Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Cum poate fi economisită energia în sectorul agricol

Sectorul agricol este unul dintre cei mai importanți consumatori de resurse energetice la nivel global. În Uniunea Europeană, aproximativ 3,2% din totalul energiei consumate este utilizată în sectorul agricol și cel forestier, conform Eurostat. Există câteva elemente pe care trebuie să le asumăm atunci când ne dorim să obținem produse agricole care să respecte standardele de optimizare a energiei, dar care să și țină pasul cu orientarea către sustenabilitate și modernizare.

Agricultura necesită o continuă muncă de cercetare și documentare astfel încât raportul costuri-beneficiu să fie asigurat, și să ne ofere posibilitatea să optimizăm resursele energetice investite. Pe de-o parte, acest lucru își găsește treptat rezolvarea prin adaptarea la mijloacele de evoluție tehnologică. Sistemele de roboți și senzori inteligenți își fac tot mai des simțită prezența și în acest sector. Pe de altă parte, resursele obținute din biomasă și rotația culturilor sau folosirea unor noi specii de plante fac posibilă reducerea resurselor de energie.

Provocările prezentului nu fac însă suficientă discuția despre maximizarea resurselor obținute din agricultură. Orientarea spre sustenabilitate și reducerea impactului combustibilului fosil sunt esențiale pentru reducerea emisiilor de CO2 și a impactului acestuia asupra mediul înconjurător.

Iată câțiva factori care sunt în controlul nostru:

  1. Folosirea noilor tehnologii pentu agricultura de precizie
    Receptoarele Global Positioning System (GPS) oferă o metodă pentru determinarea locației oriunde pe pământ. Urmărirea corectă și automată a poziției cu receptoare GPS permite fermierilor și furnizorilor de servicii agricole să înregistreze automat datele și să aplice rate variabile de intrări în zone mai mici din câmpuri mai mari. Inteligența artificială poate efectua calcule precise și gestiona eficient resursele. Acest nivel de precizie este suficient pentru majoritatea sarcinilor agricole, cum ar fi plantarea culturilor în rânduri drepte sau aplicarea uniformă a îngrășămintelor. Aplicarea de fertilizatori și dozarea eficientă a necesarului de apă pentru irigații se pot realiza tot cu ajutorul senzorilor sau al acestor tehnologii. În ansamblu, sistemele agricole se află într-o fază de digitalizare, în care tehnologiile și soluțiile sunt integrate și agregate. Aplicațiile mobile și colectarea de big data vor crea nu doar tipare de acțiune, dar vor oferi și predictibilitate în raport cu schimbările cu care agricultura se confruntă.
  2. Optimizarea sistemelor de irigare
    Apa este o resursă care trebuie gestionată eficient, iar agricultura și recoltele nu pot fi anual crescute fără un sistem de irigații corespunzător. Sistemele de irigare prin picurare sunt benefice pentru culturile de legume, dar și pentru pomii fructiferi, astfel că sunt întâlnite tot mai frecvent în practica agricolă. Fie că este realizată în câmp deschis sau în interiorul solarului, acest sistem se bazează pe un ansamblu de conducte care permit controlul deplin al apei care ajunge la plante. Întrucât inclusiv lipsa apei cât și irigarea în exces pot afecta recoltele, care au nevoie de cantități diferite în fiecare stadiu de dezvoltare, posibilitățile pe care controlul și senzorii le pot oferi cresc șansele de a oferi plantelor condiții optime. Irigarea subterană constituie o altă metodă, potrivită pentru cultivarea anumitor plante care nu pot tolera umiditatea ridicată a aerului. Acest lucru permite utilizarea cu economie a apei, furnizând-o direct la rădăcinile plantelor, reduce costul fertilizărilor și suprimă creșterea buruienilor.
  3. Folosirea echipamentelor eficiente energetic
    Utilizarea redusă a combustibililor fosili scade odată cu introducerea mașinilor electrice și o orientează spre sustenabilitate. Folosirea tehnologiilor bazate pe încărcare electrică reprezintă un veritabil game-changer în ceea ce privește modul în care ne raportăm la agricultură, înlocuind o parte semnificativă din combustibilii fosili utilizați până în prezent. Soluțiile de smart farming au evoluat semnificativ prin senzorii care controlează umiditatea, temperatura și lumina în solarii și sere, cei care controlează capacitatea și nivelul de umplere al silozurilor și până la cei care dozează cu precizie apa pentru plante. Aceste tehnologii asigură creșterea producției agricole, o eficientizează și îi permit diversificarea.
  4. Gestionarea resurselor naturale
    Soluțiile pentru o agricultură inteligentă nu se regăsesc exclusiv în tehnologiile viitorului. Rotația culturilor este o practică des întâlnită în tehnica agricolă, care asigură regenerarea solului și îmbogățirea acestuia cu substanțele nutritive necesare. Salcia energetică este unul dintre copacii care aduc soluții naturale, biologice agriculturii și domeniului forestier. De asemenea, plantarea barierelor de copaci în zonele agricole este o măsură susținută de Uniunea Europeană, reprezentând un factor de stabilitate pentru câmpurile agricole, care reduce din necesarul de irigații și de întreținere a fiecărei recolte.
  5. Utilizarea energiilor regenerabile
    Energia solară și eoliană contribuie la reducerea emisiilor de CO2 și a folosirii combustibililor fosili în sectorul agricol. Fiind zone care se bucură de soare sau vânt în permanență, aceste sisteme asigură aportul de energie necesar gestionării echipamentelor agricole și a clădirilor care au astfel de întrebuințări, fie că este vorba de sere de creștere sau silozuri de depozitare a produselor obținute.
    Unul dintre materialele care se bucură de o popularitate crescută este gazul sau combustibilul rezultat din agrobiomasă. Înlocuirea combustibililor fosili cu agrobiomasă poate fi o opțiune promițătoare pentru decarbonizarea sectorului de încălzire. Biomasa agricolă este o resursă locală, considerabilă și sub exploatată care poate asigura realizarea țintelor Energetice și Climatice Europene și totodată să promoveze dezvoltarea rurală și economia circulară. Biomasa cuprinde o varietate de combustibili precum: lemn, cărbune, peleți, brichete, reziduuri agricole (semințe de floarea soarelui, coji, sâmburi de fructe), precum și culturi energetice. Biomasa este considerată una dintre principalele forme de energie regenerabilă care asigură sustenabilitate și se încadrează în dezideratul waste free de folosire completă a resurselor.
  6. Izolarea și ventilația în construcțiile agricole
    Eficiența energetică este unul dintre cele mai dezirabile obiective atunci când se proiectează ansamblul de construcții și anexe necesare depozitării și gestionării producției. Trebuie luat în calcul modul în care se poate obține temperatura optimă, fără a fi necesare eforturi energetice suplimentare.
    Izolarea eficientă poate reduce semnificativ costurile cu încălzirea sau răcirea, crescând în funcție de materialul ales. Când este vorba de suprafețe considerabile, cum este în cazul construcțiilor agricole, ventilația se poate realiza natural, în funcție de specificul zonei și de folosirea eficientă a spațiului și a curenților de aer.
  7. Optimizarea transportului și logisticii
    Până în prezent, o mare pondere din costurile pe care le implicau culturile agricole era reprezentată de costurile cu transportul și logistica necesară în procesul de producție. Întreținerea unor recolte și transportul până la consumatorul final reprezintă în sine industrii care consumă și sunt factori de poluare a mediului, de la transport până la producția de îngrășăminte sau gestionarea produselor.
    Folosirea tehnologiei inteligente, orientarea spre energie verde și a unui ansamblu de logistică eficientă energetic reprezintă pași pe care îi putem face spre sustenabilitate și un management eficient al resurselor. Sistematizarea, folosirea tehnologiei non-invazive în paralel cu eforturile umane reprezintă pași semnificativi pe care îi facem spre o lume în care agricultura devine un factor de sustenabilitate.


  8. Auditurile energetice
    Orice agricultor își dorește să optimizeze costurile și să identifice noi oportunități de economisire. Un audit energetic este soluția pe care întreprinzătorii din sectorul agricol o pot utiliza ca să își reducă costurile cu energia. Pe scurt, auditul energetic este suma soluțiilor pe care auditorul le propune pentru îmbunătățirea performanței energetice a unei clădiri. În această situație, auditarea poate să scoată în evidență necesitatea realizării unor modificări sau înlocuirea de componente sau instalații.

Gestionarea corectă a tehnologiei și a deșeurilor ne pot asigura un mediu mai curat în care resursele existente se regenerează. La nivelul Uniunii Europene, politicile Green Deal vizează un sector agricol independent energetic, waste free și orientat spre sustenabilitate. Politicile agricole vin să completeze ansamblul de măsuri sustenabile pe care le putem lua în agricultură, care încetinesc schimbările climatice și impactul acestora.

Surse:

Citește și:

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *