Te-ai mutat la casă nouă? Vezi ce trebuie să faci pentru a “trage curent”.
Ce presupune racordarea la rețeaua de energie electrică?
Sunt mai mulți pași de urmat în acest proces pe care îi vom explica aici.
În primă fază, trebuie încheiat un contract de racordare cu distribuitorul de energie electrică, deoarece el este responsabil pentru instalarea echipamentelor necesare pentru alimentare și măsurare. Cu alte cuvinte, realizarea instalației electrice, construcția acesteia, dacă este cazul, conectarea cablurilor și a contoarelor la locul tău de consum.
Dacă aceste echipamente sunt deja instalate, este necesar doar să închei un contract de furnizare de energie, cu unul dintre operatorii din România.
Când vine vorba de distribuție, în funcție de zona țării în care locuiești, trebuie să apelezi la distribuitorul responsabil pentru acea zonă. Pentru furnizare, în schimb, poți încheia contract cu un furnizor ales de tine, dintre cei acreditați în România.
Cum închei un contract de racordare?
Dacă locuința ta nu a mai fost racordată până acum la rețeaua de energie electrică, trebuie să închei un contract de racordare cu compania de distribuție care operează în zona în care locuiești. Iată mai jos ce pași trebuie să urmezi:
1. Cere un aviz tehnic de racordare (ATR)
Contactează operatorul de distribuție din zona ta, pentru obținerea unui aviz tehnic de racordare. Vei avea nevoie de o cerere tip pentru obținerea avizului, precum și de alte câteva documente care atestă după caz proprietatea ta asupra locului sau, respectiv, dreptul de folosință.
Avizul tehnic de racordare descrie soluția tehnică de racordare la rețeaua de energie pentru locul tău de consum. De asemenea, avizul conține valoarea estimată a lucrărilor și alte informații necesare realizării instalației.
2. Depune documentele necesare pentru obținerea avizului tehnic de racordare
Distribuitorul îți va oferi o listă cu documentele necesare în funcție de scopul și particularitățile spațiului – de exemplu dacă este locuință de persoane, cabinet medical, centru comercial etc. – precum și de tipul de utilizator, persoană fizică sau juridică.
De asemenea, operatorul îți va indica dacă mai este nevoie și de alte avize în acest stadiu.
Depune actele necesare la operatorul de rețea, alături de cererea pentru obținerea avizului tehnic de racordare. Operatorul va stabili soluția de racordare la rețea.
După achitarea taxei pentru obținerea avizului, operatorul de rețea îți va elibera avizul tehnic de racordare (ATR).
3. Încheie un contract de racordare
După ce ai obținut avizul tehnic de racordare ai la dispoziție 12 luni pentru a depune o cerere de încheiere a unui contract de racordare. Vei găsi modelul de cerere pe website-urile operatorilor de rețea sau la centrele lor de relații cu clienții.
Nu uita că cererea trebuie însoțită de:
- autorizația de construire a spațiului;
- avizele și acordurile solicitate prin avizul tehnic de racordare.
Pentru proiectarea și realizarea instalației electrice poți alege tu un proiectant sau executant, dintre cei licențiați de ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei). Pentru acest pas este necesar un act de încredințare directă (a lucrărilor către operatorul ales) și devizul lucrărilor.
Dacă nu optezi pentru un anume proiectant / executant, lucrările vor fi realizate de către distribuitor, printr-un operator ales prin achiziție publică.
4. Realizarea lucrărilor de racordare
În acest pas, operatorul va începe lucrările de racordare, după ce:
- ai achitat tariful de racordare;
- ai obținut autorizația de construire a lucrărilor de racordare;
- dacă este cazul, ai încheiat contractul de superficie, uz sau servitudine.
5. Punerea în funcțiune a instalației
După finalizarea lucrărilor de racordare, operatorul de distribuție va pune în funcțiune instalația de racordare.
6. Depunerea dosarului instalației de utilizare
Procesul de racordare este finalizat prin depunerea Dosarului instalațiiei de utilizare. Acest dosar include toate specificațiile tehnice ale instalației, precum și alte indicații referitoare la cheltuieli.
Pentru realizarea acestui dosar, poți alege un operator economic atestat ANRE.
7. Emiterea certificatului de racordare
Certificatul de racordare este unul din documentele necesare pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice.
Operatorul de distribuție îl va elibera după finalizarea lucrărilor de racordare și depunerea Dosarului instalației de utilizare.
8. Alegerea furnizorului de energie și punerea în funcțiune
Acum este momentul să închei un contract de furnizare de energie electrică, cu un furnizor ales de tine. Poți vizualiza lista completă de furnizor licențiați ANRE din România aici.
Furnizorul va încheia la rândul său un contract de distribuție cu operatorul de distribuție și va cere punerea sub tensiune a instalației de utilizare.
Dacă nu dorești să alegi în mod expres un furnizor de energie electrică – dacă nu îți exerciți dreptul de eligibilitate – vei putea încheia un contract cu un furnizor desemnat de ANRE, denumit furnizor de ultimă instanță. Singura diferență este că vei avea nevoie să completezi o cerere de contract de furnizare diferită.
După ce ai semnat contractul de furnizare, operatorul de distribuție va monta contorul și va pune instalația electrică sub tensiune. De acum ai curent electric în locuință!
Dacă sunt deja racordat la rețeaua electrică
Dacă spațiul este deja racordat la rețeaua electrică, tot ce trebuie să faci este să închei un contract de furnizare cu un operator de furnizare ales de tine.
De exemplu, dacă ai cumpărat un apartament sau o casă, va trebui să închei un contract de furnizare pe numele tău. Contactează furnizorul online sau la birourile de relații cu clienții și depune o cerere de contract de furnizare.
Documentele de care vei avea nevoie includ:
- Actul de proprietate asupra spațiului (imobilului);
- Actul de identitate;
- Avizul tehnic de racordare;
- Dosarul instalației electrice de utilizare, dacă instalația este nou construită, adică dacă branșamentul este nou. Dacă instalația a fost deja pusă în uz anterior, va trebui să menționezi numele proprietarului anterior, precum și indexul contorului.
Fiecare loc de consum va avea un specific, în funcție de care este posibil să ai nevoie și de alte documente la încheierea contractului de furnizare. Operatorul ales îți va oferi informațiile de care ai nevoie și lista de documente necesare.
Surse: