Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Cum alegi un încălzitor pentru terasă?

Încălzitoarele pentru terasă au început să fie căutate prima dată atunci când s-a aprobat legea care interzice fumatul în localuri. Proprietarii au fost nevoiți să creeze spații exterioare confortabile pentru clienți și în timpul anotimpului rece. Al doilea val în care încălzitoarele au fost la mare căutare, a fost în această iarnă, când localurile au fost închise din cauza pandemiei de COVID-19.

Indiferent dacă ai nevoie de un încălzitor pentru terasa afacerii tale sau pentru locuința ta, trebuie să te documentezi pentru a te asigura că faci cea mai bună alegere.

În acest articol îți vom spune ce detalii trebuie să urmărești pentru a putea alege cel mai bun încălzitor pentru terasă.

Vei găsi pe piață încălzitoarele pentru terasă într-o gamă variată de puteri de încălzire și de variante de combustibil. Așadar, nu trebuie să-ți faci probleme dacă nu ai legături electrice pe terasă. Vei putea să folosești un astfel de dispozitiv alimentat de la o altă sursă de combustibil. Cele mai multe sunt modele portabile, lucru care te ajută pentru că le vei putea deplasa acolo unde ai nevoie de căldură. 

Tipul de alimentare al încălzitoarelor pentru terasă

Există tipuri de încălzitoare care pot fi adaptate pentru a funcționa cu mai multe forme de alimentare: electric, gaz natural, gaz propan, lemn sau infraroșu. Fiecare tip vine cu propriul set de avantaje și dezavantaje. 

Încălzitorul de terasă cu gaz propan

Este destul de ușor de montat pe terasă. Trebuie doar să îl asamblezi corect și să atașezi butelia de gaz. Printre avantaje se mai numără și faptul că se încălzește foarte repede și că este portabil.

Dezavantajul principal este că, pe termen lung, costul total va fi mai ridicat decât al unui încălzitor pe gaz natural spre exemplu. Gazul propan este mai scump față de cel natural. Mai trebuie să iei în considerare faptul că acest tip de încălzitor nu se utilizează într-un spațiu închis. 

Prețul mediu al unui astfel de încălzitor este în jur de 1000 lei. Acesta poate acoperi o suprafață de la 5m2 până la 10m2. Bineînțeles că sunt și modele care ajung la 3000 lei și pot acoperi până la 20m2.

Încălzitorul de terasă electric

În afară de cele care se montează pe perete sau pe tavan, încălzitorul de terasă electric nu necesită o instalare specială.

Practic, tot ce trebuie să faci este să îl bagi în priză. Principalul dezavantaj este faptul că, dacă cablul de alimentare este prea scurt, va trebui să poziționezi încălzitorul lângă o sursă de curent sau să folosești un prelungitor. Este singurul model de încălzitor pentru terasă care poate fi folosit fără probleme în spațiile acoperite sau închise.

Dacă știi că îl vei utiliza intens, ia în considerare faptul că prețul curentului electric este mai mare decât cel al gazului sau lemnelor. În schimb, acest tip de încălzitor este foarte ușor de întreținut și de utilizat.

Un alt dezavantaj este acela că îi va lua mai mult timp să se încălzească și să degaje căldură.

Prețul unui încălzitor electric variază foarte mult în funcție de specificații. Spre exemplu, găsești un încălzitor la 200 lei, cu o putere maximă de 1200W sau unul la 2000 lei cu o putere maximă de 2000W, cu o luminozitate redusă, funcționare silențioasă, care încălzește o suprafață de până la 16m2.

Încălzitorul de terasă cu lemne

Lemnul poate fi o alegere foarte bună atunci când vrei să creezi o atmosferă deosebită sau dacă dispui de resurse suficiente. Ia în considerare faptul că un astfel de încălzitor de terasă va avea nevoie de ceva mai multă întreținere. Trebuie să te asiguri că există mereu lemn care să ardă și va fi nevoie să cureți cenușa.

Acest tip de încălzitor este o variantă populară în special pentru terasele particulare, deoarece oamenilor le place să stea lângă un foc la care se pot uita și pot auzi cum trosnesc lemnele.

Printre dezavantaje, amintim faptul că este mai dificil să aprinzi focul decât dacă ar trebui pur și simplu să apeși pe un buton. Acest lucru poate deveni o provocare mai ales dacă lemnele nu sunt uscate sau în zilele cu vânt. De asemenea, vei avea mai puțin control asupra nivelului de căldură ce va fi generat.

Cu toate că este o variantă ieftină și ușor de asamblat, necesită o mentenanță mai mare. Trebuie să te asiguri că ai lemn la discreție, că este suficient de uscat pentru a arde bine și tăiat la dimensiunile potrivite pentru a încăpea în încălzitor.

Și acestea variază foarte mult în ceea ce privește prețul. În funcție de dimensiuni, greutate, suprafața încălzită, găsești modele între 300 și 1500 lei.

Încălzitorul de terasă cu infraroșu

Este foarte eficient din punct de vedere energetic. Acesta poate transforma 90% din energia electrică în energie calorică. Sunt modele pe care le poți monta pe tavan sau pe un perete, dar și modele mobile. Dimensiunea lor efectivă este destul de redusă.

Modul de funcționare este interesant. Acestea nu încălzesc aerul, ci obiectele din raza lor de acțiune, rază care nu este foarte mare. Aceste modele nu sunt recomandate pentru terase mari, decât dacă montezi un număr mai mare de încălzitoare. 

Poți găsi un astfel de încălzitor și la prețuri de până în 100 lei la ofertă, precum și la prețuri de 1000 lei, în funcție de puterea calorică, materiale, funcții suplimentare.

Design-ul încălzitoarelor pentru terasă

Atunci când cauți să cumperi cel mai bun încălzitor de terasă, vei observa că pe piață sunt disponibile într-o gamă largă de forme și dimensiuni. Iată care sunt acestea:

Încălzitorul de terasă pentru podea

Este o opțiune populară și una dintre cele mai utilizate în cazul încălzitoarelor pe gaz. În general, acestea sunt subțiri, înalte și au o rază de acoperire destul de mare.

Este utilizat cu precădere la spațiile comerciale precum restaurante, cofetării sau pub-uri care au terase.

Încălzitorul de terasă cu montare pe perete

Dacă nu dispui de un spațiu generos pentru podea sau dacă te încurcă la circulație, poți opta pentru o variantă care se montează în perete. Acesta va emana suficientă căldură pentru a asigura confortul tău sau al clienților și nu va sta în calea nimănui.

Va trebui să calculezi în funcție de dimensiunea terasei și de puterea încălzitorului, de câte vei avea nevoie. Dacă nu ești foarte priceput la alegerea și montarea lor, poți apela un profesionist.

Încălzitor pentru terasă de masă

Acesta este cele mai mic model pe care îl vei găsi. Desigur și suprafața pe care o va încălzi va fi destul de redusă. Poate fi o opțiune accesibilă dacă ai nevoie să încălzești doar spațiul de la o singură masă.

De cele mai multe ori vei găsi modele electrice, deși pot fi găsite și modele care funcționează cu gaz. Multe dintre ele arată ca variantele în miniatură ale modelelor de podea.

Au același design, doar că pe acestea le poți pune direct pe masă. Sunt potrivite pentru terasele particulare, asta dacă majoritatea timpului pe care îl petreci în terasa ta este la o masă.

Puterea încălzitorului de terasă

Cel mai bun încălzitor de terasă este acela care, utilizând cele mai puține resurse, va reuși să încălzească cea mai mare parte din terasă. Așadar, primul pas este să îți dai seama care este exact suprafața pe care dorești să o încălzești.

În general, o terasă particulară nu depășește o suprafață de 14 – 16m2. Pentru această suprafață nu vei avea nevoie de un încălzitor de terasă cu o putere foarte mare. Unul care funcționează la o putere de 2000W va fi suficient.
În cazul teraselor folosite în scop comercial, care au dimensiuni mai mari, puterea trebuie să fie cu mult mai mare. Te poți orienta la modele care au peste 10000W putere. Acestea vor fi capabile să încălzească o suprafață de 60 – 80m2.

De preferat ar fi să poți controla nivelul de căldură pe care aceste încălzitoare îl emană pentru avea un control mai ridicat și asupra modului în care sunt utilizate resursele. Regăsești această funcționalitate la modelele care funcționează pe bază de electricitate. Alege modelele cu cu cel puțin 2 trepte de putere.

Siguranța încălzitoarelor pentru terasă

Pentru că siguranța trebuie să fie întotdeauna pe primul loc, așa cum este cazul oricărei surse de căldură, și încălzitoarele pentru terasă prezintă anumite riscuri. Spre exemplu, în cazul unui încălzitor care stă pe podea, acesta trebuie să fie bine echilibrat și să aibă o greutate corespunzătoare pentru a face față zilelor cu vânt. Dacă este pornit și nu este supravegheat și cade, există riscul pornirii unui incendiu. Din acest motiv, există modele care sunt echipate cu o funcție de auto-oprire. 

În cazul încălzitoarelor de terasă cu gaz sau lemn, acestea trebuie să funcționeze doar în spații deschise. Dacă îl plasezi într-o terasă închisă sau acoperită, vei risca să provoci o intoxicare cu monoxid de carbon. De aceea modelele electrice tind să fie cea mai sigură opțiune. Ai grijă ca nimic inflamabil să nu fie plasat în apropierea lor.

Nu uita să studiezi manualul de utilizare în care vei găsi normele de siguranță pentru fiecare model în parte. Nu toate încălzitoarele de terasă sunt realizate la fel, de aceea trebuie să ții cont de sugestiile producătorului.

Ține cont de sfaturile de mai sus pentru a alege cel mai bun încălzitor pentru terasă în funcție de situația ta. Dacă deții un spațiu comercial, indicat ar fi să ceri sfatul unui specialist pentru a fi sigur că faci cea mai bună alegere.

Dacă folosești deja un încălzitor, spune-ne în comentarii ce tip este și dacă ești mulțumit de performanțele sale.

Surse:

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Cum-alegi-un-incalzitor-pentru-terasa

Cum alegi un încălzitor pentru terasă?

Află despre încălzitoarele de terasă: de câte tipuri sunt în funcție de forma de alimentare, ce design au și cum să fii în siguranță atunci când le folosești.

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *