În timp ce mașinile electrice câștigă tot mai mult teren pe piața auto, întrebările legate de performanța lor în diverse condiții climatice devin din ce în ce mai presante. O preocupare majoră pentru mulți proprietari și potențiali cumpărători de vehicule electrice este cum vor funcționa acestea în sezonul rece. Impactul iernii asupra autonomiei bateriilor mașinilor electrice este un subiect complex, care implică atât fizica bateriilor, cât și diversele moduri în care utilizăm vehiculele noastre în condiții de frig. Fie că ești un proprietar actual de mașină electrică sau te gândești să faci tranziția în viitorul apropiat, informațiile de aici te vor ajuta să navighezi prin provocările sezonului rece.
Influența temperaturilor scăzute asupra bateriilor mașinilor electrice
Unul dintre cele mai importante aspecte ale performanței mașinilor electrice pe timp de iarnă este modul în care temperaturile scăzute influențează bateriile. Bateriile litiu-ion, utilizate la majoritatea mașinilor electrice, sunt sensibile la frig. La temperaturi scăzute, reacțiile chimice din interiorul bateriei încetinesc, reducând astfel capacitatea acesteia de a stoca și de a elibera energie. Acest fenomen poate duce la o reducere semnificativă a autonomiei unui vehicul electric.
Date și studii
Studiile arată că scăderea temperaturii sub pragul de confort al bateriilor poate duce la o diminuare a autonomiei cu până la 20-40%. De exemplu, un studiu realizat de organizația AAA constată că la o temperatură de -6 – -7°C, autonomia medie a unei mașini electrice poate scădea cu până la 41% dacă sistemul de încălzire este folosit activ. Această scădere este accentuată și de necesitatea de a încălzi habitaclul, un proces care consumă o parte semnificativă a energiei bateriei.
Platforma Recurrent a făcut un alt studiu în care a luat cele mai populare 12 modele de mașini electrice și datele agregate și anonimizate de la peste 10.000 de vehicule din comunitatea lor din SUA. Datele au fost colectate pe timp de iarnă, folosind dispozitive instalate la bordul mașinilor. În urma analizei acestora, au constatat că autonomia vehiculelor se reduce pe timp de iarnă la majoritatea modelelor cu 20, până la 35%. Extremele sunt 16% la Audi e-tron – care pierde cel mai puțin din autonomie – și 46% la Volkswagen ID.4, care pare cel mai afectat de frig.
Comparativ cu vehiculele tradiționale
Comparativ cu mașinile pe combustibili fosili, care pot experimenta, de asemenea, o scădere a eficienței în condiții de frig, mașinile electrice sunt mult mai afectate de temperaturile scăzute. Explicația vine de la faptul că mașinile cu motor pe benzină sau diesel pot utiliza căldura generată de motorul cu ardere internă pentru a încălzi habitaclul, un avantaj pe care mașinile electrice nu-l au. Este important de menționat însă că tehnologiile moderne în designul bateriilor evoluează într-un ritm susținut, iar asta face ca ele să se îmbunătățească, iar performanța mașinilor electrice în condiții de iarnă să aibă ceva mai puțin de suferit.
Factorii care influențează performanța mașinilor electrice
Pe lângă impactul direct al temperaturilor scăzute asupra bateriilor, există mai mulți factori în timpul iernii care pot contribui semnificativ la reducerea autonomiei mașinilor electrice. Desigur, o parte din aceștia se manifestă și în celelalte sezoane, însă îi vom include pe listă, pentru că iarna sunt cu atât mai importanți. Tot ca o paranteză, există aici modele de bună practică, precum Renault sau Toyota care ofertă calculatoare care să te ajute să-ți estimezi autonomia mașinii în funcție de condițiile de temperatură și modul de utilizare al mașinii. Revenind însă, iată câțiva factori de care trebuie să ții cont:
1. Încălzirea interiorului
Una dintre cele mai mari provocări pe timp de iarnă este necesitatea de a încălzi interiorul vehiculului. Spre deosebire de mașinile cu motor pe combustibil fosil, care pot redirecționa căldura generată de motor către habitaclu, mașinile electrice trebuie să folosească energia bateriei pentru a alimenta sistemele de încălzire. Evident, asta diminuează și mai mult autonomia vehiculului.
2. Rezistența crescută la rulare
Condițiile de drum pe timp de iarnă, cum ar fi zăpada sau gheața, pot crește rezistența la rulare a vehiculului. Din această cauză e nevoie de mai multă energie pentru a menține aceeași viteză, adică un consum mai mare a energiei din baterie. De asemenea, utilizarea anvelopelor de iarnă, deși esențială pentru siguranță, poate să crească ușor rezistența la rulare comparativ cu anvelopele de vară.
3. Folosirea accesoriilor electrice
În iarnă, tendința de a folosi mai intens accesoriile electrice ale vehiculului, cum ar fi ștergătoarele, sistemul de dezaburire, farurile, încălzirea scaunelor etc. contribuie și ea la consumul suplimentar de energie. De reținut în acest context că până la urmă chiar și lucruri aparent mărunte, cum ar fi încărcarea telefoanelor mobile sau utilizarea sistemului de sonorizare, pot adăuga un consum suplimentar de energie.
4. Încălzirea preliminară și managementul bateriei
Pentru a menține bateria la o temperatură optimă, unele vehicule electrice folosesc sisteme de încălzire a bateriei. Cum iarna diferența de temperatură de la mediul ambiant la cea optimă de funcționare a bateriei este mai mare, mașinile vor consuma mai multă energie pentru aceeași sarcină. Important de reținut este practica de preîncălzire a interiorului vehiculului în timp ce este încă conectat la o sursă de energie.
Sfaturi pentru maximizarea autonomiei pe timp de iarnă
Deși am văzut că provocările sunt numeroase, există și câteva strategii pe care le poți adopta pentru a maximiza performanța bateriei în această perioadă. Uite câteva idei:
1. Preîncălzirea vehiculului
Așa cum aminteam deja, unul dintre cele mai eficiente moduri de a conserva energia bateriei este preîncălzirea interiorului mașinii în timp ce aceasta este încă conectată la încărcător.
2. Utilizarea modurilor de conducere eficiente
Multe mașini electrice oferă diferite moduri de conducere care optimizează utilizarea bateriei. Alege un mod care îmbunătățește eficiența energetică, cum ar fi modul Eco. Poate vei pierde din putere, însă vei câștiga autonomie.
3. Optimizarea încărcării
Pe timp de iarnă, este recomandabil să menții bateria încărcată între 50% și 80% pentru a preveni pierderile mari de energie. De asemenea, evită descărcarea completă a bateriei, deoarece temperaturile scăzute pot afecta capacitatea de încărcare.
4. Menținerea presiunii în anvelope
Anvelopele ușor dezumflate pot crește rezistența la rulare, reducând astfel eficiența vehiculului. Verifică regulat presiunea anvelopelor și asigură-te că sunt umflate la nivelul recomandat de producător.
5. Limitarea utilizării accesoriilor electrice
Deși este tentant să folosești încălzirea în scaune, dezaburirea și alte accesorii, acestea pot consuma multă energie. Folosește-le cu moderație și doar atunci când este strict necesar.
6. Planificarea rutei și a încărcărilor
Planifică rutele astfel încât să beneficiezi de stații de încărcare pe traseu, mai ales în călătorii lungi. Folosește-te de aplicații de navigare care includ tot mai multe locații de încărcare.
În concluzie
În timp ce iarna aduce cu sine provocări proprietarilor de mașini electrice, înțelegerea și gestionarea acestor aspecte te pot ajuta. De la preîncălzirea inteligentă a vehiculului la ajustarea stilului de conducere, fiecare strategie contribuie la optimizarea performanței și la maximizarea autonomiei bateriei chiar și în cele mai friguroase luni ale anului. E important de reținut de asemenea că domeniul mașinilor electrice este unul extrem de efervescent, unde inovațiile și avansul tehnologic este mare. Iar problema este abordată din mai multe unghiuri: creșterea capacității bateriilor, optimizarea timpilor de încărcare și dezvoltarea software-urilor care gestionează utilizarea energiei din baterii. Așadar, ce este azi valabil, peste câțiva ani s-ar putea să fie semnificativ diferit.
Surse:
- AAA
- Recurrent
- Renault – Autonomie și încărcare
- Toyota – Calculate your range
- Drive electric
- Westphal
Citește și: