Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Intreaba-expertii-nostri

Întreabă un expert

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Beneficiile izolației cu spumă poliuretanică

Izolarea locuinței este una dintre cele mai bune măsuri pe care le poți lua pentru a asigura un confort sporit familiei tale – locuința va fi călduroasă iarna și răcoroasă în timpul verii. De asemenea, un alt mare avantaj va fi legat și de reducerea costurilor, mai ales cele legate de încălzire pe timpul iernii, un lucru pe care, cu siguranță fiecare dintre noi și-l dorește mai mult sau mai puțin. 

Unul dintre cele mai folosite și recomandate procedee de izolare a locuinței este cel cu spumă poliuretanică. Probabil că nu e prima oară când auzi acești termeni, de aceea, dacă ești hotărât să pornești pe acest drum și vrei să afli costurile sau care sunt beneficiile izolației cu spumă poliuretanică, noi îți răspundem la toate aceste nelămuriri în cele de mai jos.

Ce este spuma poliuretanică?

Este un material format din două componente, izocianat și poliol, care este compatibil cu majoritatea suprafețelor folosite în construcții. Printre cele mai importante roluri pe care le joacă spuma poliuretanică, amintim izolația termică și acustică, precum și rolul de etanșare și umplere. 

De obicei, ea se găsește sub formă lichidă, fiind depozitată în tuburi sub presiune, iar atunci când este folosită se întărește la contactul cu umiditatea din aer și se expandează (se umflă). Nu este toxică, iar surplusul rezultat în urma folosirii sale poate fi îndepărtat destul de ușor cu un cuțit sau un cater.

Tipuri de spumă poliuretanică

Dacă te-ai hotărât să izolezi locuința cu spumă poliuretanică, trebuie să gândești acest proiect foarte bine încă de la început. Este indicat să alegi tipul de produs care se potrivește cel mai bine cerințelor tale deoarece sunt foarte multe tipuri de spumă poliuretanică din care poți alege, fiecare cu plusurile și minusurile ei.

Tipurile de spumă poliuretanică se împart în mai multe categorii, precum:

În funcție de rezistența la foc:

  • Ingnifugă – adică rezistă la foc, durata de rezistență putând varia de la 50 de minute până la 120 de minute.
  • Non-ignifugă – care nu acoperă și rezistența în cazul interacțiunii cu un foc.

Locul utilizării acesteia:

  • De interior – pentru umplerea pereților sau/și a tavanului.
  • De exterior – pentru izolarea, de exemplu, a acoperișului sau a terasei.
  • De exterior și de interior.

În funcție de construcția celulară (densitate):

  • Spumă poliuretanică cu celulă deschisă (flexibilă) – care este mult mai moale și are o densitate scăzută. Acest lucru permite pătrunderea aerului și lasă apa să treacă. Este un excelent izolator termic și, de obicei, este utilizată pentru izolarea mansardelor, plafoanelor și pereților din clădirile rezidențiale.
  • Spumă poliuretanică cu celulă închisă (rigidă) – care are o densitate mai mare, este dură și oferă o protecție sporită împotriva mucegaiului, infiltrațiilor sau a umezelii.

În general, tu decizi izolația cu spumă poliuretanică care se potrivește cu locuința ta sau cu planul pe care l-ai gândit, dar, în majoritatea cazurilor, se recomandă utilizarea unei spume poliuretanice ignifuge și cu densitate mai mare (cu celulă închisă).

Beneficiile izolării cu spumă poliuretanică

Atunci când te hotărăști că e momentul să-ți izolezi casa, primul tău gând zboară către beneficiile pe care acest lucru ți-l va aduce ție și familiei tale. Iată o scurtă listă a acestora:

  1. Este un excelent izolator 

Izolația din spumă poliuretanică este una mult mai bună decât alte tipuri populare de izolație din țara noastră, pe care le-am prezentat aici. Datorită faptului că este expansivă, spuma poliuretanică reușește să acopere și să etanșeze foarte bine toate unghiurile și găurile care ar putea fi lăsate expuse. De asemenea, un lucru de luat în considerare este și valoarea de rezistență a spumei poliuretanice sau capacitatea sa de a oferi un sigiliu etanșat la aer. Acestea sunt clasate la R-6, cel mai înalt rating existent pe piață.

  1. Are o perioadă de viață mai lungă

Perioada de viață a unei izolații cu spumă poliuretanică este cu mult superioară altor tipuri de izolații, ea putând ajunge până la cifra de 50 de ani sau chiar mai mult, iar acest lucru se datorează existenței unui polimer inert în compoziția acesteia. De asemenea, acest lucru permite familiilor și/sau întreprinderilor care aleg izolarea cu spumă poliuretanică să economisească sume importante de bani.

  1. Cu ajutorul ei faci economii însemnate la consumul de energie

Fiind un izolator foarte puternic, spuma poliuretanică ajută la economisirea unei părți importante din cheltuielile alocate energiei. Prin folosirea izolației cu spumă poliuretanică s-a dovedit că se asigură economii de energie în medie de 50% sau chiar mai mult, spre deosebire de alte tipuri de izolație care, în medie, ajută la limitarea costurilor cu aproximativ 30%.

  1. Nu permite apariția mucegaiului

Datorită existenței, în compoziția sa, a aceluiași polimer inert amintit mai sus, spuma poliuretanică nu numai că este rezistentă la acțiunea apei, un alt beneficiu în sine, dar nu oferă vreo sursă de hrană pentru mucegai sau bacterii, astfel că acestea nu pot prolifera. Din acest motiv, riscul apariției mucegaiului tinde către zero.

  1.  Nu permite pierderile de aer

Izolația cu spumă poliuretanică este capabilă să închidă perfect găurile și fisurile din mansarda sau locuința ta. Scurgerile de aer sunt, de cele mai multe ori, unul dintre cele mai importante motive pentru care ai cheltuieli mari cu facturile de energie. Prin acest tip de izolație se creează un sigiliu etanș puternic, care s-a dovedit a fi de 24 de ori mai puțin permeabil la infiltrarea aerului decât alte tipuri de izolație.

Care sunt costurile?

Acum că ai văzut care sunt beneficiile, probabil că următoarea întrebare este cea legată de costuri. Cât costă să realizezi o izolație cu spumă poliuretanică?

În general, prețul unei izolații cu spumă poliuretanică depinde foarte mult de suprafața lucrării, zona geografică, clima sau de tipul de clădire sau spațiu (mansardă, pod, planșeu, pereți, hale etc.), dar majoritatea specialiștilor sau a firmelor care se ocupă cu acest lucru au prețuri care încep de la 20-50 euro/metrul pătrat.

În concluzie, putem afirma faptul că izolația cu spumă poliuretanică este una dintre cele mai indicate lucrări pe care le poți face în locuința ta, în special în ceea ce privește izolarea podurilor și/sau a mansardelor. Beneficiile acesteia sunt vizibile, începând cu economiile pe care le vei face în ceea ce privește cheltuielile cu facturile și terminând cu un nivel ridicat de confort și siguranță pentru tine și pentru cei dragi. 

Surse:

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adauga-un-comentariu