Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Sistemul Energetic Național va beneficia de investiții de circa 12,5 miliarde de euro în următorii cinci ani

Valoarea investițiilor programate în Sistemul Energetic Național pentru perioada 2020 – 2025 este estimată la 12,48 miliarde euro, de la producția de energie la rețele inteligente de transport și distribuție gaze naturale si electricitate, reiese din Planul Național de Investiții și Relansare Economică elaborat de Guvernul României și programat pentru lansare miercuri, 1 iulie.

Principalele prevederi ale documentului referitoare la sectorul energetic și mediu, mai jos:

Infrastructura energetică

  • Energie verde:
    • parcuri eoliene onshore și offshore (2x300MW) – 4,6 mld. lei;
    • noi capacități de producție hidro (Retezat, Vidraru, Mărișelu, Avrig, Bistra, Livezeni etc.) – 1,6 mld. lei;
  • Investiții strategice Romgaz în valoare de 15,69 mld. lei:
    • centrale electrice cu turbine cu gaze (Iernut, Mintia);
    • dezvoltarea proiectelor offshore Neptun Deep, Est Rapsodia și Trident de la Marea Neagră;
    • fabrică de metanol (greenfield);
    • noi capacități energetice în parteneriat cu companii private (Chimcomplex, Alro, Liberty Galați, etc.);
  • Plan de restructurare și decarbonare 2020 – 2025 al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A în valoare de 7,2 mld. lei;
  • Creșterea capacității de producție a energiei electrice pe bază nucleară cu cel puțin o unitate până în 2030 și prelungirea duratei de operare a Unității 1 cu încă 30 de ani;
  • Creșterea capacității liniilor de transport a energiei electrice și de interconexiune transfrontalieră – cca. 4,6 mld. lei;
  • Investiții în sistemul național de transport al gazelor naturale și pentru interconectarea cu sistemul internațional de transport – cca. 9 mld. lei.

Extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale

  • Guvernul va aloca 1 miliard de euro în cadrul multianual 2021-2027, dintr-un un buget total estimat la 9,6 miliarde lei pentru extinderea și înființarea de noi rețele inteligente de gaze naturale în scopul racordării a 70% dintre locuințele din România.

Strategie de renovare, termoficare și reabilitare energetică a clădirilor și de reabilitare a clădirilor cu risc seismic

  • Reabilitarea termică a 45.000 de clădiri, cu o valoare estimată de 8 miliarde de lei;
  • Modernizarea infrastructurii de termoficare în 15 unități administrativ teritoriale, cu o valoare totală de 650 milioane de lei.

Investiții de mediu

  • Continuarea programelor Rabla și Rabla Plus. Cele două programe beneficiază de o alocare financiară cumulată în anul 2020 de 545 milioane lei;
  • Continuarea programului de dezvoltare a infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice în România, atât în localități, cât și la nivelul autostrăzilor, drumurilor naționale și europene – alocare financiară cumulată în anul 2020 de aproximativ 268 milioane lei;
  • Continuarea programelor de dezvoltare a transportului „verde” prin finanțarea autobuzelor electrice/gnc în municipii și localități. Lansarea unei noi sesiuni în anul 2020 beneficiază de o alocare financiară cumulată de aproximativ 930 milioane lei;
  • Lansarea programelor de creștere a eficienței energetice în clădiri publice și private în anul 2020, cu o alocare financiară cumulată de aproximativ 813 milioane lei;
  • Implementarea programului de creștere a eficienței energetice în complexurile de producere a energiei. Programul beneficiază de o alocare financiară în anul 2020 de 628 milioane lei;
  • Demararea programului de reducere a emisiilor prin împădurirea terenurilor în anul 2020, cu un buget de 59 milioane lei.

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *