Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Intreaba-expertii-nostri

Întreabă un expert

Ai o problemă sau o nelămurire? Întreabă-ne, iar experții noștri îți vor răspunde în cel mai scurt timp.

Cum se construiește și se verifică corect o instalație electrică?

Termenul de instalaţie electrică face referire la ansamblul de conductoare și echipamente ce funcționează la joasă tensiune (tensiune sub 1000 V, standard în România fiind tensiunea de 230 V în sistem monofazat și de 400 V în sistem trifazat). 

Unul dintre cele mai importante lucruri de care trebuie să ții cont atunci când iei în calcul proiectarea și instalarea unei rețele electrice este să respecți regulile și legile în vigoare.

Pentru siguranța ta și a celor din jur, este obligatoriu să apelezi întotdeauna la specialiști autorizați pentru intervenții la nivelul instalației electrice.

Ca să iei cele mai bune decizii (mai ales în cazul în care ai în plan să construiești o casă de la zero) în rândurile de mai jos vei afla ce este instalația electrică, cum se construiește și cum se verifică în mod corect.

Legislația în domeniul instalațiilor electrice

Din cauza faptului că rețelele electrice realizate necorespunzător pot duce la apariția unor accidente foarte periculoase (incendii, electrocutări), legislația în vigoare este foarte strictă în ceea ce privește proiectarea și execuția acestora. 

Atestate necesare pentru a proiecta și executa instalații electrice

Până să cauți o firmă care să se ocupe de instalația ta electrică, este bine să știi ce tipuri de atestate trebuie să dețină aceasta pentru a funcționa în mod legal. Poți vedea lista acestor atestate, care este disponibilă pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), accesând acest link.

Etapele planificării instalației electrice

Planificarea unei rețele electrice pentru o clădire nouă cuprinde trei etape. Respectarea ordinii celor trei etape este importantă deoarece îți va permite să aduci îmbunătățiri sau completări în timp, fără a fi necesare modificări structurale.

Etapa 1: Planificarea pe termen lung

În cazul în care îți construiești o casă, instalația electrică trebuie să fie proiectată și construită în așa fel încât să permită cu ușurință noi completări. Chiar dacă în momentul de față nu iei în calcul și o piscină, poate pe viitor vei dori acest lucru. De aceea trebuie să te pregătești din faza de proiectare și să instalezi mai multe cutii de distribuție sau tuburi pentru cablurile electrice.  Același lucru este valabil și în cazul unui autoturism electric, pe care chiar dacă nu îl deții acum, poate pe viitor îl vei avea și astfel trebuie să iei în calcul instalarea unui punct de alimentare pentru mașinile electrice.

Etapa 2: Planificarea propriu-zisă a rețelei

În această etapă trebuie să planifici rețeaua electrică necesară pentru consumul imediat de energie. În acest sens, trebuie să stabilești câte întrerupătoare, câte prize și câte surse de iluminat vei instala în fiecare cameră din casă.

În continuare trebuie să planifici circuitele electrice pentru echipamentele electrocasnice. Spre exemplu, dacă vrei ca mașina de spălat să fie așezată într-un colț din baie, trebuie ca acolo să iei în calcul instalarea unei prize.

Etapa 3: Proiectarea rețelei electrice – prize, surse de iluminat, tablouri de distribuție

Această etapă presupune să lucrezi împreună cu arhitectul și electricianul, pentru că urmează ca proiectul rețelei electrice să fie adăugat planului general de arhitectură al construcției. Acest plan va conține amplasarea exactă a tablourilor de distribuție, a cablurilor electrice, a prizelor, corpurilor de iluminat și întrerupătoarelor.

Prizele – trebuie menționat în proiect zona în care vor fi amplasate, circuitul electric și tipul prizelor: simple sau duble, cu sau fără contact de protecție etc. 

Receptoarele de forță – sunt echipamentele care necesită un circuit separat, cum ar fi plitele cu inducție sau cuptoarele electrice. În cazul acestora, trebuie indicată poziția echipamentului electric, a traseului circuitelor și a coloanelor de alimentare. Pentru conductoare, cabluri sau bare, se specifică tipul, secțiunea și poziționarea.

Întrerupătoarele – se specifică locul unde vor fi amplasate, înălțimea de la podea, numărul acestora și circuitele electrice care le sunt atașate.

Corpurile de iluminat – pentru fiecare cameră, planul trebuie să conțină:

  • destinația încăperii;
  • tipul și numărul corpurilor de iluminat;
  • înălțimea la care vor fi montate;
  • circuitul electric la care vor fi racordate;
  • nivelul mediu al iluminării impuse.

Tipuri de instalații electrice

Pot fi deosebite mai multe tipuri de instalații electrice, acestea fiind clasificate în funcție de modul de montare, tipul receptoarelor de energie electrică sau locul în care se află instalația.

În funcție de modul de montare, distingem 3 tipuri de instalații:

  • Instalaţia sub tencuială – este utilizată în principal în casele monofamiliale construite din cărămidă. Înainte de montarea cablurilor în pereţi, vor fi săpate şanţuri speciale, în care se montează apoi tuburile de protecţie. După ce se usucă tencuiala, cablurile vor fi trase prin tuburi şi apoi pot fi montate receptoarele. Acest mod de instalare are ca avantaj faptul că protejează bine cablurile împotriva deteriorărilor, dar în schimb durează mult, iar înlocuirea este una complicată.
  • Instalaţia încastrată – este cea în care montarea cablurilor se face înainte de aplicarea stratului de tencuială (minimum 5 mm). Cablurile se așează direct pe peretele în stare brută şi sunt fixate de acesta cu ajutorul unor cleme, cuie, sârme sau, tot mai frecvent, sunt pur şi simplu lipite cu ajutorul unor suporturi autoadezive. Acesta este un mod de montare facil, dar, în cazul unor avarii sau transformări ale instalaţiei, tencuiala trebuie îndepărtată prin spargere.
  • Instalaţia aparentă – este utilizată în orice situaţie în care aspectul nu este important: în pivniţe, camere utilitare sau spălătorii, dar şi în exteriorul clădirilor. Înainte de montare, pe peretele tencuit se fixează niște cuie sau dibluri în care se vor prinde cablurile.

Tipul receptoarelor – în funcţie de puterea de care are nevoie un echipament, distingem:

  • Instalaţii de iluminat – în a căror componenţă intră orice tip de lampă şi alte surse de lumină.
  • Instalații de utilizare generală – pentru receptoare de putere mică.
  • Instalaţii de forță – cele care alimentează cu energie echipamente care necesită o putere mare, de exemplu boilere.

În funcție de locul de montare a instalaţiei electrice, avem:

  • Instalaţii electrice industriale – se găsesc în diferite tipuri de hale, fabrici şi depozite. Sunt caracterizate de mai multe tablouri de distribuţie şi sunt expuse la condiţii atmosferice nefavorabile, cum ar fi: temperatură scăzută (depozite frigorifice) sau umiditate ridicată. Echipamentele din aceste spaţii funcţionează, de obicei, la tensiuni şi intensităţi ridicate ale curentului electric, de aceea diferitele elemente ale instalaţiei trebuie alese pentru sarcini mai mari.
  • Instalaţii electrice rezidenţiale – cuprind toate instalaţiile aflate în clădiri locuite zilnic. Acestea dețin, în general, un singur tablou de distribuţie şi nu necesită elemente (de exemplu cabluri) atât de rezistente.

Merită menționat faptul că, în timpul proiectării instalaţiilor electrice, atât racordurile, cât şi elementele de iluminat, este indicat să fie grupate pe circuite, iar fiecare circuit trebuie să fie conectat separat. În acest mod, sunt evitate situaţiile în care, ca urmare a unei avarii a unei părţi componente, curentul este întrerupt în întreaga locuinţă. În funcţie de suprafaţa casei, se va alege numărul optim de circuite, însă nimic nu te împiedică să instalezi mai multe racorduri electrice, care pot fi folosite în viitor.

Verificarea instalațiilor electrice

Verificarea instalațiilor electrice noi se face în două etape, mai exact:

  • în timpul executării instalațiilor.
  • după executarea instalațiilor, înainte de punerea în funcțiune.

Prin aceste verificări se urmărește ca instalațiile să fie executate corect și să corespundă STAS*-urilor, prescripțiilor și normativelor tehnice care fac referire la aceste instalații.

*STAS este un acronim pentru standard de stat a cărui aplicare devine obligatorie prin efectul unei legi cu caracter general sau printr-o referință exclusivă dintr-o reglementare. Acronim format din Sta[ndard] + s[tat].

De obicei, necesitatea verificărilor în timpul executării lucrărilor este stabilită de către proiectantul instalațiilor. 

Principalele elemente care se verifică în cazul unei instalații noi, în timpul executării lucrării:

  • Alegerea corectă a dispozitivelor de protecție.
  • Conexiunea conductoarelor și a cablurilor să fie una corectă.
  • Modul de selecție a conductoarelor și cablurilor electrice, capacitatea de încărcare și căderea de tensiune.
  • Manopera să fie executată corespunzător.
  • Număr adecvat de circuite.
  • Număr adecvat de prize.
  • Identificarea corectă a fiecărui circuit.
  • Dimensionarea corectă a fiecărui circuit.
  • Prezența întrerupătorului general.
  • Verificarea instalației de împământare.

Principalele elemente care se verifică înainte de punerea în funcțiune a instalației:

  • Continuitatea conductoarelor.
  • Testarea rezistenței de izolație.
  • Testarea deconectării automate a alimentării.
  • Măsurarea rezistenței de dispersie a prizei de pământ.
  • Măsurarea impedanţei buclei de scurtcircuit.
  • Teste de polaritate.
  • Căderea de tensiune.

Pentru a prelungi durata de viață a unei instalații electrice, este necesară o întreținere adecvată a acesteia. Totuși, e bine să iei în calcul și faptul că degradarea instalației electrice este un fenomen natural ce nu poate fi împiedicat.

Printre factorii care pot afecta starea de sănătate a unei instalații electrice se numără:

  • Încărcarea excesivă, care are efecte directe asupra îmbătrânirii izolației.
  • Mediul.
  • Uzura normală.

Atunci când sunt realizate verificări periodice de către electricieni autorizați, poți stabili posibilitățile instalării mai multor prize în locuință, extinderea circuitelor de iluminat existente, nevoia montării dispozitivele de protecție diferențială, dar și necesitatea îmbunătățirii instalației de împământare.

Îți recomandăm să faci la timp verificarea periodică, pentru că aceasta îți arată dacă circuitele electrice sunt supraîncărcate, ce posibilități de extindere sau modernizare a instalației există, astfel fiind eliminat din timp riscul de electrocutare sau riscul de incendiu.

În concluzie, instalația electrică este unul dintre elementele critice ale unei construcții, motiv pentru care instalarea și verificarea acesteia trebuie lăsată pe mâinile specialiștilor. O lucrare planificată cu gândul la viitor și bine realizată va avea o viață mult mai lungă și te va feri de multe neplăceri de-a lungul timpului.

Surse:

Ți-a plăcut? Împărtășește cu prietenii

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Comentarii

Comentariile sunt închise.

Adauga-un-comentariu