Una dintre cele mai frumoase activități de familie în timpul Sărbătorilor de iarnă este, fără îndoială, împodobitul bradului și instalarea tuturor decorațiunilor care înfrumusețează casa, în interior și în exterior. Majoritatea dintre noi, de câte ori împodobim bradul și instalăm luminile în balcon sau în curte, ascultăm colinde și ne aducem aminte de aceleași momente pe care și noi le trăiam pe vremea când eram copii, alături de părinții noștri.
Printre multele și încântătoarele ornamente care ne însoțesc și ne încântă ochii în timpul lunii decembrie sunt și luminițele de toate culorile, formele și dimensiunile.
Totuși, folosirea acestor ornamente ridică, de multe ori, și o întrebare firească, pe care credem că ne-o punem fiecare dintre noi. Ea este legată de consumul de electricitate al acestora și de suma care trebuie plătită pentru aceste instalații luminoase.
Cât consumă o instalație de brad?
Instalația de brad este unul dintre cele mai bine vândute ornamente pentru perioada Sărbătorilor. Fie că este vorba de iluminarea bradului de Crăciun, a curților, a balcoanelor sau a fațadelor caselor, folosirea acestui tip de instalație se bucură de mare succes peste tot în lume, dar și în țara noastră.
Ca și în cazul becurilor tradiționale, și la cele folosite la instalațiile de iarnă întâlnim două mari categorii: incandescente și cele pe bază de LED. Pentru început, vă recomandăm să folosiți întotdeauna luminițe de Crăciun cu LED deoarece, deși presupun un efort financiar mai mare la achiziționare sunt mult mai eficiente. Aceste instalații economisesc până la 80% energie față de cele cu incandescență.
Totuși, întrebarea amintită mai devreme rămâne: cât consumă, în mod real, o instalație de brad?
Un calcul simplu ne arată faptul că, la o medie de 0,45 wați pe bec, o instalație de brad clasică ajunge să consume în total 292,5 wați (aproximativ 0,29 kilowați) în orice moment. Asta înseamnă 372 de ore, ceea ce ne duce la un total de aproximativ 109 kWh, unitatea de măsură pe care o vei vedea înscrisă pe factura de energie.
Instalațiile de brad cu tehnologie LED pot consuma între 5 și 10 wați pe oră (în funcție de numărul de becuri). După toate criteriile, aceasta este o cantitate foarte mică de energie, de aceea, pentru o mai bună înțelegere, vom da exemplu consumul unei instalații de brad bazată pe tehnologie LED cu 100 de lumini.
Este bine să îți reamintim faptul că 1 kWh este echivalent cu 1000 de wați. În preajma Sărbătorilor de iarnă, cele mai bine vândute instalații sunt cele care au o lungime de aproximativ 6,3 metri, cu 100 de lumini LED. Ca preț, acestea pot ajunge undeva în jurul sumei de 300 de lei. Pe oră, această instalație consumă 7,5 wați.
Dacă ar fi utilizată o lună întreagă, 10 ore pe zi, adică 300 de ore în total, instalația de brad cu 100 de becuri ar consuma în jur de 2,25 kWh. Astfel, prețul total per client ar ajunge undeva în jurul valorii de 3 lei.
Măsuri de siguranță privind instalarea și folosirea instalațiilor de Crăciun
Atunci când montezi instalațiile de Crăciun, este bine să ții cont de anumite precauții pentru a nu avea parte de situații neplăcute, care ar putea să îți strice sărbătorile. De exemplu, dacă te-ai hotărât să conectezi instalații și în afara casei, este de preferat ca acestea să fie alimentate cu baterii.
Dacă ai de gând să le conectezi la instalația electrică, evită ca acestea să intre în contact cu metale. Cel mai bine este să te asiguri de toate cablurile sunt în stare bună, sunt impermeabile și că becurile nu cresc temperatura. Dacă nu este nimeni în casă, îți recomandăm să deconectezi instalațiile pe care nu le folosești.
De asemenea, este indicat să nu utilizezi instalații sau decorațiuni electrice cu defecțiuni sau improvizații și să nu le lași aprinse în perioadele de timp când nu sunt persoane în încăperea respectivă sau pe timpul nopții. Totodată, este bine să nu soliciți excesiv instalația electrică prin utilizarea simultană a mai multor aparate a căror putere însumată poate depăși puterea instalației electrice a locuinței tale, deoarece se mărește astfel riscul apariției unor scurtcircuite sau a altor probleme asemănătoare. Nu în ultimul rând, instalațiile electrice ornamentale pentru brad, conectate la rețea, pot provoca incendii dacă sunt folosite în mod continuu, sunt lăsate nesupravegheate sau sunt utilizate cu improvizații. Acest lucru este valabil atât în cazul brazilor naturali, cât și al celor din material plastic.
În concluzie, consumul unei instalații pentru brad este unul destul de scăzut și nu trebuie să îți faci griji în ceea ce privește sumele de bani pe care trebuie să le plătești pentru acest consum. Totuși, este bine să luăm în calcul și economisirea din alte considerente, precum protejarea mediului înconjurător. De asemenea, este bine să ai în vedere și respectarea regulilor, pentru ca sărbătorile tale să fie pline de veselie și culoare, netulburate de orice fel de situații neplăcute.