- Principala prevedere se referă la asigurarea furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică, pentru semestrul II 2020, de cantități reglementate care să acopere integral consumul clienților casnici, beneficiari de tarife reglementate. Cantitățile sunt asigurate de producătorii de energie electrică care nu beneficiază de schema de sprijin;
- Altă prevedere se referă la derogarea de la prevederile Legii nr. 123/2012 conform cărora toate tranzacțiile cu energie electrică se desfășoară în mod public, centralizat și nediscriminatoriu, pe OPCOM, pentru energia electrică provenind din unități de producție puse in funcțiune după 1 iunie 2020, pentru care producătorii pot încheia contracte bilaterale, la prețuri negociate direct, în afara OPCOM.
Necesitatea stimulării investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice, cu impact pozitiv direct asupra economiei și funcționării Sistemului electroenergetic național pe termen mediu și lung, ținând cont de:
– faptul că se observă o tendință de scădere a prețurilor pe piața angro de energie electrică, în special pe termen scurt, scădere care nu garantează menținerea la nivelul actual a prețurilor la clienții casnici pentru perioada iulie-decembrie 2020, ci, dimpotrivă, în situația unei achiziții de energie numai din piețele concurențiale, prețurile la clienții casnici ar trebui să crească;
– faptul că nu s-a identificat, în actualele condiții legale de piață, o altă soluție pentru menținerea constantă a prețurilor la clienții casnici cărora li se asigură furnizarea energiei electrice în regim reglementat pentru perioada iulie-decembrie 2020;
– timpul necesar asumat, respectiv până la sfârșitul anului 2020, pentru implementarea efectivă începând cu data de 1 ianuarie 2021 a mecanismelor de protecție directă a consumatorilor vulnerabili;
– faptul că analiza realizată asupra activității producătorilor de energie relevă că, prin obligația temporară instituită pentru o parte din energia electrică produsă, se asigură recuperarea tuturor costurilor justificate și o cotă rezonabilă de profit ce permite dezvoltarea în continuare a companiilor, se impune identificarea, în regim de urgență, pentru o durată determinată de timp, respectiv până la data de 31 decembrie 2020, a unor mecanisme prin care să se asigure menținerea la valoarea actuală a prețurilor la energia electrică furnizată clienților casnici în regim reglementat, precum și flexibilizarea condițiilor de tranzacționare pentru energia electrică generată de noile capacități de producție, puse în funcțiune după data de 1 iunie 2020, a căror dezvoltare ar reduce actuala dependență a Sistemului energetic național de condițiile meteorologice, sporind astfel siguranța energetică a României.