Vrei să-ți schimbi furnizorul de electricitate sau cel de gaz? Foarte bine, înseamnă că ești un consumator informat și asumat! Accesul la energie electrică sau gaz și alimentarea de zi cu zi a aparatelor și electrocasnicelor din casă pare atât de simplă și firească, însă lucrurile pot deveni puțin mai complicate atunci când realizezi că vrei să schimbi ordinea lucrurilor cu care te-ai obișnuit până acum.
Mai jos vei găsi toate etapele și aspectele care te vor ajuta să faci schimbarea furnizorului de energie / gaz mai sigură și mai ușoară, fără să te îngrijorezi că ai omis ceva.
1. Încetarea unui contract de energie electrică sau gaz
Cele mai frecvente motive pentru încetarea unui contract de furnizare servicii energie electrică și/sau gaz sunt:
- un nou loc pe care să-l numești acasă;
- închiriezi locuința altei persoane care va urma să suporte cheltuielile;
- dorești să ai alt furnizor;
- când observi că se schimbă termenii contractului (de exemplu, prețul).
Contractul poate fi întrerupt atât de furnizor, cât și de consumator.
În același timp, un contract de furnizare servicii poate încetează de la sine.
Un contract de furnizare energie sau gaz încetează de la sine în condițiile următoare:
- expirarea termenului stipulat în contract;
- reziliere;
- când ambele părți contractante ajung la un acord;
- clientul denunță conform condițiilor enunțate în contract și conform legilor în vigoare.
Ca și client, poți rezilia un contract nou de furnizare la 21 de zile de la solicitarea încheierii contractului cu furnizorul anterior. Mai mult, poți să optezi pentru neplata despăgubirilor stipulate în contractul de furnizare dacă:
- afli că furnizorul tău nu mai are sau este pe cale să nu mai aibă licență;
- Descoperi că ceea ce ai semnat (contractul) nu e conform reglementărilor în vigoare ale tipului de contract semnat.
În cel mult 6 săptămâni din momentul în care încetezi contractul, furnizorul îți va trimite factura finală cu tot ce mai ai de plătit conform ultimului tău consum și pentru plata certificatelor verzi. Ai timp să achiți până la data scadentă inscripționată pe factură.
2. Cum schimbi furnizorul?
Dacă vrei să cunoști toate opțiunile înainte de a te decide asupra unui nou furnizor (chiar dacă, poate, ai deja unul preferat datorită zvonurilor sau recomandărilor prietenilor), ANRE, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, a pus la dispoziție tuturor consumatorilor două comparatoare online de furnizori sub forma unor aplicații puse pe site. Aici e comparatorul pentru serviciile de energie electrică și aici e pentru serviciile de furnizare gaz. Vezi care din furnizori are cea mai potrivită ofertă pentru nevoile tale.
După ce îți formezi o idee folosind materialele și comparatorul de pe ANRE, nu uita să contactezi furnizorul și să le ceri direct oferta. Datele de contact pot fi găsite pe website-urile acestora în zona Contact.
Înainte de a te decide către ce alt furnizor de energie electrică sau gaz dorești să mergi, să analizezi bine toate informațiile încluse în ofertă.
Iată ce informații ar trebui să iei în calcul pentru a-ți face o idee clară și a lua o decizie informată:
- Toate informațiile din oferta nouă comparativ cu cea existentă ( preț, durată, modalități de plată, condiții de încetare a contractului, clauze penalizatoare, etc.);
- Valoarea totală a facturii în comparație cu valoarea facturii curente;
- Condiţiile de facturare comparativ cu cele din contractul de furnizare actual;
- Perioada pentru care se va aplica tariful menţionat în ofertă;
- Perioada pentru care se încheie respectivul contract;
- Respectarea tuturor prevederilor legale.
Asigură-te că pe întreaga perioadă de furnizare a serviciilor, vei beneficia de condiții avantajoase. Gândește mereu comparativ și fie ca cea mai bună variantă să te câștige drept client.
Asigură-te că noul contract și tot ce e stipulat acolo – precum certificate verzi*, accize**, TVA, contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență*** – este în concordanță cu prevederile legale.
*Certificate verzi sunt acte ce promovează, legalizează și atestă producerea de energie electrică din surse regenerabile.
**Accizele sunt taxe percepute de stat atunci când folosești anumite bunuri de consum, printre care și energia electrică. Taxa este plătită de tine prin factură, suma fiind ulterior virată statului de către furnizorul tău de energie.
***Contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență este o sumă plătită lunar de tine ca și consumator menită să ajute la dezvoltarea producerii de energie în sistem de cogenerare de înaltă eficiență urmărind îndeaproape creșterea unuia dintre obiectivele energetice europene – eficiența energetică (mai puțin consum pentru același confort). O poți vedea delimitată separat pe factura ta de energie electrică.
3. Cum începi un nou contract de furnizare servicii energie / gaz?
După ce ți-ai luat timp să compari furnizorii autorizați de energie electrică sau gaz și ai ajuns la o o decizie, îți rămân doar 3 pași de făcut pentru a avea un contract nou de furnizare.
Iată care sunt pașii de urmat când ești gata să treci la un furnizor nou:
- Compari furnizorii și ofertele lor;
- Te decizi asupra furnizorului și îl contactezi pentru a-i cere ofertă;
- Transmiți noului furnizor următoarele date: copie/ poză a actului de identitate, ultima factură de energie electrică sau gaz, copie a documentului de proprietate, în cazul în care nu eşti titular de contract;
- Dacă totul e în regulă, semnezi noul contract, care intră în vigoare în momentul în care cel actual încetează.
În caz că te întrebai…
- Nu, nu poți rămâne fără curent electric sau gaz atunci când încetezi un contract de furnizare servicii vechi și începi unul nou. ANRE specifică în mod clar că pe întreaga durată a schimbării de furnizor, ți se va asigura alimentarea cu energie / gaz.
- Nu, nu te va costa nimic să schimbi furnizorul de energie / gaz. Este complet gratuit, iar taxarea sau impunerea de tarife este interzisă.
Contractul poate fi încheiat pe o perioadă determinată sau nedeterminată – e la latitudinea ta cum dorești să acționezi. - Dacă descoperi că ai fost taxat pentru schimbarea furnizorului, întâi adresează-te furnizorului tău de energie. Dacă nu ești mulțumit de răspunsul acestuia, poți contacta ANRE.
Surse: