În țările Uniunii Europene, principala utilizare a energiei (electricitate și gaze naturale) în gospodării este pentru încălzirea locuinței (63,6% din consumul final de energie din sectorul rezidențial), arată o analiză Eurostat cu referire la anul 2018.
Folosim 14,1% din energia consumată pentru iluminat și pentru funcționarea aparatelor electrice (excluzând utilizarea energiei electrice pentru alimentarea sistemelor de încălzire, de răcire sau de gătit). Proporția de energie consumată pentru încălzirea apei este puțin mai mare, reprezentând 14,8% din totalul consumat.
Dispozitivele de gătit consumă în medie 6,1% din energia utilizată în gospodăriile europene. Cel mai puțin consumă europenii pentru răcirea spațiului – doar 0,4%.
Încălzirea spațiului și a apei reprezintă, în consecință, 78,4% din energia finală consumată de o familie din Europa.
În 2018, gospodăriile au reprezentat 26,1% din consumul final de energie în Uniunea Europeană. Cea mai mare parte a consumului final de energie al UE în gospodării este acoperită de gaze naturale (32,1%) și energie electrică (24,7%).
Energia regenerabilă reprezintă 19,5%, urmată de produse petroliere (11,6%) și căldură derivată (8,7%).
O mică proporție (3,4%) este încă acoperită de produsele de cărbune (combustibili solizi).