Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Intreaba-expertii-nostri

Întreabă un expert

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Totul despre liberalizarea piețelor de energie electrică și gaze naturale

De la începutul anului 2021, prețurile la energia electrică sunt determinate de evoluția pieței, așadar nu mai sunt stabilite de către autorități. În cazul gazelor naturale, liberalizarea pieței a avut loc la 1 iulie 2020. O piață liberă înseamnă pentru tine posibilitatea de a alege oricând oferta care răspunde cel mai bine nevoilor tale.

În cele ce urmează vei putea afla care sunt cei mai importanți pași pe care trebuie să îi urmezi în acest proces, la ce anume trebuie să fii atent și care sunt recomandările experților pentru ca rezultatul alegerii tale să fie unul cât mai satisfăcător pentru tine.

Mai multe despre ce înseamnă liberalizarea piețelor de energie și gaze citește aici și aici.

⚡️ Energie electrică

Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru schimbarea tipului de contract sau a furnizorului actual de electricitate?

  • În primul rând, verifică pe ultima ta factură dacă ești client pe piața liberă sau primești energie electrică în regim de serviciu universal, În general, în factură este menționat acest lucru, dar dacă nu găsești nicăieri această specificație atunci trebuie să iei legătura cu furnizorul tău actual – cel de la care primești factura – pentru a afla pe ce piață ești client.
  • În cazul în care pe factură scrie că ești în piața liberă sau concurențială, înseamnă că deja ai făcut o selecție privind furnizorul, așa că până la expirarea contractului, nu trebuie să îți faci griji.
  • În situația în care ai rămas în piața reglementată, devenită piața pentru serviciu universal, deservită de furnizorii de ultimă instanță, pentru a beneficia de un preț și condiții mai bune poți contacta un furnizor din piața liberă, dar nu înainte de a face o analiză a ofertelor disponibile.

Potrivit ANRE, un număr de 64 de companii au licență pentru furnizarea de energie electrică pe piața liberă a consumatorilor casnici.

Despre ce este un furnizor și ce rol are acesta, citește aici.

Ce opțiuni am în calitate de consumator casnic de energie electrică?

AFEER – Asociația Furnizorilor de Energie din România a sumarizat opțiunile consumatorilor după cum urmează:

  • Opțiunea cea mai simplă, dar care nu ține cont de prețul energiei și de valoarea facturii: nu faci nimic și vei fi alimentat în continuare de către actualul furnizor, desemnat de către ANRE ca fiind și furnizor de ultimă instanță, iar contractul și prețul energiei vor fi cele aferente serviciului universal.

Atenție! Nu este obligatoriu să semnezi un alt contract de furnizare! Nesemnarea unui nou contract presupune că un client casnic a optat pentru serviciul universal și furnizorul de ultimă instanță.

  • Opțiunea simplă, fără analiză de costuri: contactează actualul furnizor (care este și furnizor de ultimă instanță, dar și furnizor pe piața liberă), în vederea încheierii unui contract cu acesta pe piața concurențială.
  • Opțiunea cel mai bun preț/serviciu: faci o analiză a ofertelor mai multor furnizori de energie electrică și închei contract cu acela care îți oferă o soluție cât mai bună pentru tipul tău de consum. ANRE pune la dispoziția clienților casnici un comparator de prețuri: https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-de-tarife.

Citește mai multe recomandări utile din partea AFEER si ANRE, aici și aici.

Trebuie neapărat să închei un nou contract sau să schimb furnizorul?

Este important să reții că poți încheia un nou contract fie cu furnizorul tău actual, fie cu orice alt furnizor din piața liberă, alegând oferta care se potrivește cel mai bine nevoilor tale de consum.

  • Dacă ești deja titularul unui contract concurențial și ești mulțumit de serviciile actualului furnizor nu trebuie să faci nimic. Vei beneficia în continuare de energie și de celelalte servicii, conform contractului actual. Modificarea îi vizează în principal pe consumatorii care au contract de serviciu universal.
  • Până la data de 30 iunie 2021, clienții casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, și vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 și prețul din oferta concurențială cu valoarea cea mai mică.
  • Furnizorii de ultimă instanță au obligația de a transmite clienților, o dată cu fiecare factură emisă până la data 30 iunie 2021, o informare privind procesul de liberalizare precum și un Formular de selecție ofertă.
    Formularul de selectie ofertă conține oferta concurențială cu valoarea cea mai mică, o ofertă concurențială alternativă și oferta de serviciu universal, oferte aplicabile în semestrul I 2021, precum și valoarea reducerii comerciale acordate și perioada de aplicare. Prin completarea acestui formular clientul poate alege direct oferta concurențială optimă, iar transmiterea formularului prin selecția unei oferte constituie acordul de contractare și, implicit, obligație contractuală pentru ambele părți. Contractul intră în vigoare în 5 zile de la data primirii de către furnizor a formularului de ofertă completat și semnat de către client.

