Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Intreaba-expertii-nostri

Întreabă un expert

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Calcul consum șemineu cu bioetanol

Când te gândești la un foc tradițional, iei în calcul automat nevoia de combustibil solid, cum ar fi lemnul, cărbunele sau peleții, precum și efortul implicat în tăierea și/sau depozitarea combustibilului, care îți consumă mult timp, dar și bani.

Dacă ai în vedere să achiziționezi un dispozitiv modern care să dea un farmec aparte locuinței tale și care funcționează pe bază de biocombustibil, atunci probabil că vrei să afli dacă un astfel de aparat este scump de întreținut și dacă o astfel de investiție este una rentabilă.

În acest articol vom discuta despre consumul unui șemineu cu bioetanol.

Cât consumă un șemineu cu bioetanol?

Denumit și bioșemineu, acesta are un consum mediu de 1 litru de combustibil la 2 – 4 ore. Timpul diferă în funcție de gradul de deschidere al clapetei rezervorului de bioșemineu. Mai exact, cu cât clapeta este deschisă mai tare, cu atât arderea va fi mai scurtă întrucât combustibilul se va consuma mai repede. În schimb, dacă clapeta este foarte puțin deschisă, combustibilul o să ardă mai lent.

Poți ține clapeta bioșemineului complet deschisă, pe jumătate deschisă sau doar ¼ deschisă, acest lucru făcând diferența în ceea ce privește cantitatea de combustibil consumat. Dacă vei ține clapeta complet deschisă, în aproximativ 2 ore se va consuma 1 litru de biocombustibil. Dacă vei lăsa clapeta pe jumătate deschisă, focul poate dura până la 3 – 3,5 ore, iar dacă aceasta va fi deschisă doar un sfert, arderea va fi întreținută până la 4 ore.

Un alt element care este influențat de gradul de deschidere al clapetei, este mărimea flăcării. Cu cât gradul de deschidere al clapetei este mai mare, cu atât flacăra se poate apropia de înălțimea maximă deasupra rezervorului.

Factori care determină costul

Dacă vom compara costurile de funcționare ale unui șemineu pe lemne sau pe gaz cu cele ale unui șemineu pe bioetanol, cel din urmă va câștiga detașat. Costurile de funcționare ale unui astfel de șemineu pot varia în funcție de următorii factori principali de consum:

Calitatea combustibilului

La fel ca alte tipuri de combustibil, și biocombustibilii pot fi găsiți sub mai multe calități. Calitatea bioetanolului nu influențează în mare măsură costul de funcționare sau tipul de ardere. Totuși, variantele mai ieftine sunt în general mai inflamabile decât cele de o calitate superioară, fapt care duce la un consum mai rapid. În astfel de cazuri, costurile de funcționare vor fi mai ridicate.

Prezența/absența vatei ceramice

Consumul de biocombustibil este influențat și de prezența sau absența vatei ceramice în interiorul focarului de ardere. Dacă bioșemineul pe care dorești să îl achiziționezi este prevăzut cu o astfel de vată ceramică în interiorul rezervorului, consumul de bioetanol va fi mai redus și constant, în comparație cu același rezervor dar care nu are vată ceramică în interior. Prezența vatei favorizează o ardere cu flacără constantă. Chiar dacă joacă un rol important și în ceea ce privește consumul de combustibil, principalul avantaj al vatei ceramice nu ține de economie, ci de siguranță. În cazul în care șemineul se va răsturna, vata are rolul de a ține lichidul în interiorul rezervorului, astfel eliminând riscul unor arsuri sau chiar incendii.

Rezervorul pentru combustibil

Elementul principal care va determina procesul de ardere al focului din șemineu, este reprezentat de dimensiunea arzătorului, adică de capacitatea rezervorului pentru combustibil. Un arzător de dimensiuni mari va crea o flacără mare, lucru care duce la un consum mai ridicat de combustibil. Chiar dacă un rezervor mare poate fi văzut la prima vedere ca fiind un aspect negativ, de fapt acesta are capacitatea de a produce mai multă căldură și de a oferi o flacără mai mare și mai estetică.  Dacă iei în calcul strict aspectul financiar, pentru costuri mai reduse, șemineurile cu un rezervor cu o capacitate de 1-3 litri au în general cea mai rentabilă viteză de ardere.

Dimensiunea flăcării

Mărimea flăcării este un alt aspect care influențează costul de funcționare al bioșemineului. Vei putea regla din clapetă amploarea și viteza de ardere a flăcării, prin deschiderea sau închiderea acesteia. Dispozitivele moderne sunt adesea dotate cu un regulator care îți permite să setezi dimensiunea flăcării și să controlezi astfel consumul de combustibil și implicit costurile de funcționare.

Cât costă biocombustibilul?

O altă întrebare la care probabil te-ai gândit, este legată de costul bioetanolului. Prețul combustibilului depinde de calitatea acestuia dar și de cantitatea pe care o vei achiziționa. Practic, cu cât vei achiziționa într-o singură achiziție o cantitate mai mare, cu atât costul total va fi mai scăzut. Spre exemplu, poți cumpără 1 litru de combustibil pe care să îl folosești câteva ore sau poți cumpără un bax de 12 litri, pentru care vei plăti un preț mai mic per litru și de asemenea, stai liniștit știind că ai suficient combustibil pentru câteva zile.

Spre exemplu, dacă ții focul aprins într-un bioșemineu cu clapeta deschisă la maxim timp de 2-3 ore pe zi, atunci vei utiliza 1 litru de combustibil pe zi, adică cei 12 litri dintr-un bax îți vor ajunge pentru aproximativ jumătate de lună dacă îl pornești zilnic. Întrucât eficiența unui astfel de șemineu este una ridicată (poate încălzi o cameră în circa 30 de minute), posesorii de bioșeminee nu aprind focul zilnic în decursul unei luni de zile atunci când temperaturile nu sunt foarte scăzute.

Costul unui litru de bioetanol simplu este de 19 – 20 RON, iar al bioetanolului cu arome (cafea, grapefruit, fructe) este de 23 – 25 RON. Un bax de 12 litri de bioetanol cu arome costă 260 RON.

Pentru o ardere optimă, este recomandat ca încăperea în care este amplasat șemineul să fie bine aerisită. Dacă vei opta pentru un bioșemineu mobil pe care să îl poți folosi afară, pe terasă, în foișor sau în grădină, ai grijă ca vântul să nu bată puternic sau în rafale, pentru că flacăra va fi direcționată în toate părțile, astfel nemaiputând să mențină o ardere lină, estetică și eficientă.

Această problemă poate fi rezolvată cu ajutorul unei sticle de protecție. Acesta este amplasată în lateralele sau în fața rezervorului (în funcție de model), astfel flacăra fiind protejată de curenții de aer. Pe lângă acest rol, sticla oferă și protecție și previne riscul arsurilor la copii sau animale de companie.

Bioetanolul este o sursă de energie 100% bio și regenerabilă, produs din fermentarea de componente de zahăr și amidon de plante, în principal trestie de zahăr și culturi, cum ar fi cereale, folosind drojdie, porumb, cartofi, lapte, orez, struguri, sfecla, în functie de economia agricolă a țării.

Bioetanolul este utilizat astăzi pentru o varietate de scopuri: combinat cu benzina se obține un combustibil extrem de durabil pentru industria de transport, este utilizat în industria de cosmetice și în alte procese de fabricatie, și nu în ultimul rând, se folosește pe post de combustibil pentru a crea o flacără frumoasă într-un șemineu.

Deși combustibilul pe bază de bioetanol este în general considerat sigur, este important să se țină cont de faptul că este inflamabil și trebuie manevrat întotdeauna cu atenția cuvenită. 

Un bioșemineu reprezintă în principal o soluție modernă de design, dar și de încălzire. Sperăm că informațiile prezentate mai sus te-au ajutat să-ți faci o idee despre consumul unui bioșemineu.

 Surse:

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adauga-un-comentariu