Sari la conținut
Close Menu
Despre EnergieDespre Energie
  • Știri
    • Gaze naturale
    • Eficiență energetică
    • Energie electrică
    • Prosumatori
  • Sfaturi practice
    • Gaze naturale
    • cum-citesti-corect-eticheta-energetica-a-electrocasnicelor-din-locuinta-ta-despre-energieEficiență energetică
    • Energie electrică
  • Ghidul tău
    • Gaze naturale
    • Eficiență Energetică
    • Energie electrică
    • Prosumatori-puterea-limita-a-instalatiilor-creste-la-100-kWProsumatori
  • Reglementări
    • Obligatia-de-inmagazinare-subterana-a-gazelor-indeplinita-in-procent-de-141%Gaze Naturale
    • Preturi-la-energie-in-scadereEficiență energetică
    • Energie Electrică
    • Liberalizarea pieței
  • Studii
    • Statisticile energiei
    • Studii pe îndelete
  • Cine suntem
  • Întrebări frecvente
    • Gaze naturale
    • Eficiență energetică
    • Energie electrică
    • Racordarea-prosumatorilor-la-rețelele-electrice-de-interes-publicProsumatori
Noutăți

Mașina electrică iarna: cum crește consumul de încărcare și ce trebuie să știi

2 dec. 2025

Umiditatea și condensul: Impactul asupra consumului energetic în sezonul rece

20 oct. 2025

Care e cel mai rentabil sistem de încălzire pe vreme răcoroasă de toamnă?

6 oct. 2025
Facebook Instagram LinkedIn YouTube
Despre EnergieDespre Energie
  • Știri
    • Gaze naturale
      31 articole
    • Eficiență energetică
      29 articole
    • Energie electrică
      79 articole
    • Prosumatori
      12 articole
  • Sfaturi practice
    • Gaze naturale
      34 articole
    • cum-citesti-corect-eticheta-energetica-a-electrocasnicelor-din-locuinta-ta-despre-energie Eficiență energetică
      205 articole
    • Energie electrică
      111 articole
  • Ghidul tău
    • Gaze naturale
      13 articole
    • Eficiență Energetică
      43 articole
    • Energie electrică
      44 articole
    • Prosumatori-puterea-limita-a-instalatiilor-creste-la-100-kW Prosumatori
      8 articole
  • Reglementări
    • Obligatia-de-inmagazinare-subterana-a-gazelor-indeplinita-in-procent-de-141% Gaze Naturale
      16 articole
    • Preturi-la-energie-in-scadere Eficiență energetică
      4 articole
    • Energie Electrică
      25 articole
    • Liberalizarea pieței
      5 articole
  • Studii
    • Statisticile energiei
      26 articole
    • Studii pe îndelete
      25 articole
  • Cine suntem
  • Întrebări frecvente
    • Gaze naturale
      45 articole
    • Eficiență energetică
      5 articole
    • Energie electrică
      39 articole
    • Racordarea-prosumatorilor-la-rețelele-electrice-de-interes-public Prosumatori
      1 articole
Despre Energie
 
Acasă | Resurse utile | Studii pe îndelete | Măsuri de eficiență energetică în sectorul rezidențial
masuri-de-eficienta-energetica-in-sectorul-rezidential
Studii pe îndelete

Măsuri de eficiență energetică în sectorul rezidențial

27 mai 2020Updated:2 apr. 2024
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Ponderea sectorului rezidențial în consumul energetic la nivel național

Sectorul rezidențial este printre principalii consumatori de energie la nivel național, conform indicatorilor de consum de energie primară. În 2016 sectorul casnic acoperea 34% din consumul energetic final al țării, cu 6% mai mult decât sectorul industrial.

Față de anul 2012, consumul în sectorul rezidențial, a scăzut, ca pondere cu 2%. În perioada 2012 – 2016 consumul de energie în acest sector a scăzut constant cu 2% pe an, lucru cauzat de scăderea achizițiilor, creșterea prețurilor la energie, dar și de măsurile luate pentru îmbunătățirea eficienței energetice.

Ponderea consumului de energie electrică a fost de 12% din totalul de consum, pe primele locuri fiind consumul de lemne (40%) și gaz (31%) în perioada 2012-2016. Consumul de energie electrică în sectorul rezidențial a crescut cu 2%, datorită creșterii dotării locuințelor cu aparate electrice precum și extinderii încălzirii cu echipamente electronice.

Ponderea-sectorului-rezidential-in-consumul-energetic-la-nivel-national

Consumul în sectorul casnic crește constant în fiecare an, însă în medie se situează la 28% din consumul total de energie la nivel național. Această pondere plasează sectorul rezidențial pe locul doi în topul celor mai mari consumatori de energie din țară, după sectorul industrial, cu 48% din consum.

Management și audit energetic

Conform Strategiei Europa 2020 și legislației europene (Directiva 27/2012/UE), fiecare stat membru trebuie să obțină o scădere de 19% a consumului de energie și o scădere de 20% a emisiilor de CO2 până în 2020. De aceea, autoritățile naționale în domeniul energiei electrice promovează intens măsuri pentru creșterea eficienței energetice și economia de energie.

Obiectivele naționale pentru anul 2020, corespunzător Strategiei Europa 2020, sunt:

  • Emisii de gaze de seră cu 20% mai mici decât în 1990;
  • Creșterea cu 24% a ponderii de energie produsă din surse regenerabile – calculat în cadrul consumului de energie;
  • Scăderea consumului de energie primară cu 19% (10 Mtep), ceea ce se traduce prin creșterea eficienței energetice ca medie, pe țară.

Transpunerea Directivei europene pentru eficiența energetică este realizată în România prin Legea nr. 121/2014, care prevede instituirea Departamentului pentru Eficiență Energetică. Acesta are ca obiectiv monitorizarea eficienței energetice în diverse domenii, pune în aplicare și supervizează implementarea măsurilor pentru creșterea eficienței energetice.

Aceste măsuri sunt cuprinse în Planurile Naționale de Acțiune privind Eficiența Energetică, documente detaliate, organizate pe perioade de intervalele 2015-2017 și 2017-2020.

În cadrul Departamentului pentru Eficiență Energetică sunt înregistrați auditori energetici, adică firme (persoane juridice) sau persoane fizice autorizate responsabile să măsoare și să monitorizeze consumul de energie într-un anumit domeniu, costurile energetice și profitul obținut de operatorii energetici. Auditorii energetici sunt responsabili să indice zonele în care se pot lua măsuri pentru eficientizare, ce măsuri se pot lua și să facă recomandări către operatorii economici.

În 2018 în România erau înregistrate 60 de firme de audit energetic care au recomandat aproximativ 1500 de măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice. După implementarea acestor măsuri este estimată o economie la energie de 332.070 tep (tone echivalent petrol), cu o investiție de 12.661.108 mii lei.

Măsuri pentru îmbunătățirea eficienței energetice

Construcția de locuințe noi, mult mai eficiente din punct de vedere energetic. Deși creșterea numărului de locuințe noi (blocuri de locuințe, gospodării, clădiri de birouri, spații comerciale private) crește în fiecare an, trebuie luate în calcul și modul de construcție. Noile clădiri sunt construite în conformitate cu standarde îmbunătățite și folosesc materiale și tehnologii noi care duc la un consum de energie în locuință mult mai eficient.

masuri-pentru-imbunatatirea-eficientei-energetice

Contoarele inteligente

Contoarele inteligente sunt o parte componentă a sistemelor de măsurate inteligentă, adică echipamente electronice de măsurare a consumului de energie, aferent locului de consum unde este instalat. Contoarele inteligente sunt “noua generație” de instrumente de măsurare a consumului, iar la nivel național există deja planuri pentru înlocuirea treptată a vechilor sisteme de măsurare.

contoarele-inteligente

Principalul beneficiu pe care îl aduc contoarele inteligente este comunicarea automată a datelor de consum către centrele de stocare date. Comunicarea se face în mod electronic, la intervale regulate, ceea ce asigură mai multă acuratețe la măsurare și posibilitatea de facturare a consumului real.

De asemenea, contoarele emit alerte atât către consumator cât și către stațiile de centralizare și stocare date. În cazul unei întreruperi sau alte erori, sistemul de măsurare inteligentă permite furnizorului să deconecteze/reconecteze alimentarea la un anumit loc de consum, în timp util, în mod automat și de la distanță. Acest lucru contribuie la economia de cheltuieli, deoarece reduce deplasarea personalului în teren și limitează pierderile de energie.

Unele proiecte pilot de instalare a sistemelor inteligente de măsurare au început în perioada 2015-2016. Ca rezultate din această perioadă se observă o scădere a consumului propriu tehnic și comercial, și implicit o reducere a costurilor per client.

În total, economia înregistrată prin reducerea consumului realizat de în locurile în care au fost instalate sisteme de măsurare inteligentă a fost de 7082 MWh, reprezentând 1 382 407 lei, în perioada 2015-2016. Costurile cu citirea contoarelor raportat de operatori a scăzut cu 1,5% în 2015 și respectiv 3% în 2016, iar costurile cu intervențiile la locul de consum au scăzut cu 1% în 2015 și respectiv 2,4% în 2016 după instalarea sistemelor de măsurare inteligentă.

Reabilitarea termică a blocurilor și a locuințelor

Măsurile la nivel național pentru creșterea performanței energetice în sectorul rezidențial sunt detaliate în Planul Național de Acțiune în domeniul Eficienței Energetice (PNAEE). Obiectivele Planului includ reducerea consumului de energie la încălzire, precum și diminuarea nivelului de emisii de gaze cu efect de seră și chiar introducerea, unde este posibil, a unor surse de producție individuală de energie din surse regenerabile.

Măsurile concrete includ reabilitarea termică prin izolație exterioară a clădirilor de locuințe, precum și modernizarea instalației de încălzire. Numărul locuințelor care beneficiază de încălzire individuală, prin centrală termică, este în creștere, iar reabilitarea termică a clădirilor va aduce o reducere în consumul de energie electrică a acestor echipamente.

Măsurile luate în cadrul PNAEE au adus deja rezultate măsurabile, la nivelul anului 2018, și anume o reducere a consumului total de energie de 62.455 tep.

Achiziția de echipamente electrice cu performanțe superioare

Datorită progreselor tehnologice, aparatele electrocasnice marcate cu eficiență energetică crescută (clasele A+ până la A+++) pot înregistra un consum de energie cu mult redus, față de aparate din aceeași gamă, dar din clase energetice inferioare.

Spre exemplu, un frigider cu vârsta de 10 ani are un consum de energie de 560 kWh, față de un aparat nou de clasă A+, care înregistrează un consum de 255 kWh/an, ceea ce poate duce la o economie a costurilor pe toată durata de viață a aparatelor de peste 1300 lei. Un frigider de clasă A+++ poate aduce o economie la consumul de energie până la 60%.

achiziția-de-echipamente-electrice-cu-performante-superioare

Multe din aparatele de clasă A+ și A++ justifică investiția în înlocuirea electrocasnicelor cu vârstă ridicată, fabricate de exemplu înainte de anul 2000. Beneficiile includ atât reducerea consumului de energie și a costurilor aferente, cât și diminuarea impactului negativ asupra mediului.

La nivel național a fost pornit Programul “Rabla pentru electrocasnice” în 2018, cu un buget total pentru 2019 de 20 de milioane lei. Programul permite utilizatorilor să predea un echipament electrocasnic, în momentul cumpărării unui aparat din aceeași categorie, în schimbul unui voucher valoric. Acest voucher se poate reduce din prețul echipamentului nou. Acest program este dedicat mai multor categorii de electrocasnice mari și în general energofage: mașini de spălat, frigidere/combine frigorifice, aparate de aer condiționat și televizoare.

Măsuri pentru eficientizarea consumului de energie electrică în fiecare locuință

Oprirea aparatelor electrice și electrocasnice în modul Stand-by

Aparatele în starea stand-by sunt acele aparate care aparent nu mai funcționează, dar nu sunt complet oprite. Acest lucru înseamnă că ele consumă în mod constant o cantitate de energie electrică, deși nu îndeplinesc punctual nici o funcție, și astfel se produce o pierdere de energie.

Conform unor studii la nivelul Uniunii Europene se pierde aproximativ 6,3% din consumul total anual de energie electrică, per gospodărie. Transpus la nivel micro, cheltuielile pe energie irosită de aparatele în stand-by ajung la 180 lei anual.

Ca măsuri de implementat pentru a evita această pierdere, este recomandat a se scoate din priză orice aparat electrocasnic atunci când nu este utilizat. Alternativ, se pot utiliza prelungitoare cu întrerupător sau alt sistem de întrerupere a curentului electric. Astfel, poți evita disconfortul de a scoate din priză echipamentele și poți întrerupe alimentarea cu energie electrică de la un buton.

Înlocuirea becurilor incandescente cu LED

Un fapt puțin cunoscut este că 95% din energia consumată de un bec incandescent este emisă sub formă de căldură și doar 5% sub formă de lumină. Într-un an, 17% din energia consumată într-o locuință reprezintă iluminarea cu becuri clasice. De aceea aceste becuri sunt extrem de puțin eficiente energetic. În plus, ele au o durată de viață și fiabilitate scăzută, ceea ce face imperativă înlocuirea lor cu becuri LED.

Becurile LED sau economice consumă cu aproximativ 60% mai puțină energie decât becurile incandescente. Deși costul lor inițial este mai ridicat, durata de viață, intensitatea luminoasă și consumul de energie scăzut asigură amortizarea rapidă a investiției.

