Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Instalația electrică și tot ce trebuie să știi despre ea

Dacă nu ține de competența ta, cel mai bine este să lași persoanele avizate să se ocupe de instalația electrică a locuinței tale. Sfatul este valabil mai ales dacă îți construiești o casă, iar instalația trebuie proiectată și instalată de la zero.

În acest articol îți vom prezenta câteva noțiuni generale despre instalația electrică, cât să știi despre ce e vorba atunci când vei discuta cu un specialist.

Un prim lucru foarte important atunci când vine vorba de instalația electrică ține de reguli și legi.

Legislația în domeniul instalațiilor electrice

Din cauza faptului că pot să apară situații periculoase și accidente produse ca urmare a unei rețele electrice efectuate necorespunzător, legislația în domeniu este destul de strictă. Legea nr. 123/2012 prevede la articolul nr. 92 chiar pedeapsa cu închisoarea.

Noțiuni de electrică

Curentul electric

  • apare în metale și alte materiale conductoare electric prin mișcarea electronilor (particule minuscule cu încărcătură negativă) de la polul minus către polul plus. Astfel, se egalizează diferența de sarcină între poli.
  • este măsurat în amperi (A) și descrie cantitatea de electroni care curge printr-un material conductor.
  • direcția în care curg electronii prin conductor, denumită flux electric, este întotdeauna dinspre sursă către consumator (aparate electrice, corpuri de iluminat, etc.).

Puterea electrică

  • indică viteza de transfer a energiei electrice într-un circuit electric.
  • se exprimă în watt-oră sau kilowatt-oră.
  • În România curentul electric se vinde în kilowați-oră (kWh), respectiv puterea electrică în wați (Wh) sau kilowați (= 1000 wați).
  • spre exemplu, dacă lași un bec de 25 W aprins pentru 40 de ore, se consumă 25 W x 40 h = 1000 Wh sau 1 kWh.

Intensitatea curentului electric (I)

  • se măsoară în amperi (A).
  • caracterizează cât de puternic este curentul electric ce străbate un circuit, pe baza efectelor produse de acesta într-un anumit interval de timp.

Tensiunea (U)

  • reprezintă lucrul mecanic efectuat de o sursă pentru deplasarea sarcinii electrice în circuit.
  • se măsoară în volți (V).
  • în România rețeaua electrică are o tensiune de 230 V curent alternativ.
  • bateriile auto au de regulă o tensiune de 12 V curent continuu.
  • tensiunile mai mari de 48 volți sunt letale.

Rezistența (R)

  • măsoară obstrucționarea curgerii curentului electric.
  • depinde de tipul și temperatura materialului și de grosimea conductorului.
  • dacă electronii întâlnesc în drumul lor tot felul de atomi, rezistența este mai mare.
  • se măsoară în ohmi (Ω).

Conductorii electrici

  • sunt materiale care conduc electricitatea.
  • de regulă sunt metale, unul foarte utilizat fiind cuprul.

Izolatorii electrici

  • sunt materiale care nu conduc electricitatea.
  • exemple de materiale electrice de izolare: hârtie, teflon, cauciuc, plastic, clorură de polivinil (PVC), sticlă, ceramică, porțelan, etc.

Curentul continuu

  • se utilizează de regulă în zona de joasă tensiune (baterii, celule solare, etc.), în cazul celor mai mulți consumatori sau al dispozitivelor mobile.
  • nu-și schimbă tensiunea și nici intensitatea și are mereu același sens.
  • în cazul aparatelor electrocasnice, sursele de curent transformă curentul alternativ de 230 V din priză, în curent continuu de 9 sau 12 V.
  • trebuie să ai grijă la conectarea corectă a bornelor de record la poli. Confundarea celor 2 poli duce la distrugerea consumatorului și/sau a sursei de tensiune.

Curentul alternativ

  • nu este constant, își schimbă sensul de mai multe ori pe secundă.
  • își schimbă permanent tensiunea și intensitatea.

Siguranțele

  • au rol de a preveni pericolele în utilizarea energiei electrice.
  • dacă simt un curent prea mare, siguranțele sar, adică opresc curentul electric.

Consumatori

  • sunt toate aparatele care utilizează curent electric: frigider, mașină de spălat, cafetieră, lampă, etc.

Cablurile electrice

  • sunt alcătuite din fire individuale sau sârme – conductori.
  • sunt împărțite pe culori și anume:
    • conductorii exteriori: maro sau negru – sunt marcați cu “L” și au, de regulă, rolul de a conduce curentul electric din rețea către întrerupător sau priză.
    • conductorii neutri: albastru – sunt marcați cu “N” și au, de regulă, rolul de a conduce curentul electric de la consumator înapoi în rețea.
    • conductorii de protecție (de împământare): verde-galben – sunt marcați cu “PE” și au, de regulă, rolul de a conduce tensiunile reziduale cu potențial letal, în pământ.
montajul-instalatiei-electrice

Montajul instalației electrice

Presupune o serie de activități și proceduri ce trebuie respectate și derulate într-o anumită ordine.

Procesul începe cu o consultare a instalației curente (dacă există) și a dimensiunii locuinței. Consultarea este necesară pentru a estima perioada de execuție. Aici se stabilesc și locurile din locuință unde vor fi montate prizele, întrerupătoarele, corpurile de iluminat, etc.

Deoarece nevoile de consum au evoluat în ultimii ani, instalațiile electrice din locuințele vechi nu prea mai acoperă nevoile din ziua de astăzi. Ne putem da seama de acest lucru doar numărând consumatorii casnici. Unele instalații mai vechi nici nu fac față la încărcătura electrică generată de un număr mai mare de consumatori.

Mentenanța instalației electrice

Presupune o constatare a stării generale în care se află instalația. În funcție de caz, pot fi calibrate siguranțele, înlocuite anumite întrerupătoare, prize, etc., sau remediate problemele constatate.

Este bine ca mentenanța să fie realizată de către o firmă specializată sau un electrician autorizat. Astfel vei primi și o garanție și ai siguranța că totul este în regulă.

Revizia instalației electrice

Dacă observi că sunt mereu probleme cu instalația electrică (de exemplu: cade des curentul, lipsește tensiunea, cad siguranțele, se ard siguranțele, etc.) este bine să chemi un specialist pentru a realiza o revizie. Încearcă să nu amâni rezolvarea acestor probleme pentru că se pot agrava în timp. Pe lângă faptul că o să te coste mai scump, pot fi periculoase.

Problemele instalației electrice

Problemele apar de obicei pentru că de cele mai multe ori ignorăm semnalele primite de la instalația electrică. 

Dacă mașina de spălat te curentează când o atingi sau pățești același lucru cu prizele sau alte electrocasnice, este momentul să chemi un electrician să verifice problema. Probabil este o problemă de împământare, dar în astfel de cazuri nu este bine să ne dăm cu părerea.

Mai apare situația în care utilizezi în același timp mai mulți consumatori și sar siguranțele de la tabloul electric. Nu e deloc plăcut dacă se întâmplă prea des acest lucru. Și în acest caz indicat este să chemi un electrician care va doza corect circuitele pentru a nu te mai confrunta cu această problemă.

Poate ai mai observat din când în când că unele becuri pâlpâie. Acest indiciu înseamnă că ai de-a face cu o fluctuație a tensiunii. Astfel de fluctuații îți pot arde unele aparate electrocasnice. Un electrician îți poate verifica instalația și va constata dacă sunt necesare anumite reparații ale circuitelor.

mentenanta-instalatiei-electrice

Pentru că siguranța trebuie să fie întotdeauna pe primul loc, te lăsăm cu câteva reguli importante de instalare și exploatare a instalațiilor electrice:

  • întotdeauna întrerupe alimentarea electrică înaintea oricărei intervenții asupra rețelei electrice; 
  • nu purta brățări, inele sau alte bijuterii metalice atunci când faci lucrări la instalația electrică;
  • nu interveni cu mâinile ude asupra rețelei electrice;
  • nu interveni asupra rețelei și nu utiliza echipamente electrice pe ploaie sau în zone cu umiditate ridicată; 
  • nu atinge circuitele electrice aflate sub tensiune.

Instalația electrică reprezintă unul dintre elementele importante ale unei construcții, motiv pentru care este indicat să lași instalarea acesteia în seama specialiștilor. Cu informațiile aflate în acest articol poți purta o discuție și poți să-ți dai o părere, dar, pentru siguranța ta, nu te implica în partea practică.

Surse:

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *