Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Intreaba-expertii-nostri

Întreabă un expert

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Ce este o stație meteo și cum alegi una?

Te-ai gândit vreodată că poți să ai propria ta stație meteo după care să te ghidezi când să iei umbrela dacă pleci de acasă sau când sa te echipezi cu fular și mănuși?

Probabil că și tu ai instalată pe telefonul mobil cel puțin o aplicație de stare a vremii și mai urmărești și prognozele meteo de la TV. Cu toate acestea, câteodată vremea te ia prin surprindere. De ce se întâmplă asta? Pentru că prognozele meteo sunt mai precise pe regiuni mai mari. Este foarte dificil de prognozat starea vremii pe regiuni restrânse.

Din fericire, în ultimii ani au fost dezvoltate soluții care îți vin în ajutor. Este vorba despre stațiile meteo pentru locuințe, care sunt destul de precise în a “ghici” starea vremii pentru o perioadă scurtă de timp și nu sunt deloc costisitoare.

Ce este o stație meteo?

O stație meteo pentru locuință este versiunea în miniatură a unei stații meteo profesionale, utilizată de stațiile meteo din țară. O astfel de stație îți poate fi de ajutor prin faptul că îți indică parametri precum temperatura, umiditatea și presiunea atmosferică din zona în care locuiești. În ciuda faptului că nu dispune de atât de multă tehnologie precum stațiile meteo profesionale, în esență este tot un aparat digital care poate să prezică evoluția viitoare a vremii pe baza unor măsurători de moment.

Punctul forte al unei stații meteo de apartament, este precizia locală. 

Ce indicatori măsoară o stație meteo?

Minimul de informații pe care trebuie să le afișeze o stație meteo, sunt: temperatura, umiditatea și presiunea atmosferică. Nu toate stațiile sunt construite la fel. Modelele mai performante și mai scumpe includ mai mulți senzori care sunt și mai preciși. Unele modele oferă posibilitatea de a salva datele înregistrate pentru o consultare ulterioară a acestora și creșterea preciziei prognozelor oferite. Printre indicatorii secundari, mai puțin importanți, poți regăsi: cantitatea de precipitații, viteza vântului, nivelul de radiații UV, indexul de confort termic, ora când răsare și când apune soarele, fazele lunii, etc. 

În funcție de cât de mult ești dispus să investești într-o astfel de stație, vei avea acces la mai multe sau mai puține informații disponibile.

Caracteristici tehnice ale unei stații meteo

În primul rând, trebuie să te decizi asupra tipului de stație meteo: de interior sau de exterior. Dacă te întrebi de ce ai instala o stație meteo în interiorul locuinței, gândește-te la faptul că aceasta poate fi utilă pentru a monitoriza calitatea aerului din interior. În acest fel, vei ști spre exemplu dacă ai nevoie de un umidificator sau un dezumidificator.

Majoritatea modelelor sunt hibride, cu o unitate de interior și unul sau mai mulți senzori de exterior. 

Parametrii măsurați – așa cum aminteam și mai sus, cu cât stația e mai scumpă, cu atât va indica mai mulți parametri. Vestea bună este că prețul unei stații cu ajutorul căreia poți măsura parametrii de bază, este în jur de 100 lei.

Acuratețea și plaja măsurătorilor – în mod deosebit în ceea ce privește temperatura, este de preferat să te orientezi către un model care este capabil să coboare multe grade sub zero. Iarna, temperaturile din țara noastră pot ajunge până la -20oC, chiar și mai mult în funcție de zonă. Similar, dacă locuiești într-o zonă unde știi că vara se înregistrează temperaturi foarte ridicate, vei avea nevoie de o stație capabilă să înregistreze valori de peste 30 – 35oC.

Alerte – modelele mai avansate te pot alerta atunci când anumiți parametri au depășit valorile normale, cum ar fi nivelul de dioxid de carbon din aer. Alerta poate fi una sonoră sau vizuală.

Monitorizare de la distanță – o funcționalitate din ce în ce mai căutată la majoritatea gadgeturilor, o reprezintă posibilitatea de a fi conectate prin wifi la internet, pentru a putea fi monitorizate de la distanță. Stațiile meteo nu sunt o excepție. Dacă ești plecat de acasă, poți vedea pe telefon care este temperatura înregistrată de stația meteo wifi și în funcție de asta poți regla termostatul de la centrala termică. Dacă stația oferă și posibilitatea de stocare a datelor în cloud, poți vedea grafice cu variațiile parametrilor în timp. Recent au apărut pe piață modele compatibile cu asistenții virtuali.

Prognoza meteo – se referă la afișarea prognozei pentru o perioadă limitată de timp, între câteva ore și maxim 1 zi. Prognoza se bazează pe parametri de moment înregistrați de aparat și algoritmii de predicție.

Tipul alimentării – stațiile funcționează dacă sunt alimentate cu curent electric fie de la priză fie cu ajutorul bateriilor. Dacă vei opta pentru o stație cu baterii, avantajul este că nu se va opri ]n cazul unei pene de curent. Pentru a funcționa la parametri normali, nu uita să schimbi periodic bateriile. În cazul modelelor cu senzori externi, de cele mai multe ori alimentarea acestora se face cu baterii.

Display-ul LCD – pentru modelele care indică mai mulți parametri, este util un monitor mai mare, eventual care să permită și iluminarea de fundal, pentru a putea citi și pe întuneric. Fiind vorba doar de citirea unor cifre, nu este cazul să optezi pentru un monitor color și să plătești suplimentar pentru acesta.

Senzorii exteriori – în cazul senzorilor, aspectul principal care te interesează este raza lor de acțiune, pentru că aceștia transmit date pe baza unor senzori wireless, prin unde radio. Dacă îi duci prea departe de stație, aceasta poate indica greșit parametrii exteriori.

Construcție – în cazul senzorilor de exterior în principal, te interesează ca aceștia să aibă o carcasă solidă care să-i protejeze de intemperii sau diferite accidente, cum ar fi să cadă pe o suprafață dură și să se spargă.

Posibilități de montare – alege un model care poate fi montat pe perete sau unul cu suport care poate fi plasat pe birou, la îndemână.

Funcții suplimentare – sunt modele care au incluse funcții precum ceas deșteptător, calendar sau cronometru.

Cum am amintit și mai sus, o stație meteo pleacă de la un preț de 100 lei și ajunge până la 700 – 800 lei pentru cele mai profesionale.

O stație meteo poate fi de un real ajutor mai ales dacă ești adeptul tehnologiilor smart. Cu ajutorul acesteia poți optimiza încălzirea și răcirea locuinței în funcție de măsurătorile furnizate.

Spune-ne în comentarii dacă folosești o stație meteo și care este părerea ta despre acest dispozitiv.

Surse:

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Comentarii

Comentariile sunt închise.

Adauga-un-comentariu