Important de reținut! Liberalizarea continuă și după 30 iunie 2021. Dacă nu închei un contract pe piața liberă, după 1 iulie rămâi cu contractul existent de serviciu universal la electricitate.

Te poți răzgândi oricând și alege un contract de pe piața liberă.

La ce anume trebuie să fii atent înainte de semnarea unui contract, află aici.

Cât costă să schimb furnizorul?

Schimbarea furnizorului este gratuită si are loc in 21 de zile. Trebuie să stii că acest proces nu implică niciun fel de modificări de ordin tehnic. Nu este necesară niciun fel de lucrare sau modificare la instalația electrică din casa ta și nu ai nevoie de un nou contor. El va rămâne același, iar măsurarea energiei electrice pe care o consumi se va face la fel.

  • Indiferent de furnizorul ales, nu se schimbăoperatorul de rețea din zona in care se afla locuinta ta, nu rămâi fara curent electric si beneficiezi in continuare de servicii de interventie si verificare din partea operatorului de rețea.

Mai multe detalii despre schimbarea furnizorului, găsești aici.


La ce trebuie să fiu atent când optez pentru o nouă ofertă?

În primul rând, nu te grăbi! Citește cu atenţie conținutul tuturor documentelor puse la dispoziţie;

  • Nu semna nimic dacă lipsesc informații (prețuri transparente cu toate componentele incluse, termene de plată, valori taxă de reziliere etc.) sau există câmpuri necompletate. Atunci când compari ofertele, întotdeauna să fii atent la prețurile de furnizare publicate, la durata ofertei și la condițiile în care prețurile din oferte pot fi modificate;
  • Verifică dacă oferta include accesul la servicii conexe, cum ar fi centre de relații clienți, portal online și aplicații mobile pentru a-ti gestiona consumul și facturile, dacă aceste facilități sunt importante pentru tine. Fii atent și la capacitatea operaţională și financiară a furnizorului – este cea mai importantă calitate pentru a fi sigur că livrarea energiei electrice și a gazelor naturale este asigurată.

Cum aleg oferta potrivită?


Liberalizarea inseamnă că ai acces la oferte concurentiale transparente și personalizate în funcție de consumul tău, cu avantaje diverse. Pentru a vedea ce oferte disponibile sunt în piața liberă poți accesa ”Comparatorul de oferte tip de furnizare a energiei electrice” de pe site-ul ANRE.

De asemenea, pentru alegerea unei oferte de furnizare optime, poti solicita o ofertă de la furnizorul tau actual sau de la oricare furnizor.


Ce plătesc în factura de energie?


De reținut faptul că ANRE nu mai stabilește prețul de furnizare al electricității, dar stabilește în continuare anumite componente din prețul final, pe care îl plătești la factură.

Așadar, prețulde furnizare (energia activă) reprezintă doar o parte din totalul facturii tale de electricitate. Costurile aferente distribuţiei şi transportului, certificatele verzi, contribuţia pentru cogenerare şi accizele sunt, de asemenea, cuprinse în factură şi rămân componente reglementate de ANRE.

Prețul rămâne același după semnarea contractului sau poate varia?


Prețul poate fi variabil sau fix, depinde de ceea ce este prevăzut în contractul de furnizare încheiat.

Unele contracte permit variaţii ale preţului energiei electrice. O clauză contractuală care permite o ajustare a acestui preţ de către furnizor ar trebui să respecte cerinţele de bună credinţă, de echilibru şi de transparenţă, astfel încât să creeze posibilitatea de a prevedea eventualele modificări ale preţului energiei electrice care se reflectă în preţul de furnizare.

Alte contracte au un preţ fix pe o perioadă determinată. Preţul specificat trebuie să rămână neschimbat pentru acea perioadă de timp, conform prevederilor contractuale.

🔥Gaze naturale

Ce înseamnă liberalizarea pieței de gaze naturale?

  • De la 1 iulie 2020, prețurile finale la gazele naturale sunt stabilite de piață, pe bază de cerere și ofertă, așadar nu mai sunt fixate de autorități.
  • Liberalizare înseamnă pentu tine dreptul de a alege oferta potrivită nevoilor tale din piața concurențială de la oricare furnizor, care poate fi cel actual sau altul dintre cei licențiați.
  • Nu te costă nimic să alegi altă ofertă, totul este gratuit!
  • Și stai liniștit – nu vor exista niciun fel de modificări de ordin tehnic la instalația ta de gaze, indiferent de furnizorul de gaze naturale ales.

Ce se întâmplă dacă nu am optat încă pentru o ofertă din piața liberă?

  • Dacă până acum nu ai ales nicio ofertă din piața concurențială, ai văzut că nu s-a schimbat nimic, relația ta cu furnizorul actual este aceeași și ai primit în continuare gaze naturale.
  • Acum beneficiezi de prevederile contractului de furnizare a gazelor naturale pe care îl ai deja încheiat cu furnizorul actual, iar preţul pe care îl plătești este cel din oferta care ți-a fost comunicată, pe parcursul lunilor mai și iunie 2020, de către furnizorul actual.
  • În perioada 1 aprilie – 31 mai 2021, furnizorul de gaze naturale are obligaţia de a transmite clienţilor casnici din portofoliul propriu care nu au trecut în piața liberă o notificare care va avea ataşată o ofertă cu preţul propus de către acesta pentru furnizarea gazelor naturale începând cu data de 1 iulie 2021.
  • Dacă nici până la data de 30 iunie 2021 nu ai luat o decizie şi nu ai încheiat cu furnizorul actual sau cu un alt furnizor un contract aferent furnizării gazelor naturale în regim concurenţial, oferta propusă de către furnizorul actual se consideră acceptată şi, în consecinţă, contractul de furnizare a gazelor naturale aferent acestei oferte este considerat încheiat tacit începând cu data de 1 iulie 2021.
  • Trebuie însă să știi ca poți să optezi oricând pentru o ofertă din piata liberă cu respectarea condiţiilor contractuale, în termen de 21 de zile de la data solicitării.

Recomandările ANRE pentru clienții de gaze naturale pot fi consultate aici și aici.

Ce trebuie să știu neapărat când aleg o ofertă de gaze naturale?

  • În primul rând, să fii atent la prețurile de furnizare, la durata ofertei și la condițiile în care prețurile pot fi modificate. Pentru a studia ofertele disponibile in piata poti folosi comparatorul de oferte de furnizare a gazelor naturale disponibil pe site-ul ANRE, sau poti cere oferte direct furnizorului tau sau altora dintre cei licentiati.

Un tutorial despre cum poți folosi comparatorul de oferte găsești aici.

  • Verifică dacă oferta include accesul la servicii conexe, cum ar fi centre de relații clienți, portal online și aplicații mobile pentru a-ți gestiona consumul și facturile, dacă aceste facilități sunt importante pentru tine.

Ce plătesc în factura de gaze naturale?

  • Prețul final al gazului cuprinde atât costul de achiziție al gazului de pe piața internă, care este stabilit pe criterii concurentiale, cât și o serie de alte costuri.
  • De exemplu, tarifele aferente serviciilor reglementate de transport, distribuție și înmagazinare subterană a gazelor naturale reprezintă costuri externe care nu pot fi negociate de furnizor, fiind stabilite de către ANRE.
  • La acestea se adaugă costul serviciilor de furnizare, care are cea mai mică pondere în totalul facturii tale. Cu acești bani, furrnizorii acoperă o serie de costuri, precum costul infrastructurii de relaționare cu clientul: canalele de interacțiune (de exemplu rețeaua de Centre de Servicii Clienți și puncte de informare), Call Centere cu număr gratuit, respectiv personalul care asigură interactiunea cu clientii si funcționarea întregului mecanism al companiei, astfel încât clienții să poată beneficia de cele mai bune produse și servicii asociate la cele mai competitive prețuri.
  • De aceea, îți recomandăm ca atunci când compari ofertele din piață, să iei o decizie cât mai informată și adaptată nevoilor tale, ținând cont de toate componentele ofertei, dar și de nivelul de deservire pe care îl vei primi. Astfel, te vei putea raporta la un preț final corect.

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Comentarii

Comentariile sunt închise.

Adauga-un-comentariu