Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a finalizat realizarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică și gaze naturale (POSF) la nivel național, o soluție informatică inovativă care va permite ca, până în anul 2026, procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 de ore, față de termenul actual de 21 de zile, informează un comunicat al ANRE.
În data de 10 octombrie 2022, operatorii de rețea și furnizorii de energie electrică și de gaze naturale au început procesul de încărcare a metadatelor aferente celor aproximativ 15 milioane de locuri de consum și a contractelor aferente de furnizare și de rețea. După finalizarea acestei etape, ANRE va verifica cu furnizorii și operatorii de rețea modul de funcționare a platformei și fluxurile de schimbare a furnizorului atât de energie electrică, cât și de gaze naturale, de la accesarea ofertelor în comparator până la semnarea contractului.
Imediat după perioada de verificare și validare a bazei de date a platformei, ANRE va anunța public data de la care aceasta poate fi utilizată de către consumatorii finali.
Sursa: ANRE