Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content

Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile

Modificări pentru utilizarea cardurilor de energie:

  • Prima tranșă a sprijinului, în valoare de 700 de lei, va putea fi utilizată până la 27 decembrie 2023.
  • Facturile emise de furnizorii de energie vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiția ca factura să fie emisă după data de 1 ianuarie 2023.
  • De la începutul programului și până acum, peste 2,4 milioane de familii și-au achitat facturile prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăților efectuate ajungând la 541 milioane lei.

Principalele modificări adoptate vizează completarea tipurilor de energie care fac obiectul sprijinului temporar aferent anului 2023. Astfel, vor fi compensate costurile pentru energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor pe lângă formele de energie compensate în acest moment, butanul, rumegușul, cărbunele, brichetele sau alți combustibili lichizi sau solizi, pe lângă energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Facturile emise de furnizorii de energie vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiția ca factura să fie emisă după data de 1 ianuarie 2023. Totodată, se elimină trimiterile la sezonul rece 2022 – 2023, pentru ca prima tranșă de 700 de lei să fie utilizată până la 27 decembrie 2023, față de 30 iunie 2023, cum era până la acest moment.

Plățile pentru datoriile față de furnizorii de energie nu vor putea include penalități sau alte daune/interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin.

Mai multe informații găsiți AICI.