Înlocuirea altor electronice cu LED

Tehnologia LED necesită un consum de energie mult mai redus față de performanțele pe care le oferă, de aceea, din punct de vedere energetic, aparatele electronice cu LED sunt mult mai eficiente.

Electronicele care pot fi înlocuite cu LED includ televizoare vechi, tubulare, monitoare și stații PC cu ecran incorporat. Tehnologia LED oferă calitate a imaginii, luminozitate, timp de răspuns scăzut, durată de viață îndelungată și nu în ultimul rând posibilitatea unui design minimalist și manevrabilitate ridicată.

Monitoarele cu LED consumă în medie cu 30-35% mai puțină energie decât monitoarele convenționale. Mai mult decât atât, în producția lor nu sunt implicate substanțe toxice, precum mercur, halogen sau grafit, ceea ce aduce un impact benefic și asupra mediului, prin reducerea poluării aerului.

La nivel de locuință se poate economisi până la 6% din consumul total de energie (includem și alte electrocasnice) pe un an, doar prin înlocuirea monitoarelor convenționale cu aparate ce folosesc tehnologia LED.

Izolare termică

La nivel de locuință se pot implementa câteva măsuri simple pentru a asigura confortul termic și a consuma mai puțină energie electrică. Izolarea termică a pereților, a ușilor și a ferestrelor, în măsura în care este posibil, are rolul de a menține confortul termic fără a apela la un consum ridicat de energie pentru încălzire. Izolarea podelei este de asemenea o metodă de a menține confortul termic și se poate efectua oricând, nu doar în stadiul de construire a locuinței.

Prin folosirea jaluzelelor sau obloanelor exterioare, se poate elimina din disconfortul termic în zilele senine și astfel răcirea încăperii se realizează mult mai ușor.

Surse:

  • Rapoarte eficienta energetica
  • Info Sisteme de masurare inteligenta
  • Rabla pentru electrocasnice

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Related Posts

Mașina electrică iarna: cum crește consumul de încărcare și ce trebuie să știi

2 dec. 2025

De ce e important să ai baterii de stocare la un sistem de panouri fotovoltaice

8 sept. 2025

Schimbarea furnizorului de energie, de câte ori pot să-l schimb și cât mă costă?

1 sept. 2025

Ce face furnizorul tău de energie electrică și cum se împart banii din factură?

25 aug. 2025
Recomandări

Mașina electrică iarna: cum crește consumul de încărcare și ce trebuie să știi

2 dec. 2025

Umiditatea și condensul: Impactul asupra consumului energetic în sezonul rece

20 oct. 2025

Care e cel mai rentabil sistem de încălzire pe vreme răcoroasă de toamnă?

6 oct. 2025

Aerul condiționat ca sursă de căldură – trucuri pentru confort și economie

29 sept. 2025
Ultimele știri

Felicitări câștigătorului campaniei „Comportamentul energetic al românilor în anul 2025”!

29 oct. 2025

Intră în campania „Comportamentul energetic al românilor în 2025” și poți câștiga un card eMag de 500 de lei

15 oct. 2025
Energie electrică

Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetelor de energie este funcțională

20 aug. 2025
Despre Energie
Facebook Instagram LinkedIn YouTube
  • Știri
  • Sfaturi practice
  • Ghidul tău
  • Reglementări
  • Studii
  • Cine suntem
  • Întrebări frecvente
  • Evenimente
  • Media
  • Video
  • Contact
  • Protecția datelor
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • REGULAMENT OFICIAL AL CAMPANIEI „Comportamentul energetic al românilor în 2025”
© 2025 Despre Energie. Designed by REEA.

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.

Folosim cookies pentru a optimiza experienţa ta pe acest site. Continuarea folosirii site-ului se consideră acceptul tău, și poți să modifici setările de la butonul alăturat. Citește aici mai multe detalii. AcceptSetari
Privacy & Cookies Policy

Confidentialitate

Folosim cookies pentru a-ţi oferi cea mai bună experienţă de utilizare a acestui site. Dintre aceste cookies, unele sunt necesare pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a website-ului. Ele sunt stocate în browser-ul tău.
Necesare
Întotdeauna activate
Cookies necesare sunt esențiale pentru ca acest website să funcționeze corespunzător. Aici sunt incluse funcționalități de bază și aspecte de securitate. Aceste cookies nu stochează date personale.
Nu sunt necesare
Orice cookies care nu sunt necesare pentru buna funcționare a acestui website. Sunt cookies care colectează informații personale prin analytics, reclame sau conținut integrat. Avem nevoie de acceptul tău pentru a folosi acest tip de cookies.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